Minerii cu gulere albe

Putem vorbi despre Mineriada nesfârşită din Sănătate. Putem vorbi despre neglijenţă criminală şi despre crime împotriva umanităţii

Miniştrii Sănătăţii din 2013 încoace au ştiut despre problema dezinfectanţilor din spitale. Şi n-au făcut nimic să dezamorseze „bomba cu bacterii”, cum o numea presa germană. Trei mari controale au acoperit-o cu hârtii. Titularii de portofoliu Nicolaescu, Bănicioiu şi Achimaş-Cadariu au tăcut. Au dat amenzi simbolice, apoi şi-au văzut de carieră. Puteau să salveze vieţi. Aveau motiv să declanşeze urgent marele plan de intervenţie, marea desfăşurare de forţe, ca la Colectiv.

Au memorie de unică folosinţă

„Nu-mi aduc aminte să fi primit un asemenea raport, pe această temă”, spunea Nicolaescu, acum câteva zile. Apoi şi-a amintit ceva, dar nu foarte clar. Dar sigur îşi aduce aminte că rudele consilierilor săi îi vindeau Ministerului Sănăţii şi DSP-urilor vaccinuri în valoare de milioane de euro.

Bănicioiu are un deja-vu. A declarat, pentru PSnews.ro, că şi el a comandat controale, „am luat măsuri, retrageri de cantităţi etc”. La câteva luni după marea lui dezinfecţie, analizele comandate de Guvernul Cioloş arată că în spitale sunt folosiţi dezinfectanti neconformi. Diluaţi de zece ori faţă de ce scrie pe etichetă. E vina inspectorului sanitar, spune Bănicioiu, „el s-a ocupat de toate astea”.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la un post TV, că el ştia din 2008: „Există un raport pe site-ul Preşedinţiei”. Neagă că l-ar fi informat serviciile, dar de aflat, aflase. O spusese şi după Colectiv, pe Facebook: „La pagina 34 a acestui raport, se vorbea despre infecţiile nosocomiale care revin în spitalele noastre”. Nu ştia despre afacerile prospere cu sistemul de sănătate publică pe care le derulau persoane din anturajul său. Habar n-avea. A condus ţara zece ani.

Victor Ponta, premier timp de trei ani şi jumătate, nu-şi aminteşte nimic. „Eu unul, cu siguranţă şi cu o memorie destul de bună, nu îmi amintesc de nicio informare pe această temă”. Foştii premieri Emil Boc, Călin Popescu Tăriceanu nu ştiu, nu comentează. Niciunul dintre cei care ar fi putut schimba ceva în privinţa mizeriei din spitale nu prezintă simptomele vreunei mustrări de conştiinţă. Nu iese în faţă pentru „mea culpa”, cum se proceda la Revoluţie.

Şi-au apărat doar funcţiile

Toţi aceştia şi alţii, mulţi, puteau să salveze vieţi. Nu din compasiune pentru semeni. Asta era datoria lor. După cum am văzut cu ochii noştri, nu numai că n-au mişcat un deget. Dar au continuat să pună vieţi în pericol. Din fruntea instituţiilor, în loc să-şi apere poporul, şi-au apărat propria specie, a politicianului român, această combinaţie ultrarezistentă de Homo Sovieticus şi ciubucar fanariot.

„Este exagerată chestiunea cu infecţii care provoacă moartea oamenilor. Nu peste tot”, ne linişteşte medicul Sorin Oprescu. Dacă nu peste tot, atunci unde? Să ne informeze în care spitale anume suntem în siguranţă.

Primarul suspendat spune că nu-l cunoaşte pe patronul Hexi Pharma, îşi aminteşte doar că i-a dat sediu gratuit într-un spital universitar, baftă curată. Traian Băsescu nu-şi aminteşte nici atât. Că i-a vândut, ca primar, un teren în centrul Capitalei, la preţ câştigător. Se pare că pe cei de la Hexi Pharma şi de la alte firme conectate ca simbioţii la sistemul de sănătate publică i-a urmărit exact norocul care le-a lipsit atâtor pacienţi.

A fost nevoie de 26 de ani pentru ca fostul preşedinte Ion Iliescu să fie adus în faţa instanţei, pentru Mineriadă. E acuzat de crime împotriva umanităţii. Dosarul se referă la uciderea a patru persoane, rănirea prin împuşcare a trei persoane şi la vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aproximativ o mie de persoane.

Nu vom şti niciodată cu exactitate câţi români au murit din cauza infecţiilor nosocomiale. Dar, chiar şi din statitisticile cosmetizate de amnezicii de la Sănătate, sunt mai mulţi decât victimele din zilele de 14-15 iunie 1990.

N-am uitat cine a condus ţara, Guvernul, Ministerul Sănăţii, spitalele. Cum am putea? Sunt tot acolo, în politică, doar că pe alt scaun. O să-i ţinem minte chiar dacă va fi nevoie de alţi 26 de ani, pentru ca aceşti mineri cu gulere albe să fie aduşi în faţa justiţiei. O să ne amintim de ei pe rând şi pe îndelete. Merită efortul.