Mistere birocratice

Suporterii români primesc cu 15 la sută mai puţine bilete la Euro 2008 decît ceilalţi suporteri europeni. Nu pentru că ne asupreşte UEFA, ci pentru că federalii noştri au alte priorităţi decît nevoile publicului. Aşa că, pe baza unor nepătrunse […]

Suporterii români primesc cu 15 la sută mai puţine bilete la Euro 2008 decît ceilalţi suporteri europeni. Nu pentru că ne asupreşte UEFA, ci pentru că federalii noştri au alte priorităţi decît nevoile publicului. Aşa că, pe baza unor nepătrunse mistere birocratice, şi-au tăiat partea leului şi au raţionalizat porţia destinată fanilor.

Nu e nici prima şi probabil nici ultima dată cînd oficialii de la Casa Fotbalului gafează în materie de ticketing. Cînd nu nimeresc preţul, cînd nu nimeresc numărul, cînd nu nimeresc meciul. Nu din nepricepere, nici din rea-voinţă. Ci din balcanism. Nu se ştie ce-o fi reformat Mircea Sandu la Nyon, dar e clar că n-a reuşit să modernizeze federaţia de la Bucureşti nici de ochii lumii. Acelaşi marketing improvizat şi aceeaşi transparenţă aburită în relaţiile cu publicul.

Azi începe distribuirea biletelor la Euro. Iar fanii „tricolorilor” vor constata că trebuie să stea la două cozi deodată. La prima, fac coadă alături de „familia fotbalului”, consilii judeţene, vipuri şi instituţii, comitete şi comiţii. La a doua coadă, stau în şir cu alte sute de mii de români care vor să-şi încurajeze echipa pe viu. Dacă nu intervenea interdicţia de la UEFA, fanii făceau coadă şi la agenţia cu care se înfrăţise Mircea Sandu.

Cererea e copleşitoare, scandalul va fi pe măsură. Pentru că va fi scandal, nu se poate fără, e specialitatea casei. Spre deosebire de explicaţii, care nu vin aproape niciodată. Oficialii FRF nu se obosesc să lămurească şi să-şi informeze publicul. Comunicarea se desfăşoară în circuit închis. Cu cît lumea ştie mai puţin, cu atît mai bine pentru federali. Şi cu atît mai rău pentru credibilitatea FRF. Sigur, nu e o catastrofă pentru Sandu şi staff-ul lui. De data asta, nu-şi vor mai face griji că trebuie să lase intrarea liberă, ca să umple tribunele. Dar pata rămîne, scuipatul în obrazul suporterului se contabilizează.

Imaginaţi-vă că România găzduieşte o finală europeană. Cam cîte bilete credeţi că ar ajunge la public? Şi cam la ce preţ? Şi cum vor fi vîndute? Cîte se vor da pe sub mînă şi cîte pe piaţa neagră? La cîtă experienţă are în gafe organizatorice, FRF ar putea candida cu succes la o singură competiţie: cursa pentru bilete, faza pe suporteri. Pentru că numai la noi, un bilet la Euro a ajuns să fe mai greu de obţinut decît o calificare. O fi şi ăsta un succes managerial, mai ştii?