Cu ce să-i înţepăm?

Nici marile evenimente, ca Euro 2020, nici marile tragedii, ca incendiul din Colectiv, nu scot autorităţile din ritmul cu care bat pasul pe loc

În septembrie 2014, România a primit dreptul de a organiza meciuri de la Euro 2020. S-ar fi zis că o mare competiţie reprezintă un impuls destul de puternic pentru a urni administraţia.

Pregătiri pentru Ruşinea Naţională
O analiză Hotnews.ro arată că, după un an şi jumătate, n-am bifat nici unul dintre cele 21 de puncte din caietul UEFA. Pe unele, nici măcar nu ne propunem să le bifăm. Metroul spre aeroport n-a intrat în programul „Prima sapă”, noua Polivalentă n-a ieşit din programul ” „A Ţ-şpea licitaţie”. În materie de infrastructură sportivă, singura schimbare a fost că s-a închis şi apoi s-a redeschis Arena Naţională. Dacă-i făceam dintru început uşile batante, ca la barurile din Vestul Sălbatic, eram scutiţi şi de acest efort organizatoric.

La CNI au fost depuse proiecte de modernizare a patru stadioane bucureştene: Rapid, Dinamo, Steaua şi Arcul de Triumf. Conform sursei citate, CNI a refuzat să dea vreo informaţie despre când vor începe lucrările, cât vor costa şi alte detalii din astea deocheate. Lipsă de transparenţă? Nu neapărat. Cel mai probabil, CNI a tăcut pentru a beneficia de prezumţia de filozofie.

Înapoi, aşadar, în septembrie 2014. Şi de la capăt. În fond, cu sau fără turneul final, autorităţile tot trebuie să bifeze cele 21 de puncte, legate mai degrabă de calitatea vieţii decât de fotbal. Nădejdea era că se vor apuca de treabă mai repede, de ruşinea celor de la UEFA. N-a fost să fie. Nu s-a clintit nimic în bula de hârtie.

Măsuri drastice, dar elastice
Autorităţile din România se pare că nu reacţionează nici la ruşine, nici la frică, nici la alţi stimuli legali. Dacă s-ar întâmpla azi tragedia de la Colectiv, am constata aceleaşi lipsuri în sistem. Practic, ce s-a schimbat în ultimele şase luni? Parlamentarii au făcut totul „să ia presiunea de pe umerii ISU” şi s-o plaseze pe umerii cetăţenilor. Au aprobat o lege modificată care nu modifică nimic. Localurile pot funcţiona, ca şi înainte, pe baza declaraţiei pe proprie răspundere.

În sistemul de urgenţă, au fost schimbaţi câţiva şefi. Dar ambulanţele SMURD tot n-au GPS. Din 2007, lucrăm la asta. „Ambulanţe cu GPS pentru toată ţara, până în 2008!”, promitea premierul de atunci. În toată ţara, numai în Bucureşti, încă nu. Un ordin al ministrului Sănătăţii, din decembrie 2008, enumera, printre „procedurile de control şi îmbunătăţire a serviciilor de urgenţă”, „analiza rapoartelor şi datelor obţinute din sistemele GPS”. Între timp, am ajuns la concluzia că nu e cazul să controlăm şi să îmbunătăţim un sistem atât de aproape de ideal.

La fel ca în noaptea de 30 octombrie 2015, răniţii ar fi transportaţi la diverse spitale din Bucureşti, numai la secţia nouă de arşi de la Floreasca, încă nu. „Va fi funcţională în mai puţin de două luni”, spunea şeful ei, profesorul Ioan Lascăr, în februarie. A motivat că avem medici instruiţi, dar n-avem infirmieri. Şi toţi pleacă, oricum, „pentru că sunt prost plătiţi”.

La sfârşitul lui martie, premierul Cioloş a avansat şi el o dată: secţia se va deschide „peste câteva săptămâni”, la începutul lui mai, când se întorc medicii plecaţi la un curs de specializare de două luni în Franţa. Era de aşteptat. Nici dacă le-am pune piuneze sub scaun, autorităţile nu s-ar mişca în alt ritm decât de la un Paşti la altul.

Şi cu asta, am închis încă un cerc vicios al schimbării. Forţa elastică şi talentul naţional la gimnastică au învins din nou presiunile. Ne-am dat peste cap şi am revenit la forma iniţială, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Singurul lucru pe care-l reformăm de zor sunt reformele la nivel „macro”. La nivelul „micro”, al lui „aici” şi „acum”, schimbăm doar motivele amânărilor şi condiţiile de tratament pentru acarieni.