Justiţiarul

Prin forţa împrejurărilor şi a unor oameni, Alexandru Tudor a fost distribuit în rolul justiţiarului. Cel mai greu rol din fotbalul nostru, în acest moment. Ca să arbitrezi Steaua – CFR, trebuie să fii ca şerifii din Vestul sălbatic, ca […]

Prin forţa împrejurărilor şi a unor oameni, Alexandru Tudor a fost distribuit în rolul justiţiarului. Cel mai greu rol din fotbalul nostru, în acest moment. Ca să arbitrezi Steaua – CFR, trebuie să fii ca şerifii din Vestul sălbatic, ca detectivii din filmele poliţiste, ca supereroii cu superputeri. Să lupţi ca Obi Kenobi şi Luke Skywalker, avînd drept armă doar o fantă de lumină.

E drept, Tudor s-a pregătit pentru acest rol. S-a hrănit cu salată verde şi glucoză, ca pustnicii, a învăţat ROAF-ul pe de rost, apoi l-a rupt bucăţele şi l-a înghiţit, din precauţie, să nu-i scape nimic, nici măcar aberaţiile. A mers cu Dacia, a dat ture, a locuit şi încă locuieşte la bloc, şi-a dat palme peste cap, „Tudor, de ce n-ai schimbat porţile”, a oprit meciuri din zece în zece minute sau de tot. A dat ture, a recuperat mobile din iarbă, a fost destinatarul scaunelor rupte din tribune, a dat ture.

A fost suspendat, ridicat în slăvi şi în First Class. A fost înjurat, de toţi, pînă şi de el însuşi. A dat ture. Dă ture, îl vedeţi? Da, da, tocmai a trecut pe lîngă voi. Unu’ care aleargă ca nebunul. Nu, nu e nebun. Are un braţ mai lung? Vi se pare. Ăla nu e braţul lui, e braţul lung al regulamentului. Pe bune!