Nebunie

Tătăruşanu e un băiat sănătos la cap. Pe lîngă înălţime, asta trece drept a doua lui mare calitate. „Serios”, „muncitor”, „supercopt la minte”, „cu capul pe umeri”. Cam asta spun cunoscătorii despre el, antrenori, foşti mari portari, preşedinţi de cluburi.

[…]

Tătăruşanu e un băiat sănătos la cap. Pe lîngă înălţime, asta trece drept a doua lui mare calitate. „Serios”, „muncitor”, „supercopt la minte”, „cu capul pe umeri”. Cam asta spun cunoscătorii despre el, antrenori, foşti mari portari, preşedinţi de cluburi.

Doar că marii goalkeeperi au voie să fie oricum, numai sănătoşi la cap nu! Toţi au un pic de nebunie, e boala lor profesională. Toţi dezvoltă o formă de demenţă salvatoare. Nu chiar ca Higuita, dar pe undeva pe-aproape. Nu pentru că se dau artişti, ci pentru că suportă presiuni psihice neobişnuite. Din două, una: ori o iau razna, ori leşină înaintea penaltyului.

Tătăruşanu are 22 de ani. E crud. Şi sănătos la cap. Nu-i mai lipseşte decît doza de nebunie ca să fie un portar complet. Ar putea să se molipsească de ea la Euro. Un turneu final e exact ce-i trebuie să se scrîntească în sens măreţ.

Chiar şi stînd pe bancă. S-ar îmbăta de atîtea lumini, de atîţia oameni, de atîta fotbal. Sigur n-o să mai vadă lucrurile cu aceiaşi ochi. Iar dacă Piţurcă îl bagă în poartă, nu va mai vedea nici lumini, nici oameni, nici minge, nici iarbă, nimic, în afară de gheata dreaptă a lui Henry.
Acum, totul depinde de nebunia selecţionerului.