Anunţ de mică fatalitate
FRF s-a jucat de-a liberul arbitru şi cu regulile FIFA. A falsificat amicalul în care i-am bătut pe belgieni cu 2-1. Bine măcar că nu i-am exclus din fotbal!

Marica s-a enervat degeaba că n-a executat el penalty-ul în amicalul cu Belgia, din noiembrie 2012. Torje, intrepid, ajunsese primul la minge. Timpul i-a făcut dreptate lui Marica. Golul acela n-a contat. Victoria cu 2-1 va fi ştearsă din palmares. Selecţiile n-au contat. Torje nu mai este, cantitativ, egalul lui Dobrin. Dan Nistor n-a debutat, a venit ca simplu fan la vestiare, să salute jucătorii, „îi ştiu de la televizor”.
La acel meci, „naţionala” României a încălcat regulie FIFA, făcând opt schimbări. Forul internaţional consideră că, dacă într-un meci faci peste şase schimbări, nu joci fotbal, ci „Ţară, ţară, vrem ostaşi!”. Piţurcă mutase de şase ori la pauză şi a mai mutat de două ori, până la final. Nu prinsese o zi inspirată. Nu-i intra carte.
„My friend” Mauro
Mircea Sandu se pare că avea şi alţi prieteni, în afară de „my friend Mario” Lefkaritis, de la UEFA. Arbitrul amicalului cu belgienii, Mauro Bergonzi, a falsificat raportul oficial. A considerat că România e o prea ospitalieră pentru meschinul 5 la sută acordat gazdelor. Sau a greşit. S-a luat după tatuaje şi i-a confundat pe jucători. În era post-Hagi, când poartă galben şi joacă fotbal, românii seamănă între ei, precum chinezii.
Cei de la FIFA au luat de bun raportul lui Bergonzi, fără să-l confrunte cu înregistrarea meciului. E de înţeles de ce n-au ţinut morţiş să-l verifice, erau sătui de fotbal-spectacol. Până la urmă, adevărul a ieşit la iveală. Statisticile oficiale au multe întrebuinţări şi multe puteri, mai puţin una. Nu modifică realitatea.
Urna scapă turma
Rezultatul din meciul mult prea amical cu „dracii roşii” ne-a făcut rost de o urnă mai bună la tragerile la sorţi CM 2018. Dar nu e chiar ca-n povestirile SF, în care rupi o frunză din trecut şi dispare pădurea amazoniană din viitor. Da, poate nimeream altă grupă în preliminarii. Şi? Oricum ne chinuim cu orice adversar. Iar calificarea, iată, nu mai e ce-a fost. Nu mai produce mari efecte în fotbalul nostru. Nu e un nod al posibilităţilor infinite, e doar o gâlmă în graficul mediocru.
Întrebat de colegii mei de la Gazeta, Mircea Sandu nu recunoaşte nimic din ce nu-şi aminteşte. „Ultimele două schimbări au fost invizibile!”, a glumit el. Într-un fel, are dreptate. E una dintre reuşitele regimului său. Să ascundă de tot fotbalul de la „naţională”. Suntem buni, dar nu ne vede nimeni. Suntem răi, dar nu ne vede nimeni, cu puţin noroc. Iar norocul ni-l confecţionăm cu mâna noastră. Strategia asta are lipici la FRF, şi după plecarea lui Mircea Sandu. Doar că „tricolorii” au descoperit drumul drept spre invizibilitate: să nu mai joace deloc.
Amicalul cu Belgia nu e vreun Rubicon pentru „tricolori”, nici un Waterloo pentru rivalii lor. Nu e o mare fatalitate, e doar o parte componentă a ei. O mică ciupeală pe axa timpului, la fel ca amicalele de la care România s-a abţinut, pentru a urca în ierarhia FIFA. Ciupelile mici şi dese, cheia micilor succese!
Apărem pe teren doar dacă suntem obligaţi. Şi nici atunci nu prea avem ce arăta, în afara unei varietăţi de lacune.