Urna plină cu iluzii

Calificarea în grupele Europa League reprezintă obiectivul concret pentru Steaua. Grupele Ligii sunt un miraj

Dacă înainte meciului cu Sparta, steliştii au exersat loviturile de la 11 metri, înaintea play-off-ului trebuie să exerseze urcatul în autocar, cu ochii în patru, după fluierul de final. Pot da peste nemţii de la Borussia Monchengladbach. Acesta, în ciuda aparenţelor, e cel mai puţin înspăimântător nume din urna cu posibili adversari. Se mai află acolo Manchester City, FC Porto, Villarreal şi Ajax Amsterdam, adică tot atâtea motive de nelinişte.

Toate superlativele aruncate pe sticlă după returul cu cehii trebuie strânse şi încuiate într-un seif. Contează la fel de mult ca golul marcat din ofsaid de Sparta, după o mare bâlbâială în careul roş-albastru. E adevărat, nu se întâmplă prea des ca antrenorul lui Dinamo să declare Steaua „raza de speranţă a fotbalului românesc”. Dar selecţionerul Daum, de pildă, de când şi-a luat funcţia în primire, dă semne vădite de extaz de câte ori un jucător român reuşeşte o pasă. Cine ştie ce se aştepta să găsească pe-aici!

De la senzaţional la moderat
Cel mai mare risc pentru Steaua este valul de euforie şi de impresari care au pus ofertele pe şiretul lui Stanciu. „Îl vom lăsa să plece, aşa cum i-am lăsat şi pe alţii”, s-a resemnat Reghecampf. Antrenorul lasă să se înţeleagă că a dispărut urgenţa din vestiare, după calificarea în grupele Europa League, „suntem în grafic”. Champions League nu reprezintă o aspiraţie obligatorie.

E o abordare realistă, mai ales după ce-ai văzut urna cu piranha, „monştri”, cum ar spune Hagi, după ce te-ai luat cu mâinile de cap, în faţa stângăciilor din jocul propriu. Valoarea lotului Stelei e de şase ori mai mică decât valoarea lotului celei mai modeste dintre posibilele rivale. Poţi să dai totul pe teren şi nu acoperi prăpastia de pe hârtie, unde diferenţa se măsoară în zeci de milioane de euro.

Realismul nu vinde bilete, dar, judecând la rece, se impune de la sine. E drept, nu-i poţi chema pe fani la stadion, avertizându-i să nu se aştepte la prea multe. Dar nici nu poţi afirma că ai o echipă după chipul şi asemănarea Champions League. În cel mai bun caz, fotbalul nostru are 3-4 jucători de calibrul primei scene a UEFA.

Datori cu fotbal
Miercuri seară n-a fost cazul pentru moderaţie, totul era de la extraordinar în sus. Dar, de acum înainte, în „raza de speranţă” se va insinua şi un norişor de scepticism. La urma-urmei, Champions League nu e un obiectiv, e un miraj. Iar echipa lui Reghecampf are şanse bune să treacă de grupele Europa League. Să strângă puncte şi bani, chiar şi fără Stanciu. Poate nu-l va mai impresiona pe Andone, poate nu va avea încasări-record. Dar va susţine puntea de legătură dintre insula pariurilor pierdute de Liga 1 şi continent.

După spaţiul mioritic, vale-deal, al meciurilor cu Sparta, a apărut peretele stâncos al play-off-ului. Era normal ca Reghecampf să frâneze discret elanul reacţiilor. Atât de puţine motive de bucurie are fotbalul nostru, încât să treci de turul trei al preliminariilor UCL a devenit un fapt senzaţional. Ca şi cum s-ar fi rupt bariera de resemnare şi toate laudele care zăceau prăfuite şi nefolosite şi-au cerut dreptul la cuvânt. Reuşita Stelei e, într-adevăr, remarcabilă. Pata de lumină într-un peisaj bacovian, cu plumb în ghete şi ploaie de goluri încasate în cupele europene.

În play-off, indiferent de rezultatul tragerii la sorţi şi de graficul în formă de clopot al lui Reghecampf, Steaua are o datorie de mândrie. Să ţină, cât de cât, fruntea sus. Să joace fotbal. Egaluri, înfrângeri, victorii, din astea vedem etapă de etapă. Fotbalul e, de fapt, fenomenul, faptul ieşit din comun, când vine vorba despre echipele româneşti.