Ne-am luat Aconcagua înapoi

"Am urcat pe o pantă foarte abruptă şi nesfârşită, în capul meu" - Dor Geta Popescu

Aveţi uneori senzaţia că vă priveşte cineva, de acolo, de sus? Aşa şi este! O fetiţă de 12 ani şi 8 luni s-a căţărat, zilele astea, pe un munte de 6.962 de metri. Dor Geta Popescu e cea mai tânără fiinţă umană care a urcat la înălţimea asta. Cum ar veni, ne-am luat Aconcagua înapoi. Din nou. Vechiul recod era deţinut de sora Getei, Crina Coco Popescu.

Din când în când, cineva trebuie să salte câţiva kilometri şi să ne povestească lumea, aşa cum se vede ea imediat de sub cer, la adevărata dimensiune. Geta ţine pe blogul ei un „jurnal de munţi înalţi”. Se miră de autobuzele cu două etaje. Flamingo roz a mai văzut. Nu se aşteaptă să dea nas în nas cu Moş Crăciun, printre gheţari. Tatăl ei, care o însoţeşte în expediţii, ştie drumul pe munte, dar se rătăceşte în oraş. Adulţii!

Înainte de vârful argentinian, puştoaica din Râşnov a escaladat un vârf chilian. A străbătut Deşertul Atacama, polul aridităţii, şi a urcat pe Ojos del Salado, cel mai înalt vulcan activ din lume, 6.891 de metri. Din jurnal, pare că a fost într-o excursie cu clasa la un parc tematic. Nuci şi migdale prăjite la primus, cu pâine şi sare, „cum îmi făcea tata cînd eram mică”, o amintire din copilărie. Deja. Apa pentru ceai, ţinută în sac, să nu îngheţe. Refugii în care „cei care fac vârful” îşi trec numele în caiet. Ca la şcoală. „Erau trei caiete. Într-unul din ele am văzut trecută expediţia lui Coco”. Ei, poftim! Şi de câte ori nu i-o fi zis Coco să nu-i cotrobăie prin lucruri!

La 4.500 de metri, Geta notează: „De atunci am început să-mi simt capu'”. O durea de la schimbarea rapidă de altitudine. După o zi şi jumătate: „M-am simţit mult mai bine”. Atât. Că nu-i compunere. E jurnal de alpinist. „Limbile de zăpadă” sunt obstacole, nu metafore. Când e mai greu, e semn că te apropii de capăt: „Vedeai refugiul în faţa ta şi tot mergeai, mergeai şi nu mai ajungeai”. După ce-a atins vârful, pe drumul de întoacere, în maşină, a adormit cu „bocancii de optmiari” în picioare.

Geta a urcat şi pe Elbrus, în Caucaz. La prima încercare, a ratat, din pricina ghetelor prea subţiri. Alpiniştii care coborau de pe vîrf o consolau. Asta i s-a părut „mai rău” decît eşecul. „««Nu-i nimic, eşti mică, la anii tăi…»». Chiar nu mă interesa ce făcea el la anii mei, ce fac alţii la anii mei…”.
Urcând apoi pe Kilimanjaro, mai înţeleaptă, meditează. „În alpinism şi escaladă nu există greşeală mică”, „Ce-ar fi dacă un chirurg, tocmai când lucrează la tine, să se gândească: a greşi e omeneşte?”. Şi concluzia: „Nu, hotărât lucru, a greşi nu e omeneşte!”.

Zăpezile celebre din inima Africii, din America de Sud, din Asia Mică şi Europa stau în cutia de recorduri a unui copil. Unii urcă pe acoperişurile lumii, Geta intră ca acasă în cofetăriile lumii: „Traseul era acoperit de zăpadă precum bezeaua. Am călcat pe bezeaua tortului şi am continuat să urc”. Pune tricolorul pe fiecare culme cucerită. În caz că-l pierdem din ochi.

Chiar n-o interesează ce făceam noi la anii ei, ce facem noi la anii noştri… Chiar n-o interesează ce părere avem despre a greşi… Dacă ne simţim sau nu capu’… La 3 ani, urca prima oară pe munte. Până la 14 ani, vrea să escaladeze cel mai înalt vârf de pe fiecare continent. La 18 ani, va avea drept de vot.