„Naţională” experimentală
În ciuda încurajărilor de pe bancă, "tricolorii" iar s-au speriat de victorie

După jumătate de oră, în disperare de cauză, comentatorii TVR au tras glonţul de argint, amintind despre „scandalurile cu prostituate şi droguri” în care a fost implicat selecţionerul. La fel ca gazonul de la Cluj, şi jocul „naţionalei” se cerea presărat cu picanterii veştede, să dea bine la TV.
La primul test oficial pe banca României, Daum n-a aliniat încă o echipă, ci un eşantion reprezentativ. Jucători din Salonul Refuzaţilor, din Clubul Reîncălziţilor, ţărani, muncitori şi intelectuali. Seniori, juniori, veterani, mediocritatea nu aşteaptă numărul anilor. O „naţională” cu de toate, în faza de experiment. Nici urmă de liderii fără număr, cu „mentalitate fantastică”, de care vorbea selecţionerul, ridicând ochii din microscop.
După Albania, şi Muntenegru s-a dovedit o stâncă. Una mai mărişoară, ca Mont Blancul. În minutul 62, comentatorii postului naţional se bucurau ca nebunii la ofsaidul căpitanului Grigore. „Măcar am reînceput să atacăm”. Atacau şi ceilalţi. Pentru simetrie, să se vadă frumos la cameră. A marcat Adi Popa, a marcat şi Jovetici. 1-1.
Până apare mâna lui Daum la „naţională”, comentatorii TV vor trebui să menţină suspansul, citind horoscopul în timpul meciurilor. Când Stanciu a trimis peste, din 11 metri, deja luau lecţii de astrologie comparată cu scorul.
Daum nu e un antrenor care să se lase descurajat de o remiză cenuşie. Îşi va păstra entuziasmul, curiozitatea furibundă faţă de fotbalul românesc şi amabilitatea radioasă. Ceilalţi selecţioneri păreau veşnic înneguraţi, cu nori plini de fulgere, deasupra lor. Iată că „naţionala” reuşeşte să facă măcar un om fericit la culme. E şi acesta un public.