O dezinformare cît 60 de vieţi

Raed Arafat nici nu ştie cît de politician începe să fie

„M-au dezinformat”, susţine Raed Arafat. Şi acum ar trebui ce? Să ne facem că nu vedem că din pricina acestei dezinformări au murit 60 de oameni şi alte zeci de oameni au fost răniţi.

În dimineaţa de după tragedie, Arafat lăsa cu totul altă impresie. Părea informat, era stăpînul hîrtiilor, pe poziţie de mare forţă în raport cu subalternii, dar mai ales cu restul lumii. A rămas aşa bine informat încă o lună.

Nu era mare ruşine dacă Arafat spunea: „Nu ştiu sigur, dar vom face o anchetă internă şi vom afla”. Ancheta internă s-a declanşat abia după dezvăluirile din Gazeta. Şi acum ar trebui ce? Să ne imaginăm că a fost vorba de o excepţie nefericită, de un caz izolat de dezinformare. Să credem că Arafat avea şi are toate informaţiile, mai puţin cele despre clubul Colectiv. Că aceasta era singura lacună. Dar dacă există şi altele? Dacă Arafat habar n-are cîte localuri, cîte şcoli, cîte stadioane, cîte săli de spectacol au fost avizate din birou de către pompieri? Ar trebui ce? Să avem încredere? Încredere că, dacă, Doamne, fereşte, păţim ceva, secretarul de stat nu va păţi nimic. Pentru că a fost „dezinformat, fără discuţii!”.

Premieru Cioloş i-a cerut lui Arafat un plan de restructurare a ISU. E nevoie de mai mult pentru ca secretarul de stat să nu mai fie „lucrat” de lucrătorii din subordine. Toţi angajaţii ISU trebuie înlocuiţi cu alţii, testaţi în prealabil cu detectorul de minciuni prin omisiune. Arafat, unul, nu demisionează, să demisioneze cei care i-au sabotat o lună întreagă ancheta internă: „S-ar crea un precedent periculos. Orice funcţionar care ar vrea să scape de un ministru ar putea ascunde un document şi, ulterior, să-l scoată la lumină”. Ingenioasă soluţie, nu?! Ascunzi un document şi gata! Eşti dat afară, dus la DNA, scapi de postul tău, dar scapi şi de ministru! Einstein, frate!

Arafat afirmă insistent că „ţine de tehnic, nu de politic”. Dar se comportă ca un candidat în campanie. În dimineaţa tragediei, a optat pentru propria imagine în locul adevărului. N-a pus sub semnul întrebării propria activitate sau activitatea instituţiei pe care o reprezintă. Departe de el obiceiul ăsta! În schimb, a cedat reflexului de a deforma realitatea pînă la dimensiuni favorabile. A transformat-o într-un decor pe care-l are la degetul mic. Politicianul Arafat nu-şi asumă nici un bumb din fişa postului. Îşi arată cu degetul subalternii, îşi arată cu degetul criticii, îi acuză că vor să-i „asasineze” personajul cu tot cu biografie. Uzează de charismă, de haloul halatului pentru a cosmetiza un sistem bolnav de corupţie şi de incompetenţă. Ceea ce spune el la faţa locului nu se deosebeşte cu nimic de ceea ce spun senatorii şi deputaţii, în situaţiile de urgenţă, cînd DNA cere arestarea lor. Numai în Parlament mai găseşti mînii atît de pure şi conştiinţe aşa împăcate!

E o pierdere că Raed Arafat a schimbat tabăra. Din salvator fără doctrină a devenit demagog fără tribună. Omul-partid care e în toate şi nicăieri. Nu fuge de răspundere, aleargă după ea şi o pasează către coechipieri. Păcat! Ducem lipsă de medici, nu de politicieni. Politicieni avem peste tot, şi unde trebuie, şi unde nu trebuie. Ducem lipsă de lideri care să ne apere, nu care să-şi apere scaunul şi imaginea.

Şi acum ar trebui ce? Să-i cerem demisia lui Arafat? Avea rost dacă era vorba de un profesionist al medicinii de urgenţă, nu al aparenţelor. Dar, parafrazîndu-l pe premier, îi cerem lui Raed Arafat să nu accepte să mai domnească peste ceea ce nu poate controla. Sau, pe viitor, să se ducă la fiecare victimă a cazurilor Colectiv, la fiecare aparţinător, la părinţii, copiii, iubiţii, prietenii rămaşi orfani şi să le spună, ochi în ochi, ceea ce spune şi la televizor, cu exact aceleaşi vorbe răsfirate superior, cu exact aceeaşi detaşare clinică: „Tragedia putea fi evitată, dacă eram mai informat”.