Un plagiat de treninguri

Echipamentele sportivilor noştri la Rio sunt ca lucrările semnate de Petrache: originale între ghilimele

„””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””
Ghilimele. Să fie acolo. În caz că, din neatenţie, şeful COSR ar semna acest text şi l-ar publica sub nume propriu. Desigur, „fără nici un beneficiu profesional”.

Alin Petrache a plagiat în proporţie de 99 la sută două articole şi o carte, arată o anchetă a Centrului Român pentru Jurnalism de Investigaţii. De ce a plagiat? Evident, pentru că „era foarte ocupat în acea perioadă”, le-a explicat el autorilor pe care i-a copiat.  Spune că a încurcat fişierele din computer şi a trimis articolul greşit spre publicare. Bine că nu exista Windows pe vremea lui Einstein. Apărea pe piaţă „FIFA 1905”, în loc de „Teoria relativităţii”.

Unu la sută, contribuţia şefului COSR, constă în tăierea câte unui cuvânt sau chiar a unui paragraf întreg, pe ici, pe acolo. Şi în ştergerea grijulie a palmaresului cu sursele de inspiraţie, de la sfârşit.

De exemplu, în loc de „Don Francesco Amoros y Ondeano”, a preluat doar Don Francesco Amoros. Logic. Simplu. Nu spui Petrache junior, spui Petrache. Se ştie despre fiul cui e vorba.

„Faptul nu este unul deliberat, ci se datorează doar neatenţiei în redactarea finală a cărţii”, a declarat Petrache. A promis că va pune ghilimele după JO, „în ediţia viitoare revizuită”. Asta mai lipsea pădurii din România, încă o ediţie revizuită pe hârtie. După ediţia originală, după cea copiată. Uite-aşa dispare fondul forestier, din neatenţie. În plus, nu avem nicio garanţie că data viitoare, savantul distrat va ataşa fişierul care trebuie. Poate trimite spre publicare facturile COSR.

Preşedintele olimpismului susţine că lucrările plagiate nu l-au ajutat în carieră. „Dovadă că sunt pe funcţia de lector universitar încă de acum 11 ani”. Fireşte, asta se întâmplă şi dintr-o neglijenţă regretabilă a mediului academic de la universitatea lui Gabriel Oprea.

E povestea vieţii lui Alin Petrache. El, de fapt, a vrut să ajungă scriitor, dar, din neatenţie, a luat-o pe căi ocolite şi a ajuns parlamentar. Şi n-a vrut să conducă COSR, a vrut postul de ministru al Sportului, dar, din neatenţie şi numai din neatenţie, a fost numit în locul lui un dentist, Nicolae Bănicioiu.

Şefii de partid şi-au dat seama prea târziu de eroare. L-au translat pe Bănicioiu la Sănătate, în lipsa unui minister al Pastei şi Periuţei. Dar Petrache era deja şef la COSR.

Important e să ai aţă albă

În fine, la COSR, Petrache s-a concentrat cât s-a concentrat, dar tot a avut câteva scăpări. Dovadă că s-au calificat sportivi români la Rio. E drept, unii dintre aceştia s-au dopat, absolut neintenţionat, accidental. Au confundat tuburile cu vitamine, aşa că au rămas acasă.

Dar ceilalţi s-au dus la JO. Unde s-au trezit că le curg citate de material textil din treninguri. Firma furnizoare uitase să pună ghilimelele la etichetă. Până să apară ediţia revizuită de tricouri, a apărut poliţia la sediul COSR.

Dacă Petrache n-ar fi intrat din greşeală în laboratorul performanţei sportive, era acum şef de catedră. Om de bază în spitalul de tratat opere cu bisturiul, patronat spiritual de doctorul Oprea. N-ar fi avut problema Ctrl-C / Ctrl-V. Ar fi avut un viitor în cercetare. Nu se mira nimeni că-i atârnă aţele albe din teze. Lumea ar fi înţeles că e foarte ocupat să descopere româniul, adică poloniul din care ai extras ghilimetronii.

O dată a fost şi Petrache a fost atent: când a ales furnizorul de echipament pentru Rio. N-a încurcat borcanele. A ales firma fondată de Octavian Morariu şi Ioan Dobrescu. Atunci a nimerit bibliografia. Urmează să aflăm dacă a fost „un fapt deliberat” sau dacă, în perioada respectivă, şeful COSR devenise atât de popular, încât dădea autografe şi pe textele altora.

„Original sau nu, materialul era bun”, a comentat un oficial COSR. Păi, şi materialul din cartea lui Petrache era bun. De pildă, un articol semnat de Tudor Vianu, în 1931. Nu materialul e problema, ci preţul.

Un Tudor Vianu, fie şi unul la mâna a doua, deja purtat, se vinde oricând mai scump decât un Alin Petrache, fie şi unul nou-nouţ, revizuit şi full color. Un Vianu te ţine toată viaţa, pe când un Petrache, oricât l-ai cârpi şi l-ai pingeli, intră la apă o dată la patru ani.