Legenda lui Gică Contra „naţionalei”

Demonstraţie de forţă sau de originalitate? Reghecampf consideră calificarea la Euro 2016 un mare handicap, cu potenţial de sabotaj

Steaua a rămas fără emblemă, fără culori, fără o bucata considerabilă din palmares, fără stadion, fără spectatori în tribune. Un singur suvenir din vremurile bune a rezistat, ca un stindard ţanţoş pe un catarg zdruncinat: refuzul de a da, fără fasoane, jucători la „naţională”. Dacă filosofia lui Gică Contra şi complexul de superioritate faţă de lotul României ar ţine loc de blazon, indignările lui Reghecampf ar avea un rost. N-ar fi doar metode gratuite de a fura prim-planul. „Jucătorii nu vor dori să meargă la echipa naţională, va fi mai important să joace patru luni la Steaua decît trei meciuri la naţională”, a raţionat antrenorul campioanei. E o abilitate a lui asta, să anticipeze dorinţele jucătorilor, înainte de a fi formulate verbal de către aceştia.

Din lista de 28 de „tricolori” care vor încasa prime de calificare la Euro 2016, doar trei sînt stelişti: Chipciu, Papp şi Adrian Popa. Trei oameni nu sînt chiar un regiment. Între timp, au revenit Bourceanu şi Pintilii, Budescu a ales şi el Steaua. Nucleul probabil de internaţionali e format acum din şase oameni. Putea fi format şi din zece, şi din 20 de oameni. Nivelul „tricolor” n-ar oscila considerabil în lipsa lor. E ca în ştirea aceea de sfîrşit de an cu Luxemburg, care a decis să-şi dubleze prezenţa militară în Mali. Şi a mai trimis un soldat acolo, în Africa.

La fel ca Steaua, nici „naţionala” n-are un fotbalist care să facă diferenţa, n-are un conducător de joc de talie europeană. N-are un Neubert, aşa cum are Reghecampf. Împrejurările mediocre obligă România să mizeze la Euro pe forţa grupului. De aceea insistă Iordănescu pe cantonamente timpurii şi lungi. Totuşi, conform legilor inerţiei revizuite de Murphy, Reghecampf pune condiţii de parcă ar comanda divizia „All Stars” din lotul naţional. Încă din decembrie, umblă cu pixul peste planurile lui Iordănescu: „Cel mai important pentru selecţioner e să aibă jucătorii la turneul final, nu acum”.

Să compari „patru luni la Steaua” cu „trei meciuri la naţională” reprezintă un demers la fel de util şi instructiv ca a compara merele cu perele, ziua de luni cu weekend-ul, 80.000 de spectatori în tribune cu 2.000 de spectatori în tribune. Pe lîngă riscul ca jucătorii stelişti să fie expuşi în teren la meciul de deschidere la Euro, Reghecampf a identificat şi riscul ca ei să stea doar pe bancă, în pragul demoralizării. De aceea, Iordănescu trebuie să ştie primul „11” înainte de a anunţa lotul lărgit. „Dacă ne spune că toţi jucătorii care merg la acest turneu ajung şi la Euro, atunci e bine”, cere antrenorul campioanei. El, unul, încă nu ştie pe cine se va baza la reluarea sezonului competiţional. Dar se teme de sabotaj.

Se teme că Iordănescu îi cheamă pe stelişti doar să umple avionul şi să-l lase pe el fără basculante întregi cu material de construcţie a fazelor. Şi totuşi lipseşte un nume. Măcar unul, ca atunci cînd Steaua făcuse un titlu de glorie polemică din a nu-l lăsa pe Rădoi sub tricolor. Reghecampf nu nominalizează nici un jucător indispensabil. Asta nu sună tocmai încurajator pentru elevii săi. E un fel de-a spune că ei contează doar cantitativ, nu calitativ. E un fel de-a spune că plusvaloarea, pe care le-o adaugă pregătirea fizică din cantonamentul Stelei, este singura lor valoare. Iată motivul rebeliunii lui Reghecampf: neîncrederea în fotbaliştii lui.

Aşa gîfîit cum a fost obţinută, calificarea asta e un mare cîştig pentru fotbalul românesc, în general, şi pentru echipele din Liga 1, în special. Numai nevoia nesăbuită de atenţie şi dorinţa de originalitate o pot prezenta drept o mare pierdere. Reghecampf pretinde că apără Steaua de abuzurile selecţionerului. De fapt, o apără de propriile ei interese. Un singur stelist pe Stade de France e mai important pentru club decît o sută de stelişti alergînd patru luni în Liga 1 după un contract în Emirate.