Războiul statului cu victimele

După ce a recuperat ajutorul de înmormântare acordat în cazul Colectiv, statul român recuperează prejudicii de la rudele veteranilor de război

La sfârşitul lui aprilie, Ministerul Apărării i-a convocat pe soldaţii paralimpici de la CSA Steaua. „Ne-au spus că e greu să găseşti informaţii pe Net despre Jocurile Invictus, de aceea nu ne-au înscris”, a declarat unul dintre sportivii militari, pentru Gazeta. Să-ţi laşi piciorul în Afghanistan e floare la ureche, pe lângă treburile unui funcţionar din MApN.

De Ziua Naţională, premierul Cioloş a luat în braţe un orfan de război. „Să fii mândru de tatăl tău!”, i-a spus prim-ministrul, destul de tare încât să ajungă la urechile camerelor TV. Să fim mândri şi noi. De tatăl lui, de camarazii lui. Să fim mândri, dacă ne dă mâna.

În ultima zi a lui 2015, preşedintele Iohannis a promulgat o lege care adnotează Codul Fiscal şi prevede scutiri de la plata impozitului pe clădirile aflate în proprietatea invalizilor şi a veteranilor de război.

În martie 2016, Guvernul a dat o hotărâre, care interpretează gestul făcut de statul român. „Această scutire nu se mai aplică pentru bunurile comune ale familiilor, ci doar pentru bunurile sau cota parte deţinută de persoanele care au luptat în război, în teatrele de operaţii etc”, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului. Mda, fiecare, cu treaba lui. Bine că nu le încurcă. Să fi zis comunicatorii de la Mărăşeşti „Pe aici se taxează!”, în loc de „Pe aici nu se trece!”.

Familia, privilegiul parlamentarilor
Războiul ucide, ca să parafrazăm raţionamentul care a schimbat guvernul. Mama copilului îmbărbătat de Cioloş şi-a pierdut soţul. El a căzut la datorie pe front, ea a rămas în urmă, pe frontul datoriilor la Fisc. Să plătească impozit pentru casă. Soldaţii români au familii numai cât durează parada. După aceea, soţii, soţiile şi copiii dispar acolo unde dispare şi respectul autorităţilor: în debaraua cu recuzită, până la următorul 1 Decembrie.

Hotnews.ro a cerut informaţii suplimentare de la Guvern, privind subiectul. Observă că politicienii şi unele publicaţii au exagerat cu atacurile contra cabinetului Cioloş, anunţând că „le-a tăiat drepturile veteranilor”. Aşa e. Au exagerat. Desantul fiscal se îndreaptă doar asupra famiilor veteranilor. Pe veterani nu-i atinge deloc. Dar chiar deloc.

Hotărârea respectivă e în vigoare din martie, dar abia acum au ajuns la destinaţie plicurile negre, cu decizii de impunere. O asociaţie a veteranilor a depus memorii la Guvern, la Parlament, aşa s-au agitat apele. Au aflat şi partidele despre problemă. Iar Executivul a găsit de cuviinţă să-şi explice decizia.

Proaspăt revenit din Brazilia, din schimbul de experienţă cu aleşii de la Copacabana, Liviu Dragnea, şeful principalului partid de stânga, a ameninţat cu moţiune. Ştirea cu veteranii e veche de cinci luni. Se pare că trebuie să fii pe pastile contra ţânţarilor Zika, să-i dai importanţă.

Dacă nu e vorba despre parlamentari, despre imunităţile lor, despre dreptul lor de a-şi angaja soacra pe post de vrăbiuţă secretară, nu merită efortul retoric. Familiile senatorilor şi deputaţilor trebuie exceptate de la Codul Penal. Rudele marilor corupţi trebuie scutite de plata prejudiciului adus statului de „veteranii” tribunalelor.

