Daţi-le prime de ignoranţă!
Meldoniumul a intrat ca la el acasă în sportul românesc, care ia în serios numai banii de la stat, nu şi dopajul

„O pată pe obrazul României în anul JO”, aşa a calificat ministrul sportului cazul de dopaj al Mirelei Lavric. „Asta ne trebuia nouă acum?”. Mai bine acum decât la Rio, totuşi. Elisabeta Lipă s-a întrebat şi ce-o fi fost în capul atletei. Ar fi interesant de sondat. Cum gândesc sportivii de performanţă, ce negocieri poartă în sinea lor: merită riscul, nu merită? Ce-o fi în corpul lor ne imaginăm deja: tabelul lui Mendeleev.
La o zi după cazul Lavric, a apărut cazul Eva Tofalvi, tot Meldonium, luat tot în decembrie, ultima lună de legalitate a medicamentului. Federaţia Internaţională de Biatlon a decis să amâne decizia până în septembrie, când se va şti cât rezistă Meldoniumul în organism. Clinica lui Lance Armstrong nu şi-o permite oricine. Dar Meldoniumul e Nandrolonul săracilor, se cumpără de la magazin. Era de aşteptat ca moda să ajungă şi în România.
Tofalvi spune că are prescripţie de la medic şi că aflase de interdicţie. Lavric spune că nu ştia. Nu ştiau nici oficialii Federaţiei Române de Atletism. „FRA a aflat abia pe 7 martie că acest medicament se află pe lista substanţelor interzise”, a comentat preşedintele Sandu Ion. În martie abia, spune el, au ajuns broşurile de la ANAD. În era digitală, FRA încă aşteaptă postaşul cu informaţia. Nu are conexiune la net, la mobil, la cablu TV. Singura legătură cu lumea e bugetul statului.
Pârghii de 1,4 milioane de euro
Şefii atletismului dau vina pe „lipsa de comunicare între medici şi sportivi”. Sau pe conspiraţia dintre ei: „E ciudat, probabil cineva ascunde ceva!”. Cei prinşi dopaţi pot miza pe cartea ignoranţei. N-au ştiut, nu le-a spus nimeni. Dar şefii unei mari federaţii sportive nu au voie să spună că habar n-au. Au mii de atleţi legitimaţi. Fiecare dintre ei reprezintă răspunderea lor. Pentru 1,4 milioane de euro, cât a primit FRA pe 2016 de la MTS, nu ai voie să te plângi: „Alte pârghii n-avem”. E ridicol. Până şi cicliştii au scuze mai bune: au luat hormonul de creştere din friptură sau din pasta de dinţi. Măcar te fac să râzi.
Pe când reacţia domnului Sandu Ion ne dă fiori. După patru ani preolimpici de neştiinţă cronică, riscăm să ne deşteptăm direct la Rio. Să avem alte revelaţii legate de liste. Uite-aşa apar „petele pe obrazul României”, de la nişte federali care se spală pe mâini de orice responsabilitate.
Noroc cu doctorul Fuentes!
Faptul că preşedintele FRA a identificat un doctor Fuentes în cazul Lavric, pe fostul medic al lotului naţional, nu-l ajută prea mult. Încă o perdea de fum în jurul eprubetelor. Nu combaţi dopajul bazându-te doar pe conştiinţa sportivilor şi pe deontologia medicilor. Trebuie să-l combaţi tu, ca federaţie. Iar faptul că FRA nu era la curent cu noutăţile din lista WADA dovedeşte cât de superficial abordează problema dopingului.
De la Sydney încoace, pseudoefedrina de tristă amintire a fost retrasă şi apoi introdusă iar printre substanţele dopante. La JO din 2000,de pildă, pseudoefedrina era permisă de forul internaţional de gimnastică, dar interzisă de CIO. Şefii sportului românesc nu-şi bat capul cu astfel de amănunte, când pot lăsa totul în spinarea subalternilor sau în curtea ANAD. Ei nu ştiau, n-au văzut, n-au auzit. Pata aia de pe obrazul României e semn de alergie la atâta nevinovăţie.