De ce el?

Ce armă secretă ne-ar putea scoate cu pieptul înainte în meciul cu o Franţă matură, o idee greoaie, dar aproape italian de cinică, în faţa Columbiei? Ei bine, există un jucător care ar putea servi de antidot la veninul „bleu”. […]

Ce armă secretă ne-ar putea scoate cu pieptul înainte în meciul cu o Franţă matură, o idee greoaie, dar aproape italian de cinică, în faţa Columbiei? Ei bine, există un jucător care ar putea servi de antidot la veninul „bleu”. Un jucător aproape nebăgat în seamă. Cociş. De ce el?

Din două motive: unu, a trecut prin şcoala de la Rennes. Prin fotbalul francez, adică. Şi doi, a stat departe de Liga 1 şi de „pocheraşele ei apocaliptice”, cum le numeşte Traian Ungureanu. A scăpat nedijmuit de Becali&Becali şi alţi proprietari de offshore. A trecut la un pas de a fi trimis pachet pe axa politico-fotbalistică Cluj-Bucureşti.

Cum anume a rezistat la Tiraspol, cum a ajuns în mijlocul stepei, la Lokomotiv, numai el ştie. Şi probabil nu va povesti, pentru că ar suna a laudă de sine. A plătit cu sejurul transnistrean pentru încăpăţînarea de a se feri de Liga 1. Dar a rămas întreg. Cu mintea şi picioarele fiecare la locul lor.

E important, în cariera lui Cociş, că a păstrat distanţa sanitară faţă de campionatul nostru spălăcit, cu tente penale. E vital! Gîndeşte altfel, ca un om liber, şi joacă altfel, aşa cum joacă un profesionist. Nu e un superstar, dar face parte dintre tinerii aceia care vin din urmă şi care vor schimba faţa României. În fotbal şi peste tot.

Tinerii la care ne uităm ca la extratereştri şi care se uită la noi ca la magnetofoane. N-au fost virusaţi nici de teama de dinainte de ’89, nici de confuzia de după. Tinerii ăştia pe care nu-i înţelegem, nu-i cunoaştem ne vor spune într-o bună zi cine sîntem.