Corupţia nu ia medalii

Sandra Izbaşa crede că la Rio vom fi foarte săraci în medalii din cauza lipsei banilor. Un refren prea fredonat să mai fie adevărat

„Acum, în sportul românesc, dacă venim cu o medalie, să fim fericiţi!, pentru că în sport, din păcate, s-au investit cei mai puţini bani”. Explicaţia vine de la Sandra Izbaşa, dar am mai auzit-o şi o vom auzi, din toate părţile, pînă la Rio şi dincolo de el. Sărăcia sportului a devenit un mit urban, o legendă rurală, un basm politic.

Bucureşti n-a pierdut din cauza lipsei banilor dreptul de a organiza Campionatul European de gimnastică din 2017. Competiţia se va desfăşura în Polivalenta de la Cluj. În Capitală, încă n-au început lucrările la noua Polivalentă. S-a ajuns aici din cauza lipsei de timp nelimitat, astfel încît Primăria condusă de Sorin Oprescu să repete licitaţia de cîte ori este nevoie, pînă la victoria finală.

Lipsa banilor n-a fost niciodată adevăratul motiv pentru înapoierea lumii noastre. Nu din lipsă de bani a ratat Capitala finanţări de 30 de milioane de euro, de la UE şi de la bugetul de stat. Nu din lipsă de bani construim cele mai scumpe şi mai învolburate autostrăzi din Europa. Cel puţin verbal, sportul a preocupat la culme toate guvernele. S-au investit sute de milioane de euro în săli de sport. Sute de milioane de euro în stadioane.

La Otopeni, pe şantierul Complexului Olimpic de Nataţie, s-au turnat betoane de 6 milioane de euro. Cam cît plăteşte Ministerul Educaţiei într-un an pentru toate manualele din clasele primare. De patru ani, de cînd au fost oprite lucrările, cele 6 milioane de euro se dezagregă lent, ca vampirii la soare. În molozul din Otopeni se află bani, nu bune intenţii!

Nu e singura investiţie a statului român în infrastructura sportivă căzută pe frontul fără onoare al luptelor politice. Bazinul semiolimpic din Slobozia a costat în jur de 9 milioane de euro, iar construcţia lui a durat cinci ani, cu doi ani mai mult decît a durat construcţia Arenei Naţionale. În acest caz, rocada de la putere a dilatat timpul lucrărilor. Sportul românesc a primit bani mai puţini în comparaţie cu sportul din ţări nu atît mai bogate, cît mai eficient guvernate. Dar, în comparaţie cu alte domenii din România, sportul chiar a avut parte de heirupuri de la bugetul de stat. A lipsit însă MasterPlanul. Fiecare guvern a ticluit planul lui, a practicat sporturile lui de campanie, la care fiecare autoritate locală a adăugat fanteziile ei: patinoar pe iaz, nocturnă pe islaz.

Sandra Izbaşa are dreptate cînd spune că „în sport s-au investit cei mai puţini bani”. Pentru că, în majoritate, în sport s-au aruncat bani cu nemiluita, nu s-au investit. De aceea. infrastructura sportivă e mai vizibilă ca doctrină de partid decît ca realitate cotidiană.

Cînd se aruncă bani şi nu răsare nimic, înseamnă că solul e corupt. Dacă sportivii români nu se întorc cu medalii de la Rio, nu va fi o dramă naţională. Va fi un bun prilej de meditaţie pentru cei care gestionează bugete locale, federale sau naţionale. În lipsa strălucirii orbitoare, cine ştie? Poate vor reuşi să vadă sportul aşa cum arată el de fapt: o căruţă cu pneuri de limuzină, nu un omnibus supraîncărcat cu promisiuni.

Pînă atunci, ar trebui să spunem lucrurilor pe nume. Să schimbăm refrenul fals cu lipsa banilor din sport. Corupţia nu ia medalii, iată problema. De aceea, oricîţi bani ar fi alocaţi sportului, niciodată nu vor fi destui. Tot vor lipsi cei 10 la sută pentru primar. Deşi nici noul ministru al sportului nu speră la prea multe de la Rio, doar la „o imposibilitate”, a cerut bani în avans pentru premierea sportivilor medaliaţi. „Se vor găsi, dacă e cazul”, a răspuns premierul.

Aşa este. Spre deosebire de rădăcini, pentru vîrfuri întotdeauna s-au găsit bani. Mîndria naţională în sport, nepreţuită! În 2014, am dat 2 milioane de euro pe importuri de vaccin antigripal pentru că nu s-a găsit 1 milion de euro să fie achitate datoriile Institutului Cantacuzino. 1 milion de euro! Nu ridici nici un cămin cultural de kick-boxing cu suma asta!