Superman, Batman vs Arafat
Nu contează ce lecţii iau sau dau autorităţile după Cazul Colectiv. Important e să nu ne învăţăm noi cu resemnarea
Umblă vorba că Dumnezeu l-ar fi criticat pe Raed Arafat. Nu e decât un zvon vag, lipsit de orice credibilitate, totuşi, purtătorul de cuvânt plagiat al lui Dumnezeu, Victor Ponta, s-a grăbit să-l infirme.
Pe Facebook, „doctorul” i-a luat apărarea medicului care a garantat pentru el în campanie. Dimpotrivă, a profeţit Ponta, Dumnezeu intenţionează să dea cu parul scenariilor în cei care-l critică pe secretarul de stat în MAI: „Dumnezeu nu îi protejează pe proşti şi nebuni, aşa că pregătiţi-vă pentru ce e mai rău!”.
Evitabilă e doar demisia de onoare
Raed Arafat n-a reacţionat încă la acest zvon. N-a postat un contraraport de 143 de pagini sau de 143.000 de pagini (indiferent de număr, lipseşte una!), în care să arate că, la dezastre, lucrurile se petrec la fel în Bucureşti sau la Bruxelles, la NATO sau la ISU „Dealul Spirii”, în iad sau în rai. Se face un triaj la intrare, direct pe caldarâm, îngerii sosesc într-un interval relativ scurt sau relativ lung, depinde la ce te raportezi, la eternitate sau la o viaţă de om. Ideea e că, de sosit, sosesc etc, etc. Ştim deja pe de rost lecţia predată de domnul Arafat, după intervenţii: „Nu s-a greşit, nu s-a greşit şi iar nu s-a greşit!”.
Nenoricirile se întâmplă. Dacă se întâmplă des, pericolul cel mare e să ne obişnuim cu ele. Occidentalii să se deprindă cu stilul riscant de viaţă din Orientul Apropiat, iar noi să aderăm la explicaţiile oficiale pe tema inevitabilului. Să credem că evitabilă e doar demisia de onoare. Să ne tocim minţile şi inimile. Să tresărim doar la cantităţi din ce în ce mai mari de victime.
Kriptonita i-a mâncat tema
64 de morţi în Colectiv. În cinci luni, n-am asimilat informaţia, dar începem s-o uităm, s-o marginalizăm. Ne întoarcem ca floarea-soarelui la ale noastre. Le dăm înapoi idolilor ce-i al idolilor: centrul atenţiei şi centrul sistemului solar. Pe măsură ce unda de şoc se stinge, tonul domnului Arafat creşte, argumentele lui sporesc ca bulgării de pământ pe capacul sicrielor. Peste tot în lume, spune el, se fac resuscitări pe caldarâm. Desigur. Peste tot în lume, se pun garouri improvizate din curele şi eşarfe.
După cum toate sistemele de securitate din lume dau rateuri. Că dacă n-ar da, n-ar fi posibile atentatele teroriste. Dar asta nu e o laudă, nu e o scuză. Imperfecţiunile din lumea-ntreagă nu demonstrează perfecţiunea lui Arafat. Aberaţiile de sistem nu demonstrează normalitatea haosului.
Nici autorităţile americane, nici cele franceze, nici cele belgiene, copios arătate cu degetul zilele astea, nu s-au plâns de critici. Nu le-au atras atenţia cârcotaşilor să tacă din gură, că nu se pricep. Să arunce piatra numai cine e supererou! Pe când Arafat, de cinci luni, cu asta se ocupă. Refuză să accepte că a greşit. Kriptonita e de vină! Refuză să accepte că mutarea lui de la Sănătate şi numirea lui în fruntea unei structuri parţial militare a fost o greşeală.
După tragedia de la Colectiv, lumea n-a ieşit în stradă pentru că se întâmplă nenorociri. A ieşit mai ales pentru că autorităţile corupte şi / sau incompetente nu fac nimic pentru a le preveni. După doi ani în MAI, domnul Arafat n-a fost în stare să pună la punct o schemă cu cap şi coadă, a, b şi c, după care să fie coordonate operaţiunile ample de salvare. Nu se ştia cine cui dă ordine, în acea noapte. N-a fost prima cacofonie de acest fel, primul blocaj în lanţ. Atât şi e destul pentru a te da la o parte. Nu mai vorbim că inspectorii ISU n-au verificat clubul. Sau l-au verificat cum l-au verificat.
Din raportul Corpului de Control al premierului, reiese că domnul Arafat rămâne în continuare un excelent coordonator al SMURD-ului. În schimb, restul operaţiunilor i-au scăpat de sub control. Cum ar putea schimba ceva în sistem un funcţionar depăşit de funcţie?
Premiem binele cel mai mic
Ce învaţă domnul Arafat şi subalternii lui din nenorociri e irelevant. Ce bobârnace experte şi ce link-uri îi dă la palmă Guvernului nu ne priveşte. Important e să nu ne învăţăm noi cu resemnarea. Cu binele cel mai mic. Şi cu abrutizarea care vine la pachet. Ne-am obişnuit să-l vedem pe Arafat drept Salvatorul cu halat şi halou, descinzând dintr-o Dacie săracă, dar cinstită, în loc de Batmobil. Drept Creatorul sistemului medical de urgenţă din România. Pe bună dreptate! Dar de doi ani ne facem că nu vedem că a fost distribuit în alt film.
Mare e puterea obişnuinţei şi multe erori grave se ascund după ea, ca după mantia invizibilă a lui Harry Potter! Aşa am ajuns să ne prosternăm în faţa strictului necesar, a minunii lui minim minimorum. Fostul premier spune că doar proştii, nebunii, „talibanii” şi „tehnocraţii” s-ar atinge de un mit ambulant ca Arafat. La rândul lui, premierul Cioloş spune că nu vrea să taie capete pentru a da satisfacţie unora sau altora. Corect. Şi-atunci?
Mai bine să facem ce ştim, nu? Ce ne-am obişnuit. Adică după tragedii să încingem tradiţionala păruială între birocraţi, sport la care Arafat deţine centura neagră trei oglinjoare. E o îndeletnicire antrenantă şi sigură. Nu doare.