Iar pe punte, o flaşnetă cânta…
Burleanu n-are motiv de demisie. Spre deosebire de “naţională”, el n-a ratat deocamdată nimic din ce şi-a propus: încă un mandat la FRF

Mircea Sandu e liniştit. Nu mai stă cu piciorul în uşa cortului, polemizând cu succesorii. S-a convins că nu va fi egalat nici „într-o sută de ani”. Pentru că „a calificat de şase ori echipa naţională la turnee finale”. Hagi şi colegii de generaţie pot depune mărturie pentru patru dintre ele. Se aflau prin preajmă.
Au avut şi plusuri. La salarii
Răzvan Burleanu n-a calificat „tricolori” de niciun fel la vreun turneu final. Nici nu are perspective să izbutească aşa ceva în viitorul apropiat sau îndepărtat. Sunt mai mari probabilităţi să ieşim în stradă după un meci al „naţionalei” de oină. Dar să nu exagerăm. În peste trei ani de condus FRF, Burleanu a avut şi realizări. De ordin personal, e drept, dar meritul e al lui, incontestabil. De pildă, şi-a acordat primă de participare la Euro 2016. Aici, la capitolul „o smochină şi pentru noi”, Mircea Sandu n-are ce să-i reproşeze.
De asemenea, trebuie ţinut cont, aşa cum observa Prunea la TVR, că Răzvan Burleanu a petrecut „peste 200 de zile în deplasări în străinătate”. Nu-i poţi pune în cârcă, aşadar, ce s-a petrecut la FRF în lipsa lui. Când Burleanu nu era acasă, e de presupus că regulamentele jucau table pe masă.
Mai bine lăutar decât trepăduş!
Nu trebuie trecută cu vederea nici aptitudinea lui Burleanu de a duce în derizoriu orice, începând cu fotbalul şi terminând cu „scandalul mediatic”. E un blestem, dar şi un dar să piperniceşti un domeniu, până reuşeşti să te vezi din el. Uite-aşa a dispărut elementul tragic din peisaj, iar drama ratării CM s-a redus la o flecăreală în gamă isterică. Inclusiv Marcel Răducanu a intrat la apă. A devenit, din reper, băiat de cor, de când are parteneriat cu FRF. Îi acuză pe „tricolori” că sunt „lăutari”, nedemni de filarmonica de pe banca tehnică a Titanicului.
Nici instituţia „naşului” nu mai e ce-a fost. Regimul Sandu era un serial de „famiglie”, dublat de Irina-Margareta Nistor. „La naiba, să-i regulamentăm!”. Mandatul lui Burleanu pare inspirat de filmele cu B.D.. Mai ales episodul cu alegerea selecţionerilor: „Cine vă recomandă?”, „Cine să mă recomande, vocea şi CV-ul meu!”.
Clanul lui TASu’
Şi Mircea Sandu a sacrificat fotbalul în numele puterii. Doar că el a fost norocos, a avut ce pune pe altarul funcţiei. Pe când Burleanu n-are. Şi nu se grăbeşte să repare penuria, câtă vreme o poate folosi ca material didactic, pentru lecţii de bună purtare. „Credeţi că Gigi Becali ar mai fi făcut scandal dacă putea influenţa numirea noului selecţioner?”, a tunat şeful FRF, citat de Digisport.ro. „Până în 2014, reprezentanţii clanului Becali au avut influenţă la echipa naţională”. Urma să explice beneficiile înlocuirii unui clan cu alt clan, precum şi diferenţa dintre mahalaua impresarilor şi uliţa scouterilor, dar s-a terminat emisiunea.
Cât despre criticul subiectiv Gigi Becali, Burleanu e cel care i-a dat „undă verde” să sară peste comisii şi să reclame direct la TAS, în Dosarul Titlul în Liga 1. Iar faptul că FCSB a fost înscrisă în campionat înainte de a fi afiliată demonstrează mai degrabă o frumoasă prietenie decât o relativă duşmănie.
Dii, votanţii, dii!
După decenii de Sandu şi Dragomir, fotbalul nu putea produce instantaneu democraţie. A improvizat din mers. Aşa se face că „tricolorii” s-au trezit înjugaţi la autocarul „naţionalei” şi trimişi să are terenul cu forţa minţii. Iar cluburile au fost înhămate, cu biciul, zăhărelul şi defibrilatorul, la limuzina de serviciu a şefului FRF. Şi mânate spre un nou mandat.
Întrebarea „Cine vine în locul lui Daum?” e irelevantă. La fel cum irelevant e ce va face Burleanu la şefia FRF de acum încolo. A făcut deja destul încât să ne lămurim despre competenţele lui de sertar şi obiectivele de buzunar. Întrebarea e: „Cine vine în locul lui?”. Aşa, de curiozitate. Nu că asta ar schimba ceva, de vreme ce răspunsul vine tot din teritoriu, unde, în ultimii 27 şi ceva de ani, nu s-a schimbat nimic.