Aşa arată normalitatea

Cazul Clinicii de la Floreasca a ajuns pe masa procurorilor. Semn că, pentru democraţia noastră, Colectiv a fost momentul zero al formelor fără fond

Fără tragedia de la Colectiv, n-am fi descoperit că avem o clinică de arşi care, deşi a costat 9 milioane de euro, funcţionează doar cu numele. Şi chiar dacă am fi descoperit, ştirea ar fi intrat repede şi fără urmări la capitolul „Ca la noi, la nimeni”.

După Colectiv, dezastrul din Sănătate a căpătat brusc chip omenesc. 64 de chipuri, zâmbind din exil, printre candele şi ursuleţi. Fără ele, fără mesajul pe care numai o faţă de om îl poate transmite altui om, vorbeam încă la modul resemnat despre mizeria din spitale şi la modul abstract despre soluţii.

Terapie cu panglici
Pe 2 noiembrie 2015, şeful Clinicii de Arşi de la Floreasca a explicat că răniţii de la Colectiv nu puteau fi trataţi acolo „din motive de strategie terapeutică”. Profesorul Ioan Lascăr a omis detaliul că nimeni nu putea fi tratat acolo. Clinica nu era funcţională. Era ca democraţia noastră: formă fără fond.

Unitatea de lux de la Floreasca a fost inaugurată de trei ori în şase ani. Trei exerciţii de imagine ale politicienilor şi şefilor de spitale. După Colectiv, am înţeles că exerciţiile astea nu sunt inofensive. De fapt, nu există nimic mai toxic decât să spui că o bucată de piatră e o bucată de pâine, că praful în ochi e rezultatul firesc al aplicării legii, că o clinică pustie e o instituţie vie.

S-a tăiat panglica şi în aprilie anul acesta. O dovadă în plus că, indiferent de şoc, sistemul nu e tentat să se reformeze, ci să revină la starea iniţială. Spre asta se îndreptau lucrurile şi la Floreasca. Dar clinica butaforică a fost controlată de Ministerul Sănătăţii. În urma controlului, a fost demis managerul spitalului.

Apoi clinica a fost controlată de Guvern şi Guvernul a sesizat Justiţia. Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a preluat cazul. Cineva va da socoteală pentru greşelile acoperite cu hârtii, pentru ironia neagră a unei secţii de arşi fără ieşire de incendiu.

Exerciţii de democraţie, nu de imagine
Priviţi cu atenţie la ceea ce se întâmplă acum şi la Floreasca, şi în sistemul sanitar. Asta e calea spre normalitate într-o societate democratică. Asta şi nu alta. N-am mai văzut-o la noi. Nu în ritmul şi la nivelul ăsta al deciziei, în orice caz: instituţiile statului încep să-şi respecte sigla. Încep să lucreze în slujba cetăţeanului.

Asistăm la un exerciţiu veritabil de democraţie. N-ar fi fost posibil fără protestele de stradă şi fără dezvăluirile din presă. Era de-ajuns să lipsească o singură voce din acestea două şi peste Colectiv s-ar fi aşternut, mai devreme sau mai târziu, o tăcere cimentată de complicităţi.

Întâi a fost Marşul Tăcerii. Apoi întrebările cu glas tare. Apoi alte întrebări, după ancheta jurnalistică despre dezinfectanţii din spitale, „scandalul diluanţilor”, cum l-a numit pe şleau un înalt funcţionar.

Fără presiunea din partea opiniei publice, strategia terapeutică a panglicii s-ar fi aplicat în continuare  în zonele suferinde ale lumii noastre. Fără un impuls din exterior, instituţiile n-ar fi mişcat decât la suprafaţă. N-ar fi dat explicaţii, n-ar fi ordonat controale şi demiteri, n-ar fi modificat legi, dacă presa, poate singura putere care a ieşit din criză, nu şi-ar fi asumat rolul şi nu le-ar fi expus la lumina zilei.

Clinica de la Floreasca ar mai fi fost inaugurată de trei ori câte trei.

Priviţi cu atenţie, pentru că ne priveşte pe toţi. Cazul Clinicii de Arşi de la Floreasca e material didactic şi pentru instituţii, şi pentru cetăţeni. E un exemplu despre cum poate fi urnită pantomima spre joc democratic. Trebuie să-l urmăm. Să cerem, pentru început, spitale unde să fim îngrijiţi, nu îmbolnăviţi şi clinici care să fie clinici, nu camere goale cu fundă.

Nu e simplu, dar am amânat schimbarea până într-atât, încât schimbarea a ajuns, iată, o chestiune de viaţă şi de moarte.