Simonele noastre

Paradoxul Şarapova, acum şi în tenisul românesc: dacă Halep o ironizează pe Begu, e semn că o ia în serios

Acum un an, ne indigna lipsa de politeţe a lui Eugenie Bouchard, care n-a salutat-o pe Alexandra Dulgheru, la meciul de Fed Cup. Tenisul feminin de la noi a progresat şi, la turneul de la Madrid, ne-am trezit tentaţi la partizanate după un duel românesc.

Halep şi Begu n-au pozat în domnişoare de pension când s-au înfruntat în „sferturi”. Prima s-a plâns de lipsa de fair-play a celeilalte. „Nu m-au deranjat indicaţiile antrenorului ei, doar că n-am mai auzit până acum să se întâmple asta”, a spus Simona. N-a rămas datoare. I-a dat replica învinsei. Setul al doilea, câştigat de Irina, n-a fost meritul adversarei, „a fost un cadou de Paşti”.

Nu ajungi sus în tenisul profesionist căţărându-te elegant, cu mănuşi. Trebuie să-ţi ascuţi unghiile în piatră. Halep se află de mulţi ani în circuit. A avut când să-şi cultive manichiura de luptă şi să înveţe tot felul de răutăţi de la cei mai buni. Numai de la Şarapova câte lecţii a luat, fără niciun cadou care să le îndulcească. „Evident, Simona este numărul doi pentru un motiv”, spunea rusoaica, chiar înainte de a fi suspendată.

De obicei, Halep încasa ironiile cu sfiala debutantului. A crescut, i-a venit rândul să-şi facă numărul de principală favorită. „Eu nu-mi doresc un scandal”, a ripostat Begu. „Nu e OK pentru noi sau pentru România”. Nu e un scandal, totuşi. Astfel de replici fac parte din spectacol. Ca pumnii falşi de la cântarul pugiliştilor. Câtă vreme comentariile nu trec pragul decenţei, sunt OK pentru toată lumea. Numai Ilie Năstase e afectat, are mai multe pe cap, trebuie să aleagă între două critici, la fel de spirituale.

Nu mai e singură pe scenă

La început, Halep a fost singură în centrul atenţiei. Acum trebuie să împartă frăţeşte lumina reflectoarelor. E tot în centru, e tot răsfăţata publicului, dar, pe lângă ea, au apărut Begu, Dulgheru, Mitu, a revenit Cîrstea, iat-o şi pe Patricia Ţig, săltând la rampă aproape de nicăieri. Era normal să apară şi rivalitatea. Şi ţepii. Şi tensiunea. Indicaţiile antrenorului Cruciat în timpul duelului de la Madrid au reprezentat doar scânteia. Gata cu amabilităţile!
În gardă, fetelor!

Pentru publicul de tenis din România, adevăratul cadou de Paşti e „sfertul” acesta de la Madrid. Oferit de două jucătoare, nu de una. Halep e, desigur, cea care a spart gheaţa şi a demonstrat că e posibil să te baţi de la egal la egal chiar şi cu surorile Williams. Nimeni nu-i poate lua acest merit, de a fi deschis drumul, de a fi pregătit terenul şi orizontul pentru celelalte Simone, atât de diferite ca stil, dar atât de asemănătoare ca ambiţie. Irina Begu n-ar trebui să se supere. Faptul că Halep o ironizează şi o reclamă pentru „trucuri” e semnul că o ia în serios. Dacă o lăuda, avea motiv real de îmbufnare.
Să nu ne pripim şi să descifrăm un caz tipic de dezbinare românească în schimbul de replici dintre cele două. E dovada că există concurenţă în tenisul nostru. N-am avut parte de aşa ceva nici pe vremea Virginiei Ruzici, nici pe vremea lui Ilie Năstase. Până mai ieri, sportul alb din România n-a cunoscut decât one-man (sau one-woman) show-urile, cu pauze de generaţii întregi între ele.

Concurenţa e bună, reverenţa e rea, când vine vorba de marea performanţă. A fost finala de dublu de la Wimbledon, care i-a pus faţă în faţă pe Mergea şi Tecău. Acum asistăm la dueluri pe puncte WTA. Să sperăm că Halep şi Begu vor mai avea prilejul să se enerveze una pe alta de parcă seturile ar fi pantofi!