Măgăruşul în vitrină

Daum a introdus un cuvânt străin în vocabularul "tricolor": transparenţă

Fortăreaţa de superstiţii şi obiceiuri nepopulare din jurul „tricolorilor” a coborât podul, la primul antrenament pentru meciul cu Muntenegru. Fanii au avut permis de şedere în tribune, pe toată durata şedinţei de pregătire. În oricare colţ al fotbalului occidental, aceasta n-ar fi o ştire. Numai deceniile de agorafobie de la „naţională” i-au conferit normalităţii titlul de eveniment.

În logica afacerii numite fotbal, suporterii trebuie atraşi spre stadion, nu alungaţi cu bodyguarzi şi lacăte. Trebuie să li se transmită, periodic, că prezenţa lor e importantă. Nu doar la meciuri. Se întâmplă atâtea altele în afara celor 90 de minute. De pildă, acum mulţi ani, Real Madrid a făcut o mică avere televizând în direct vizita medicală a lui David Beckham. Iar City, i-aţi văzut demonstraţia recent, dă spectacol la antrenamente, la Bucureşti sau la Abu Dhabi.

Micii despoţi ferecaţi
Pe când „naţionala” României, conform cutumei federale, se comportă ca o instituţie de stat în stat. Profitând de faptul că n-are concurenţă, dictează condiţii şi nu tolerează dialogul. Tratează publicul fie ca pe un rău necesar, fie ca pe un bun subînţeles. Abia în Franţa, Iordănescu şi-a învins teama că ochii care se văd se uită. A deschis un antrenament, înaintea meciului cu Elveţia, un favor făcut organizatorilor. Dar, când doi ziarişti francezi s-au strecurat la altă şedinţă de pregătire, staff-ul „naţionalei” i-a alungat cu apă sfinţită, acuzându-i de spionaj.

La Euro 2016, „tricolorii” au ascuns atât de bine fotbalul, încât nu l-au mai găsit nici ei. Ordonanţa de urgenţă a lui Murphy: cu cât te acoperi mai mult, cu atât mai puţin ai ce arăta pe teren. Generalul nu şi-a dezvăluit secretele nici măcar în meciul cu Albania. Abia peste 50 de ani, când vor fi desigilate arhivele generaţiei fără istorie, vom afla cum plănuia Iordănescu să-l blocheze pe Sadiku.

Predecesorul lui, Piţurcă, nu văzuse filme cu spioni. El n-avea secrete, avea toane. La cea mai firavă adiere de critică, trăgea storurile, să nu intre vântul şi să-i şifoneze imaginea. Lucescu jr. a pus, la început, o cărămidă în uşă, să intre lumea la repetiţii. Până la urmă, a tras şi el concluzia că munca de selecţioner se desfăşoară optim doar la înălţime, în turnul de fildeş. Nu expusă judecăţii „labile” a vulgului ronţăitor de seminţe.

Bostănărie cu public
Nu e cantonamentul mânăstire. Nici „naţionala” nu e bostănărie, să fie blindată cu frică. Nu e nici vreun grup de lucru, care se reuneşte în laborator şi joacă biliard cu particula lui Dumnezeu. Secretomania n-avea alt rost decât să protejeze „cinci contra doi” de intrigile mapamondului. N-a reuşit decât să îndepărteze echipa de fanii ei. Pe deasupra, nici n-a funcţionat. Întotdeauna se găsea o breşă în împletitura de sârmă, o ulucă lipsă, un cireş mai înalt, care-i deconspirau pe „tricolori” exersând „măgăruşul”.

Acum „măgăruşul” stă în vitrină, lângă flotări, stretching şi alte manevre codificate. La primul antrenament sub comanda lui Daum, au venit în jur de 200 de fani. Drumul e lung până la reflex. Dar a fost făcut primul pas în direcţia sănătoasă. Dacă buna dispoziţie a selecţionerului persistă, vor veni mai mulţi spectatori. Să se familiarizeze cu descoperirile antrenorului. La startul partidei, să recunoască întregul prim „11”, nu doar imnul şi două-trei feţe.

Cu riscul de a-l auzi pe Reghecampf bombănind în ograda vecină, Daum a deschis geamurile la „naţională”, să intre aerul şi lumina zilei. Fotbaliştii au scos capul din viziunea vizuinii, vorba unui poet oltean. Au dat câteva ture şi s-au convins că publicul nu muşcă. Selecţionerul a ţinut să-i laude pentru „mentalitatea lor fantastică”. Mai departe, ce va fi pe gazonul verde crud din Cluj, vom vedea. Important e ca, în primul meci după Euro, „naţionala” să iasă şi din silenzio fotbal.