Cît de fragili sîntem?

La Euro, vom afla cît de puternic sau cît de slab e fotbalul nostru

Accidentările înaintea turneelor finale, am uitat de ele, nu-i aşa? Înainte de a le pune pe seama ghinionului, ar trebui să luăm la rost sistemul. Da, […]

La Euro, vom afla cît de puternic sau cît de slab e fotbalul nostru

Accidentările înaintea turneelor finale, am uitat de ele, nu-i aşa? Înainte de a le pune pe seama ghinionului, ar trebui să luăm la rost sistemul. Da, să pierzi un portar şi să tremuri pentru celălalt, ăsta e curat ghinion. Dar restul este omeneşte explicabil.

În fotbalul actual, turneele finale au ajuns un lux istovitor. Un exerciţiu democratic prea riscant pentru sănătatea jucătorilor şi pentru bugetul cluburilor. Campionate, cupe europene, cupe de binefacere, n-o fi prea mult pentru corpul uman? Din ce material trebuie să fie umărul lui Chivu, ca să reziste la 70 de meciuri pe an, în tricoul lui Inter? Cîte falange de schimb ar trebui să aibă Coman? Şi cînd te gîndeşti că le purtam pică celor de la Ajax pentru că Lobonţ stătea pe tuşă! Nu era conspiraţie, ci fair-play!

Se rup oamenii de bază. Culmea, nu-i aşa? Da, culmea organismului uman, ăsta e sportul de performanţă. Cei care au pus osul tot sezonul, cei care au tras la echipele de club se frîng primii. Cît mai multe meciuri în picioare – unul dintre principalele criterii de selecţie. Ironic, nu? Cei mai buni sînt şi cei mai obosiţi. Cei mai uzaţi.

Înainte de a-l plînge pe Dani Coman şi de a blestema ceasul rău în care Ovidiu Petre a jucat volei, înainte de a tremura pentru degetul lui Lobonţ, să ţinem cont că mai au şi alţii problema asta. Să facem puţin abstracţie de ADN-ul nostru fatalist şi să privim lucid situaţia. Dani Coman n-a fost doborît de pisica neagră, ci de campionatul de 18 echipe, administrat de LPF sub formă de comprimat. De un capăt al ligamentului lui Chivu atîrnă „naţionala”, de celălalt capăt, salariul de la Inter. Grele amîndouă! Undeva, trebuia să se rupă. Logic, previzibil, inevitabil. Asta e! Pînă la noi ordine ale birocraţilor de la UEFA, în teren intră jucători din carne şi oase, nu din iridium.

Turneele finale au ajuns un soi de experiment cu public. În care se testează rezistenţa la efort prelungit, la stres, la presiune. O combinaţie orbitoare de putere financiară şi slăbiciune omenească. Cît de fragili sînt fotbaliştii, asta se ştie. O simplă răceală îi pune la pămînt. Dar cît de repede se recuperează echipa după pierderi, cît de mulţi jucători valoroşi produce Liga 1, iată ce trebuie aflat. Pînă la urmă, astfel de competiţii verifică tăria unui sistem, nu tăria unor metacarpiene.