Căderea e ruptă din Rai

Copilul accidentat la Polivalenta din Cluj ar trebui să fie recunoscător, crede Emil Boc. Nu numai că îşi va depăşi frica de înălţime, dar va ajunge deputat, primar şi premier!

În cazul copilului accidentat sâmbătă, la Polivalenta din Cluj, culmea reacţiilor oficiale a fost atinsă de primarul Emil Boc. Acesta îl invită pe puşti să revină la sală, pentru a-şi învinge frica.

Edilul vorbeşte despre accidentul respectiv ca despre o etapă dintr-un ritual iniţiatic al tribului bororo. Minorul a fost pus la încercare. Aruncat în gol de la patru metri. Nu doar bătaia e ruptă din Rai, ci şi căderea. Durerea fracturii căleşte trupul, forjează caracterul. „Sunt alături de acest tânăr minunat,  care a avut totuşi şansă!”, spune Boc, citat de Transilvaniareporter.ro.

„Din nefericire, şi eu am trecut printr-un eveniment similar”, precizează primarul, în intervenţia live-video pe Facebook. Oare ce s-o fi întâmplat cu vizitele 4D la faţa locului şi la patul rănitului? Nu primeşti destule Like-uri pentru ele!? În fine, „evenimentul similar” s-a petrecut în 2003, în platoul unei televiziuni, nu pe domeniul public. Emil Boc se afla acolo în calitate de invitat, nu de spectator. Era major şi imunizat, fiind deputat.

„Te înţeleg, şi eu am fost prima dată speriat!”, spune primarul. Fireşte! Nu se aştepta. Ca politician, beneficia de prezumţia de imponderabilitate. Boc nu pomeneşte că incidentul respectiv i-a sporit notorietatea. Căderea din platou a devenit treaptă a ascensiunii sale până la Palatul Victoria. Aşa se întâmplă când cad politicienii: arată că sunt şi ei oameni, îşi atrag simpatia publicului.

Reciproca nu funcţionează. Când cad oamenii simpli, nu stârnesc duioşia politicienilor. Când un copil şi-a rupt mâna şi s-a lovit la cap, îi spun: Bravo! Asta înseamnă „să ai totuşi şansă” când mergi la meci, în sala administrată de Primărie!

Primarul nu-i dă asigurări copilului că va lua măsuri, pentru ca Polivalenta să fie un spaţiu mai sigur, mai prietenos cu spectatorii de talie mică. Îl cheamă înapoi, în scop terapeutic. Să depăşească trauma. „Îi înţeleg starea, pentru că eu, a doua oară când am mers în acel platou, simţeam că îmi tremură genunchii”, spune Boc. Apoi nuanţează: „Nu pentru că aveam o frică, ci pur şi simplu pentru că organismul aşa se manifesta”. Nu Boc însuşi, ci sistemul lui nervos simpatic tremura.

„După ce am revenit în acel platou, a dispărut complet orice frică şi nu am mai simţit-o niciodată!”. Primarii nu sunt, iată, doar demiurgi locali, sunt şi taumaturgi. Treaba lor e să descânte amulete şi să combată pielea de găină, nu pericolele. Să ne indice de câte ori trebuie să cădem, până nu ne mai speriem: „Dumnezeu mi-a dat zile şi am mers mai departe”, „Am avut câteva julituri, dar viaţa a ţinut cu noi”.

Dincolo de lirismul confesiunii, mesajul lui Boc, dresorul fricii de ridicol, este cinic: nu e vina nimănui. A fost un accident, ca atâtea altele. Abuzând de falsa modestie,  primarul îi pasează puterea de decizie lui Dumnezeu. Pe Facebook, sună cum sună. Dar Boc ar trebui să repete asta uitându-se în ochii părinţilor puştiului. Să le spună lor că Dumnezeu, deşi nu percepe taxe şi impozite, hotărăşte peste capul primarului cui dă zile şi cui, nu. Cui sparge capul şi cui rupe mâna.

Îi înţelegem starea lui Emil Boc, înţelegem de ce i-ar tremura genunchii. De ce încheie un discurs început la persoana întâi cu pluralul securizat al majestăţii: „te aşteptăm şi noi înapoi…”. Nu pentru că are o frică, dar pur şi simplu aşa se manifestă organismul politicienilor. Fuge ca Iepurilă de răspundere.