Consultă-te, române!
Ministrul Sportului a înlocuit monologul pe Facebook cu dialogul, în chestiunea imnului naţional

MTS a revenit asupra adresei prin care le atrăgea atenţia federaţiilor că „legea nu permite” intonarea imnului naţional la competiţiile interne. Nu se întîmplă prea des ca o instituţie publică sau un demnitar din România să admită că a comis o eroare. De aceea, faptul că Ministerului Sportului a făcut efortul unei a doua lecturi a legii reprezintă un eveniment în sine. „Acest cadru legal reglementează caracterul obligatoriu al intonării imnului naţional, în situaţiile menţionate mai sus, fără a interzice acest lucru pentru alte categorii de competiţii”, scrie în comunicatul MTS. Nici o noutate aici. Legea chiar nu e genul acela de text care îşi schimbă sensul de la un cititor la altul. Care se scrie şi se rescrie în funcţie de receptor. Se ştie. Comunicatul ţine s-o repete „pentru a evita interpretările eronate”. „Interpretările eronate” au aparţinut ministrului Elisabeta Lipă. Celelalte au fost interpretări ale „interpretărilor eronate”. Pe astea nu ai cum să le eviţi, în democraţie.
De asemenea, Ministerul a decis să consulte federaţiile cu privire la utilizarea lui „Deşteaptă-te, române!” pe plan intern. Consultări, ce cuvînt magic! Cum se strecoară el, se ascunde pe la colţuri şi apoi se materializează, ca spiriduşii din praf de zîne, abia după luarea deciziei. E semn bun, nu semn de slăbiciune, că MTS şi l-a amintit. Pe viitor, nu-i rămîne decît să-şi îmbunătăţească timpii de reacţie şi „să dea dovezi la lume” că practică şi dialogul, nu doar monologul pe Facebook.
Conform Mediafax, ministrul Sportului i-a cerut secretarului de stat Carmen Tocală un raport asupra incidentelor de la meciurile de baschet feminin disputate la Sfîntu Gheorghe, meciurile care au inspirat interzicerea imnului. Niciodată nu-i prea tîrziu să procedezi ca la carte, chiar dacă în ordine inversă. Oricum, la cîţi politicieni convinşi că „n-au greşit cu nimic”, la cîţi primari care fac legea pe plan local, la cîţi guvernanţi care nu găsesc alte soluţii decît să schimbe legile ca pe şosete, în loc să schimbe softurile proaste, un ministru care nu-şi ascunde gafa sub preş şi o repară la vedere merită felicitat pentru fair-play.