Cei mai puternici oameni

În caz că nu ne iese cu fotbalul, avem un sport la care chiar suntem foarte buni, dar nu-l finanţează nimeni: meciurile cu roboţi

„Ar fi păcat să nu se ducă la alt nivel. Nu o să stea toată viaţa să antreneze la Viitorul”. Aşa a reflectat cu glas tare Gică Popescu despre Hagi, la început de an. Alt nivel însemnând aici şefia FRF. Se pare că şi în 2017 fotbalul nostru va fi în campanie electorală sau nu va fi deloc.

În faţa acestor afirmaţii tranşante, din interviul pentru digisport.ro, nu poţi să nu te gândeşti cum ar fi fost dacă Eminescu era impresariat de Don King, nu de Titu Maiorescu. N-ar fi rămas doar inspector şcolar, ajungea la alt nivel, poate chiar de ministru al instrucţiunii publice.

Tot dispreţul fulminant pentru idee, pentru viziune este conţinut în această laudă pe cal mare, troian. Cum ar veni, să creşti jucători reprezintă munca de jos. Să te baţi cu pumnii în piept pe tema asta, stând la birou, e muncă de înaltă calificare demagogică. De fapt, în fotbal, nu există nivel mai înalt decât terenul de joc. Iar adevărata putere e să te afli cu un pas înainte, în viitor, la Viitorul, nu cu mâna pe butoane.

Ambasadorii penali
Gică Popescu dă voce unui raţionament destul de popular, care face din funcţie un „target important”, cum se exprimă fostul internaţional. Raţionamentul ăsta a dus fotbalul nostru acolo unde se bălăceşte el acum. Şi, la scară mare, a dus ţara acolo de unde promit politicienii c-o pescuiesc şi-o fac să umble în coadă de peşte.

Gheorghe Chivorchian, care atinsese un oarecare nivel în fotbal, era numărul doi în FRF, tocmai a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 10 luni de închisoare cu executare, în Dosarul Poli. Fostul preşedinte al lui Poli Timişoara trebuie să restituie în jur de 1 milion de euro. Există şi un Dosar Poli II, în care sunt inculpaţi fostul primar al Timişoarei şi o sumă de funcţionari publici. Încă o boxă cu înalt nivel aşadar. Prejudiciul cumulat din cele două dosare e de peste 9 milioane de euro. Deocamdată, niciun leu nu s-a întors de la ingineria cu fotbal în vistieria locală.

Ambasadorii mondiali
Chiar în ziua pronunţării din Dosarul Poli, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş lansa un apel către „oameni de bine”. Patru liceeni timişoreni s-au calificat la un concurs internaţional de robotică, desfăşurat în SUA. În comunicat, ISJ îi numeşte pe cei patru „ambasadori mondiali ai României”, adăugând prompt că nu are bani să-i trimită în State.

„Suma pentru deplasarea la MIT-Boston (USA Cambridge, Massachusetts) se ridică la aproximativ 6.400 dolari”, precizează Inspectoratul, citat de presa locală. Rămâi, pur şi simplu, fără aer când citeşti astfel de veşti. Şi nu pentru că suma e tragicomic de modestă, nu pentru tonul solemn, „mamelor din lumea-ntreagă”, pus la bătaie de o instituţie publică. Ci pentru că ştirile astea sunt cu repetiţie, la fel ca dragostea pentru culori a aleşilor locali.

Viitorul, numai dus
Anul 2016 a început la fel. Elevi de la Liceul „Moisil” din Timişoara s-au calificat la concursul internaţional de robotică, desfăşurat, atunci, la Bruxelles. Părinţii au pus bani pentru deplasare, dar suma strânsă ajungea doar pentru dus. Pentru întors, era nevoie de încă 1.000 de euro. Autorităţile locale n-aveau de unde. Erau neputincioase.

Gică Popescu ar spune totuşi că, în restul timpului, ele au puterea, pâinea şi cuţitul, în Timişoara. S-ar înşela. Susţinuţi de profesori care şi-au dorit mai mult banca tehnică, elevii „ambasadori” sunt, în realitate, cei puternici. Ei decid viitorul. Dacă vor, dintr-un tranzistor ataşat la un claxon construiesc şi un robot care să conducă FRF, în timp ce face clătite.

Pe când autorităţile locale nu-şi pun amprenta decât ca probă pe ziua de mâine. Ele se ocupă cu Ziua Bazaltului, Ziua Betoanelor, Ziua Lubeniţei, Ziua Cârtiţei, Ziua Comunei, Ziua Oraşului, Ziua Alegerilor.
În schimb, Gică Popescu ar avea dreptate dacă ar afirma că tinerii „ambasadori mondiali” nu vor roboti toată viaţa în România. Din păcate.