Zenga rîde lucid

După victoria de la Iaşi, Zenga s-a ales cel puţin cu o certitudine. Îl prinde Revelionul la Dinamo.

Antrenorii pronunţă rareori astfel de fraze. Din superstiţie sau pentru că sînt lucruri vechi şi cunoscute. „Hm… Mai am octombrie, noiembrie…”, […]

După victoria de la Iaşi, Zenga s-a ales cel puţin cu o certitudine. Îl prinde Revelionul la Dinamo.

Antrenorii pronunţă rareori astfel de fraze. Din superstiţie sau pentru că sînt lucruri vechi şi cunoscute. „Hm… Mai am octombrie, noiembrie…”, a rîs italianul. Foarte rar pomenesc de termene. Deşi le gîndesc tot timpul. Deformaţie profesională. Nu ştiu niciodată cît timp au, cu adevărat, la dispoziţie. Fotbalul e ca viaţa, iar banca tehnică a lui Dinamo nu face excepţie. Dimpotrivă. La cîte schimbări de antrenori a suportat, se poate spune că e o formă de viaţă mai intensă să fii tehnician în Ştefan cel Mare.

Pe Zenga, asta nu pare să-l deranjeze. Şi cam aici stă şi deosebirea dintre el şi tehnicienii români. E ca diferenţa dintre meşterul Manole, care turba zidind, refuzînd să priceapă ce l-a lovit, precum Ionuţ Popa la finalul meciului. Şi meşterii de catedrale, care ştiau că nu vor apuca să vadă clădirea terminată. Ceea ce nu-i împiedica să pună netulburaţi piatră peste piatră peste piatră. E, pur şi simplu, o altă înţelegere a timpului, care vine din conştiinţa că, atît cît construieşti e bun construit. Conştiinţă de profesionist, cu alte cuvinte.

Dacă Zenga a apucat să salte cu o cărămidă calitativă jocul campioanei, e greu de spus. E prea devreme. O echipă care se trezeşte subit, ori se prefăcea numai că doarme, ori a visat prea urît. Dar ceva tot a schimbat Zenga, curajosul care face planuri de Revelion în Groapă. A schimbat aerul. E mult mai tonic. Mai respirabil. Italianul are o independenţă de spirit, care sfidează dependenţa de rezultat. Independenţa asta, rîsul ăsta lucid, s-a transmis pînă şi galeriei, care a schimbat radicalismul încruntat cu un soi de ironie paşnică. „Zenga, ţi-am ura bun-venit, dacă jucătorii ne-o permit!”. Mă rog, după 5-2, chiar n-au de ce se plînge. Iar dacă tot vor să-i ureze ceva antrenorului, pot aştepta pînă la Revelion.