Maria Andrieş

Într-o lume macistă este nevoie cîteodată de bisturiul observațiilor unei femei. Sexul slab? O glumă misogină

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Maria Andrieş
Cifre, nume, chipuri

La meciul Islanda – Argentina, din faza grupelor, scor 1-1, s-au uitat 201.000 de islandezi, adică 60 la sută din populaţia ţării, de 307.000 de locuitori. Mai mult, scrie Hollywood Reporter, citând televiziunea naţională de la Reykjavik, cei care au […]

...

Cupa celor umili

Zlatko Dalici nu va antrena Barcelona sau Real Madrid, deşi susţine că ar câştiga un sac de trofee în Champions League. Selecţionerul Croaţiei nu este un brand, iar asta nu e tocmai o fericire pentru marketingul marilor cluburi.

După cum […]

...

A cui este această Franţă?

„Cu capul în stele”, aşa a titrat L’Equipe, pe prima pagină, după calificarea Franţei în finala Mondialului. „La porţile Paradisului”, a scris Le Parisien. „Tot nu suntem campioni”, a venit contrapunctul dinspre Didier Deschamps, după victoria muncită, 1-0, din semifinala […]

...

Ireversibil

„Am cerut contractele fotbaliştilor de la LPF şi de la FRF. Nu au vrut să răspundă la solicitare şi atunci m-am dus cu Garda peste ei şi le-am luat”. Se întâmpla în 2005. Cel care povesteşte este Sebastian Bodu, pe […]

...

Franţa – Belgia, balşoi spectacol

Între noi, europenii, acum. În prima semifinală mondială, Franţa întâlneşte Belgia: două ţări vecine, prietene, care fac bancuri una despre alta. „Le Parisien” o numeşte relaţie de dragoste-ură: se iubesc, dar se tachinează.

De ce nu mănâncă belgienii covrigi? Nu […]

...

Urna plină cu iluzii

Calificarea în grupele Europa League reprezintă obiectivul concret pentru Steaua. Grupele Ligii sunt un miraj

Permalink to Urna plină cu iluzii
vineri, 5 august 2016, 8:15

Dacă înainte meciului cu Sparta, steliştii au exersat loviturile de la 11 metri, înaintea play-off-ului trebuie să exerseze urcatul în autocar, cu ochii în patru, după fluierul de final. Pot da peste nemţii de la Borussia Monchengladbach. Acesta, în ciuda aparenţelor, e cel mai puţin înspăimântător nume din urna cu posibili adversari. Se mai află acolo Manchester City, FC Porto, Villarreal şi Ajax Amsterdam, adică tot atâtea motive de nelinişte.

Toate superlativele aruncate pe sticlă după returul cu cehii trebuie strânse şi încuiate într-un seif. Contează la fel de mult ca golul marcat din ofsaid de Sparta, după o mare bâlbâială în careul roş-albastru. E adevărat, nu se întâmplă prea des ca antrenorul lui Dinamo să declare Steaua „raza de speranţă a fotbalului românesc”. Dar selecţionerul Daum, de pildă, de când şi-a luat funcţia în primire, dă semne vădite de extaz de câte ori un jucător român reuşeşte o pasă. Cine ştie ce se aştepta să găsească pe-aici!

De la senzaţional la moderat
Cel mai mare risc pentru Steaua este valul de euforie şi de impresari care au pus ofertele pe şiretul lui Stanciu. „Îl vom lăsa să plece, aşa cum i-am lăsat şi pe alţii”, s-a resemnat Reghecampf. Antrenorul lasă să se înţeleagă că a dispărut urgenţa din vestiare, după calificarea în grupele Europa League, „suntem în grafic”. Champions League nu reprezintă o aspiraţie obligatorie.

E o abordare realistă, mai ales după ce-ai văzut urna cu piranha, „monştri”, cum ar spune Hagi, după ce te-ai luat cu mâinile de cap, în faţa stângăciilor din jocul propriu. Valoarea lotului Stelei e de şase ori mai mică decât valoarea lotului celei mai modeste dintre posibilele rivale. Poţi să dai totul pe teren şi nu acoperi prăpastia de pe hârtie, unde diferenţa se măsoară în zeci de milioane de euro.

Realismul nu vinde bilete, dar, judecând la rece, se impune de la sine. E drept, nu-i poţi chema pe fani la stadion, avertizându-i să nu se aştepte la prea multe. Dar nici nu poţi afirma că ai o echipă după chipul şi asemănarea Champions League. În cel mai bun caz, fotbalul nostru are 3-4 jucători de calibrul primei scene a UEFA.

Datori cu fotbal
Miercuri seară n-a fost cazul pentru moderaţie, totul era de la extraordinar în sus. Dar, de acum înainte, în „raza de speranţă” se va insinua şi un norişor de scepticism. La urma-urmei, Champions League nu e un obiectiv, e un miraj. Iar echipa lui Reghecampf are şanse bune să treacă de grupele Europa League. Să strângă puncte şi bani, chiar şi fără Stanciu. Poate nu-l va mai impresiona pe Andone, poate nu va avea încasări-record. Dar va susţine puntea de legătură dintre insula pariurilor pierdute de Liga 1 şi continent.

După spaţiul mioritic, vale-deal, al meciurilor cu Sparta, a apărut peretele stâncos al play-off-ului. Era normal ca Reghecampf să frâneze discret elanul reacţiilor. Atât de puţine motive de bucurie are fotbalul nostru, încât să treci de turul trei al preliminariilor UCL a devenit un fapt senzaţional. Ca şi cum s-ar fi rupt bariera de resemnare şi toate laudele care zăceau prăfuite şi nefolosite şi-au cerut dreptul la cuvânt. Reuşita Stelei e, într-adevăr, remarcabilă. Pata de lumină într-un peisaj bacovian, cu plumb în ghete şi ploaie de goluri încasate în cupele europene.

În play-off, indiferent de rezultatul tragerii la sorţi şi de graficul în formă de clopot al lui Reghecampf, Steaua are o datorie de mândrie. Să ţină, cât de cât, fruntea sus. Să joace fotbal. Egaluri, înfrângeri, victorii, din astea vedem etapă de etapă. Fotbalul e, de fapt, fenomenul, faptul ieşit din comun, când vine vorba despre echipele româneşti.

Comentarii (18)Adaugă comentariu

Radi stelian (1 comentarii)  •  5 august 2016, 8:34

Daca castigi nu e bine. Daca pierzi iar nu e bine. Cum o fi bine????

Roose Bolton (1 comentarii)  •  5 august 2016, 8:41

Dat fiindca oricum sansele de calificare sunt zero, mi se pare corecta speranta sa o vedem pe City la Bucuresti. Cine stie, prind aia o zi mai slaba si faci un 1-0 sau un 1-1 care pentru copiii din tribune conteaza. In plus City mi se pare o echipa interesanta, majoritatea oamenilor nu au stiut de echipa asta pana cand au venit arabii cu banii, dar istoria lor incepe in 1880 si au niste suporteri fanatici care i-au sustinut si in liga a doua sau a treia, pe Maine Road si in deplasari. Suporterii nostri ar avea o chestie doua de invatat daca ar rasfoi nitel mai din urma de investitia arabilor.

Maria Andrieş (1349 comentarii)  •  5 august 2016, 10:42

asa e, „cetatenii” erau mai interesanti ca mici burghezi, acum seamana cu o colectie oarecare de vedete 🙂

ovidiu_3003 (214 comentarii)  •  5 august 2016, 9:14

Ce optimista sunteti doamna Andries ...unde vedeti dvs 3-4 jucatori care ar putea atinge valoarea primei scene UEFA ?...in campionat imi chinui mintea sa gasesc pe cineva si nu imi apare niciunul ...dar absolut niciunul ...nici roman nici strain ...fotbalul nostru a luat bataie foarte recent de la Albania ...o echipa care nu avea sanse de calificare ...nu...n avem niciun jucator care sa se apropie macar de cerintele grupelor C.L.

ovidiu_3003 (214 comentarii)  •  5 august 2016, 9:40

Articol foarte realist ...normal ca daca ai trecut de turul trei preliminar al C.L. este o mare performanta ...Astra n a trecut ...a mai luat si trei intr o repriza ...fcsb si a atins obiectivul ...gata cu visurile ...nu conteaza cu cine cade ...oricum o sa dea vina pe ghinion ...si pe arbitru ...

mihai (2 comentarii)  •  5 august 2016, 9:55

nu sunt de acord. eu zic ca, in afara de city, steaua trece de oricine in play-off. si sunt rapidist

17 Nentori Tirana (383 comentarii)  •  5 august 2016, 10:14

Nu stiu cine ar vrea iluzia Steaua dar ---------------- Stiu pa unu care dadea de ghem cu chicioarele si mama lui n-o mai rezistat doua zile. Il cheama de fapt „pacalici_0104“ si e de fapt mereu suparat caci baba lui scoate mereu inainte de culcare prazul din vaza ca sa-si tina dantura umeda. Ea ii zice 6 00, numai ea stie de ce, dar adoarme suparata ca zice ca prazul ala pe care el il tine de floare nici in ciorba nu l-ar baga.

ovidiu_3003 (214 comentarii)  •  5 august 2016, 10:45

...fcsb nu are cum sa se califice mai departe ...este o echipa care si a atins obiectivul nu cred ca o sa faca macar un punct din cele doua manse ...conform valorii ...atunci si Chiajna poate s o bata sambata...