Populismul cu mână de fier
Ce vrea această lege care, după cum afirmă reprezentantul Guvernului, „nu schimbă nimic”? Să delimiteze veteranii de război de familiile lor. Să-i trateze separat. Nu e o discuţie despre statul de dreapta şi ţara de stânga. E o discuţie despre celălalt tip de populism, cu mână de fier. În replică la populismul cu faţă umană şi profil de faraon. Executivul veghează să nu apară noi categorii de asistaţi social. Noi „paraziţi”, care seacă bugetul şi lasă Fiscul cu ochii în soare. Adică în poziţia în care l-au dresat, de ani buni, câteva mari companii de stat.

Nu e o discuţie despre pierderi bugetare, sumele datorate sunt neînsemnate, în raport cu „tunurile” anchetate de DNA. E o discuţie despre noi costuri umane din războiul statului cu cetăţenii. Dacă nu se recăsătoreşte, mama copilului din braţele lui Cioloş primeşte, prin lege, o indemnizaţie de văduvă de război: 40 de euro pe lună, după dublarea din 2015. De zece ori mai puţin decât o pensie specială de parlamentar.

Un mare mutilat de război încasează 67 de euro lunar. Toţi veteranii de război primesc de la stat, anual, în jur de 8 milioane de euro. Contribuţia la Catedrala Mântuirii Neamului a fost în 2014 de 12 milioane de euro. Clinica de Arşi de la Floreasca a costat 9 milioane de euro. Cheltuieli de rutină. Coşul zilnic cu politrucuri.

Un stat care să ne apere
Sunt 20.000 de veterani de război în România. Un mic oraş, cu tot cu familiile lor. Ar trebui să fie un mic oraş din Elveţia, cu pajişti, cabane şi lacuri, un colţ de rai. Asta ar reprezenta, cât de cât, o răsplată pentru ce-au sacrificat.

Legea „care nu schimbă nimic” vizează şi rudele persoanelor cu handicap. Fireşte. Statul-pacient, incapabil să-şi protejeze cetăţenii, îşi drămuieşte resursele tocmai când ajunge la cei care nu se pot ajuta singuri.

Bolnavii n-au familii. Victimele de la Colectiv n-au familii. Părinţii unuia dintre dispăruţii în incendiu spun că statul le-a cerut înapoi ajutorul de înmormântare, 1.800 de lei. Că-i „ajutor necuvenit”. Lipsea un timbru. Cei care se duc pe front nu au măcar liniştea că familiile lor sunt pe mâini bune, acasă. Că are statul grijă, în caz de. Are grijă să ia cota parte cuvenită. Se ocupă de tot. Numai să nu-l pui să caute pe Net.

Ajutor de imagine
Vânătorului de munte Ionuţ Butoi, rănit în Afghanistan, în 2008, i-au trebuit şapte ani să-şi ia viaţa înapoi. Şi, când şi-a revenit şi s-a apucat să se antreneze pentru concursuri sportive, statul i-a dat cu mouse-ul peste nas. Nu l-a înscris. S-a terminat hârtia până la el. S-a blocat Netul. „Într-un an de zile, era timp de trimis solicitarea, în loc să stăm şi să ne facem imagine cu răniţii”, spunea militarul. E şi asta o activitate, să stăm, să ne facem imagine. Mai bine decât nimic.

Când a făcut baia de tranşee prin mulţime, la 1 Decembrie, premierul Cioloş nu s-a fotografiat alături de inspectorii ANAF. S-a fotografiat alături de rudele eroilor militari.

Nu le-a scos pe soţii din poză. Nu le-a întrebat despre scutirile necuvenite de taxe. „Cum este să îl creşteţi singură?”, a întrebat-o pe mama copilului. „Foarte greu”, „Vă ajută cineva?”, „Părinţii, dar este foarte greu”. „Mă bucur să văd că şi zâmbiţi”. Copilul de lângă ea a izbucnit, totuşi, în plâns. Şi atunci domnul amabil, fiind şi tehnocrat, a procedat după manual, capitolul despre figura tatălui, şi l-a luat în braţe.