Senzaţii

„Începutul campaniei electorale îmi dă senzaţia de blat!”, a declarat preşedintele Băsescu, într-un interviu la radioul public. Şi cu asta, a pus o etichetă şi politicienilor, şi şefilor de cluburi. Care nu sînt prea departe unii de alţii. Uneori îşi […]

„Începutul campaniei electorale îmi dă senzaţia de blat!”, a declarat preşedintele Băsescu, într-un interviu la radioul public. Şi cu asta, a pus o etichetă şi politicienilor, şi şefilor de cluburi. Care nu sînt prea departe unii de alţii. Uneori îşi confundă şi scopul, şi mijloacele.

Iată, aşadar, că tot metaforele din fotbal sînt mai de efect. Sistem ticăloşit, oligarhi, baroni locali, nimic nu sună la fel de neaoş ca „blat”. Iar Liga 1 tot „liga lui  Mitică”, cu ştampilă de cooperativă, a rămas. Aşa se vede din exterior, din interior, de la Cotroceni şi de pe Lună. Ce mai încolo, încoace.  

Putea să spună preşedintele „lupta între candidaţi îmi dă senzaţia de cinste şi onoare, la fel ca lupta la titlu”? Păi, nu putea, i-ar fi jignit pe finanţatori. Cum aşa, ei investesc milioane ca să treacă drept cinstiţi? Adică drept fraieri?

„Dacă se va merge pe non combat, lumea nu va veni la vot!”, a completat preşedintele. Avertismentul e valabil şi pentru Liga 1. Cine vine la stadion să vadă un meci aranjat? Doar dacă nu cumva se apucă şefii de cluburi să împartă mici şi bere în tribune.

Deja, dacă ne gîndim puţin, senzaţia asta de blat ne urmăreşte din ’89. Şi chiar mult dinainte. Problema e ce anume ar putea să ne dea senzaţia de fotbal? Şi cînd anume vor simţi blătuitorii senzaţia de ţeapă în Piaţa Victoriei?