Clord (10 comentarii)  •  5 august 2016, 10:58

In loc sa vedem analize pertinente si sa dam Cezarului ce-i al Cezarului stim doar sa ne scufundam corabia mai abitir ca oricine altcineva! Pai de ce sa scrii despre Astra care seamana din ce in ce mai mult cu Urziceni si Otelul? Simplu, are 100 de fani si 500 de simpatizanti! Mai bine te uiti in gura lui Reghe si constati constatari! Pai daca omu' spunea ca are sanse in playoff scriai ca e nebun, daca ar fi spus ca e in grafic si cu grupele Europa League, clar isi stie limitele si ii este frica! Poate domnisoara ar fi trebuit sa scrie ca in locul Astrei, Steaua se califica la pas cu danezii! Dar nu! Mai bine iti faci nevoile contra vantului, ca e la moda! Nici nu vreau sa ma gandesc ce s-ar fi intamplat cu fotbalul romanesc fara nici o echipa in Europa in acest an! Pur si simplu era faliment! Despe asta nu scrie nimeni! Dar nu-i nimic, nu toti suntem atat de tampiti sa nu realizam ca Steaua duce mai departe sperantele forbalului romanesc aflat pe masa de operatie in stop cardiorespirator! Vor fi tribune pline in Europa League! De asta sunt sigur! Iar cand acest lucru se intampla, conteaza deloc ceea ce scrie presa! Steaua a facut un bine imens fotbalului romanesc! A mai prelungit agonia acestuia inca un an!

Alex One (132 comentarii)  •  5 august 2016, 11:05

Daca nu va fi Ajax cu care teoretic are o sansa, sa fie City ori Porto. Sa te elimine Villareal,cum i s-a mai intamplat, sau Monchengladbach chiar n-are niciun chichirez. Echipe bune, onorabile dar fara parfum.

vasco (317 comentarii)  •  5 august 2016, 11:08

Urna plina cu iluziile pacaliciului de becali ca o sa mai faca rost de niste bani.Singura iluzie e ca noi romanii credem ca mai avem fotbal....

lord belial (182 comentarii)  •  5 august 2016, 11:30

monstrii aia din urna nu sunt toti invincibili. ba, cu unele echipe de acolo, cele mai putine, ce-i drept, steaua o poate da parte in parte. ca suporter al ei, insa, as prefera sa o vad adunand puncte si victorii in grupele EL decat sa fim ciuca batailor in UCL

lord belial (182 comentarii)  •  5 august 2016, 11:34

@roose bolton - mai zi-o si pe aia ca city e , de fapt, echipa cu cei mai multi fani in manchester, spre deosebire de man utd. tonul cu care ai emis enuntul il poate induce in eroare pe un necunoscator - acesta ar putea crede ca urmareai jocurile cetatenilor inca de pe vremea cand singura lor vedeta era roque santa cruz

ovidiu_3003 (214 comentarii)  •  5 august 2016, 13:36

...gata au inceput deja scuzele ...ghinion fantastic ...ce sanse aveam cu oricare alta in afara de M.C. mie imi pare rau ca nu i scoate Ajax ...

Alx (87 comentarii)  •  5 august 2016, 14:05

Ce faci daca trece Steaua de M. City? Te retragi din meseria asta? Doar sa ataci Steaua stii. Ziaristi de doi bani

ovidiu_3003 (214 comentarii)  •  5 august 2016, 14:43

...dar tu Alx...tu ce faci ?...tu ,tu ce faci daca i descalifica M.C. ?...

Venom (1 comentarii)  •  6 august 2016, 22:05

(cheia mesajului este a unui ex fan înrăit) Am zis că nu mă mai interesează Steaua pentru că milogul de Gigi Becali a croit un club după chipul și asemănarea lui Luțu, mulgând banii de la UEFA și vânnzând trei echipe pe an, mulgând zece plus milioane de la UEFA și neivestind decât în măgari pe care MM îi face cai de rasă la Gigi TV. Ei bine, supriză, mă uit la meciul cu City și sper un scor de record de pe partea *(economică) engleză fiindcă au toate condițiile. Pariez 10-0. Tur retur! Am văzut că Gazeta a prezentat palmaresul glorios al Stelei/FCSB din Șampion Lig, dar a omis "decât" înfrângerile consecutive sau lipsa de victorii, recorduri made in MM și Becali. Mă crezi că aș vrea să văd clubul ăsta desființat decât umilit?

ovidiu_3003 (214 comentarii)  •  7 august 2016, 17:02

Un articol foarte bun care ne arata ca autoarea se pricepe la fotbal ...acest articol a anticipat perfect ce o sa se intample ...E.L. sunt obiectivul concret ...grupele C.L. sunt un miraj ...

Comentează