E ţara mea
Ai grijă cum vorbeşti de ea, Liviu Dragnea
Simţindu-se norocos azi, Liviu Dragnea a ieşit din sediul instanţei supreme cu următorul decret: “România e patria denunţurilor şi ascultărilor”. Până aici.
Râdem, glumim, dezbatem, ne enervăm, dar toate au o limită. Şi tocmai a fost atinsă. Nu era destul un Tăriceanu care acuză disconfortul pe care i-l produce România. Când zăngăne cătuşele prea tare, când e presiunea prea mare. Cam ca atunci când parchează coloana lui oficială în intersecţie.
Acum vine şi Liviu Dragnea cu plângerile lui complet dezinteresate, „la cald”. Calitatea de condamnat penal nu e o circumstanţă atenuantă. Nici calitatea de urmărit penal. Nici calitatea de şef al partidului aflat la guvernare. Nu ai nicio scuză când, în public, de la microfonul televiziunior, te-apuci să scuipi pe România.
Nu-ţi convine ţara? Ia microbuzul tău şi du-te! Nu te reţine nimeni. Dar, dacă stai, nu da în ea. N-o defăima, n-o insulta. Că e ţara mea. Şi va trebui să ne socotim.
Ţara mea. Nu încap intepretări aici. Nu e pământul nimănui, nu e bătaia de joc a tuturor majoritarilor. E a mea. Asta înseamnă ceva, de vreme ce am stabilit măcar atât: că proprietatea nu e un moft.
Ţara mea. Poţi s-o dărâmi din picioare, n-ai decât. Au mai făcut-o şi alţii. Poţi să-i schimbi legile, n-ai decât, au mai încercat şi alţii. Legea morală rămâne.
Dar iată ce nu poţi schimba: e ţara mea. Nu are nimeni atâta putere.
E ţara mea. Nu mai e niciuna ca ea.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele