Hegemonia decibelilor

Deşi aparent îşi protejează echipa, Reghecampf nu face decât să-i pună ostilităţi inutile în cârcă

Încă două-trei fronturi deschise pe cer senin şi strategia Stelei pentru acest sezon va fi evidentă: echipa care se ceartă, dar nu bate pe nimeni. Când să dea şi ea un pumn în stima de sine a „cetăţenilor”, se bucură că n-a încasat cu dobândă. Când să şteargă zâmbetul de pe faţa coregrafiei, cu o victorie la derby, se mulţumeşte cu o remiză de salon. Dar când e să găsească motiv de frondă în papură, atunci se umflă fibra de războinic în declaraţiile conducerii şi antrenorului.

Reghecampf nu ratează niciun prilej să demonstreze că e potrivit pentru postul de selecţioner. E o meserie la limita hobby-ului, pe care-o are la degetul cel mic. Nici nu se compară ca dificultate cu postul de antrenor al Stelei, o meserie la limita complexului de superioritate. I-a dat lecţii lui Daum despre selecţia portarilor. Lui Iordănescu i-a predat despre impactul cantonamentului de iarnă asupra luptei la titlu, curs teoretic.

Cloşca şi puii gafeuri
Niţă, mărul înmănuşat al discordiei cu „naţionala”, a gafat de 1-1 la meciul cu Iaşi. „Asta nu schimbă cu nimic situaţia lui. E cel mai bun portar din România”, a declarat Reghecampf. „Bine că nu au existat astfel de greşeli la meciurile importante”, şi-a încurajat antrenorul Stelei goalkeeper-ul. E o declaraţie curioasă. Acum câteva zile, Reghecampf proclama că important e campionatul, nu Europa.

Fireşte, meciurile din Liga 1 nu sunt la fel de solicitante. Dar cu CSMS, a spus-o chiar Reghecampf, Steaua se aştepta la „un joc greu”. Înseamnă că „meciurile importante” or fi cele uşoare. Sau meciurile din afara terenului. Multe incoerenţe în replicile antrenorului Stelei către restul lumii. Când îi transmite lui Daum să-şi vadă de treaba lui, când reclamă că FRF nu-l lasă să discute cu selecţionerul. Ritmul cu care polemizează s-a înteţit, de aceea Reghecampf e obligat să se contrazică singur. Nu ţine nimeni pasul cu el.
Fiecare antrenor, cu stilul lui. Câtă vreme jocul merge, Reghecampf n-are decât să se certe şi cu Guardiola, care i-a deprimat puişorii. Dar aerele lui de uber-cloşcă nu sunt o demonstraţie de forţă.

Dimpotrivă, dau impresia că Steaua se află în permanentă defensivă. Respiră teamă. Se teme când nu i se fac favoruri, ca în disputa legată de suspendarea lui Iordănescu jr. Se teme când i se fac favoruri din partea noul selecţioner.

Unde va duce asta? La temeri mai mari şi mai numeroase. Înfoielile lui Reghecampf au efecte adverse. Plasează Steaua departe de calmul olimpian al unui club care şi-a propus să domine campionatul şi altfel decât cu ajutorul decibelilor.

Noua ordine a pliscului
Conflictul dintre Steaua şi FRF e operă colectivă, nu e opera de autor a lui Reghecampf. Dar cearta cu Daum n-are legătură cu asta. E un caz tipic de luare în primire a noului venit. În ograda fotbalului, trebuie revizuită „peck order”, ierarhia pliscului, cum o numesc sociologii, microbişti ca domnul Dâncu sau nu. Reghecampf îl ciupeşte pe selecţioner, să-i dea de înţeles cine-i şeful. Dacă nu s-a prins încă, va mai încerca. Dacă nu s-au prins alţii, îi va lua la rost şi pe ei.

Uneori, are dreptate, de cele mai multe ori, n-are tact. I-a transmis încă din primăvară lui Emil Boc că gazonul e prost, „nu pot să pască nici vitele”. Acum, când problema a reapărut, antrenorul Stelei ar fi trecut drept înţelept, chiar vizionar, dacă s-ar fi abţinut să-l jignească pe primar. La fel, Reghecampf a avut raţiunea lui să nu-şi lase titularii la şuşa din Antalya. Dar dintr-un argument strigat cu tunul tinde să se audă zgomotul şi atât. Nu contează că antrenorul Stelei are intenţii bune, ultraprotectoare, pentru echipă. Rezultatul final constă, invariabil, într-un minus de imagine şi un plus de scandal. Plus senzaţia că se ascunde după degetul cu care îi arată pe alţii.