Penalty

Un penalty precum cel din Liverpool – Arsenal e un penalty greu. Toate scandalurile de arbitraj, toate acuzaţiile şi lamentaţiile din campionatul nostru nu cîntăresc cît el. Un penalty care arată „cît de crud şi insondabil e fotbalul uneori”, cum […]

Un penalty precum cel din Liverpool – Arsenal e un penalty greu. Toate scandalurile de arbitraj, toate acuzaţiile şi lamentaţiile din campionatul nostru nu cîntăresc cît el. Un penalty care arată „cît de crud şi insondabil e fotbalul uneori”, cum constatau cronicarii de la „The Sun”. Insondabil? Fotbalul? Al nostru are exact adîncimea unei cutii de table.

Sînt multe învăţături de tras din meciul de pe Anfield. Fotbal adevărat, talente adevărate, drame adevărate, antrenori adevăraţi, suporteri adevăraţi, stadion adevărat. În comparaţie cu toate astea, Liga 1 pare o simulare cu amatori. Trebuie să pierzi cum a pierdut Arsenal ca să te plîngi de nedreptate. De persecuţie. De „lucrături”. Dar nu s-a plîns nimeni. Pentru că ăsta-i fotbalul.

Nici n-a spus nimeni despre „centralul” suedez Frojdfeldt că e un asasin cu sînge rece. Deşi, într-un fel, aşa este. „Tunarii” au fost calificaţi un minut. În minutul următor, erau eliminaţi. Ăsta şoc! Ăsta ghinion! Wenger are dreptul să înnebunească, nu antrenorii din Liga 1.

Dar Wenger n-a înnebunit. Nu l-a îmbrîncit pe Gerrard şi nu l-a alergat pe arbitru pe tot terenul. După meci, era în stare să raţioneze astfel: „Am fost cam naivi şi ne-a lipsit maturitatea”.

N-a vorbit nimeni de Dumnezeu, sfinţi, păcate, dar chestia asta, că Wenger nu s-a scrîntit, e un miracol. Pe bune. Cînd s-a dictat penalty, şi-a scos haina şi a pus-o pe umăr.