Despre dragoste şi alte clişee

O fi plăcut să fii străveziu? Uitaţi-vă în cartea lu Kaufmann* şi-o să aflaţi. E genul de carte care ţi se bagă sub piele şi-ţi scanează retina, ca păianjenii din „Raport special”. Cartea care dă buzna peste tine în dormitor, […]

O fi plăcut să fii străveziu? Uitaţi-vă în cartea lu Kaufmann* şi-o să aflaţi. E genul de carte care ţi se bagă sub piele şi-ţi scanează retina, ca păianjenii din „Raport special”. Cartea care dă buzna peste tine în dormitor, aruncă un ochi prin baie, pe sub pat, deschide şifonierul, cotrobăie şi, cînd crezi că a terminat, ridică marginea preşului, în căutare de gunoi bine dosit. Normal, ce-aţi fi vrut să facă şi ea? E o carte scrisă de un psiholog. Începi s-o citeşti stimulat de oarece voyeurism. Te ispiteşte să spionezi ce şi cum fac, gîndesc, trăiesc alţii. Iar la sfîrşit te trezeşti dezbrăcat de secrete şi expus ca un nou-născut, în văzul tuturor. Şi, mai ales, în văzul tău neavizat

Kaufmann a compus un roman din interviuri. Pune toate întrebările posibile şi improbabile, se joacă dezinvolt cu prejudecăţile, clişeele, gesturile, ritualurile, reacţiile, emoţiile, pînă le face să spună tot, dar absolut tot ce au pe suflet. Încă din prima dimineaţă. Foarte şireată punerea în scenă. Psihologie curată, cu şanse de thriller. Autorul întoarce pe toate părţile situaţiile de viaţă, descoase subiecţii, te adînceşte în mărturii şi detalii, te asigură că vorbeşte despre alţii, cu poveştile lor singulare şi irepetabile, pînă cînd, pam-param! îţi dai seama că e vorba despre tine. Tu, cu povestea ta comună şi repetabilă.

Ei, cine are curajul? Nu e prea plăcut să constaţi că eşti la fel cu toată lumea. Că pînă şi în intimitate te înscrii într-un tipar. Sau dimpotrivă, o fi plăcut? Cartea lui Kaufmann, în orice caz, face să fie plăcut. Face posibilă o anume solidaritate, mentală, materială, palpabilă, reală. E reconfortant să afli că şi alţii se ruşinează să umble goi prin casă, sau nu sînt foarte mîndri de corpul lor şi nu ştiu cum să-l ascundă? O fi plăcut să ştii că nu eşti singurul care a dat bir cu fugiţii din „patul-cocon”, cum îl numeşte Kaufmann? Sau care n-a căzut în limbă după tapetul şi pisicile partenerului, ori a strîmbat din nas spre o Ea în piijama şi papuci de casă?
E sau nu e plăcut? Să afli că dragostea presupune, printre altele, să ungi biscuiţi cu unt şi să dai fuga după „petites suisses”? Ei bine, concret, chiar asta înseamnă. Nişte mărunţişuri. „Te înfioară să-ţi dai seama că iubirea depinde de flecuşteţe”. Că totul se hotărăşte în prima dimineaţă împreună, că relaţia se negociază atunci, pe loc, în fiecare minut. Asta e teza lui Kaufmann, pe care o dezbate şi o argumentează pasionat în fiecare capitol.

E plăcut sau nu să fii străveziu? Depinde cine priveşte. Dacă e o privire îndrăgostită, nici o problemă. Pentru că privirea asta transformă „un fir de praf într-un grăunte de aur”. Despre asta e cartea lui Kaufmann, despre alchimia care face din umilii biscuiţi cu unt hrana zeilor. Concret, asta-i dragostea.

* „Prima dimineata de dupa”, Jean-Claude Kaufmann, Humanitas, 2007

 Puteti citi articolul si pe www.liternet.ro.