Să ne facem iluzii!

Remiza cu Italia ne pune această întrebare: fotbalul nostru trece printr-o criză de valori sau doar printr-o inflaţie de idei fixe?

„Danezii au vrut să mă retrag, dar eu i-am trimis pe toţi la pensie!”. Semnat: Zlatan, regele Suediei. La rîndul lor, „tricolorii” se pot făli că i-au trimis pe cîţiva veterani italieni în croazieră, şi asta fără a avea un Ibrahimovici sau măcar vreo rudă îndepărtată de-a lui în lot. „Naţionala” României s-a descurcat şi fără un cap de afiş flamboaiant în faţa „squadrei”. Fără presiunea calficării, şi-a regăsit suflul şi alura de campioană mondială a amicalelor.

La Euro vom vedea altă Italie, nu Italia egala României. „Vom arăta mai bine după ce ne vom antrena 20 de zile împreună”, a promis Conte. O condiţie de visător, într-un fotbal care dă repede înapoi cluburilor ceea ce-i al cluburilor. Şi „tricolorii” ar trebui să arate mai bine de atît, mai concentraţi, mai proaspeţi, şi ca nume, şi ca tonus, dacă vor să lase o amintire după turneul final. „Puteam să obţinem mai mult de-atît!”, s-a înfoiat Raţ, un „vecchio lupo di mare”, cum l-a descris „Gazzetta”. După cîte calcule am făcut şi desfăcut în preliminarii, acest 2-2 cu Italia reprezintă o mare surpriză. Mai puţin pentru Bergodi, care a pronosticat un „meci interesant”, dar „nu cred că veţi cîştiga”. Puteau obţine mai mult de atît? Da, puteau. Pot face şi minuni din seria 5-1 pe Giuleşti, cîtă vreme nu au stresul obiectivului. În meciurile oficiale, prin tradiţie, li se taie „tricolorilor” cheful de autodepăşire. Sînt tot lupi de mare, dar stau în acvariu, nu-şi arată muşchii.

Amicalul de la Bologna a înclinat cu un fulg de păun balanţa aşteptărilor. Ungurii, care tocmai au trecut de baraj, nu-şi fac iluzii, după 44 de ani de deziluzii, ca să-l parafrazăm pe domnul Emeric Ienei. Vecinii noştri merg la Euro siguri, în proporţie de 56 la sută, că o să se facă de rîs. Aşa arată un sondaj întreprins de un cotidian sportiv budapestan. În ceea ce ne priveşte, se risipeşte siguranţa cu care punem resemnarea înainte. Există, iată, loc de mai bine. Procentele se echilibrează. Diluarea presiunii a scăzut miraculos şi doza de mediocritate. După două goluri în poarta italienilor, după ce maeştrii apărării ţi-au testat şi lăudat zidurile, avem motive să sperăm că „naţionala” va juca fotbal contemporan la Euro. Indiferent cine va sta pe bancă, „tricolorii” par să-şi fi regăsit voinţa de viaţă şi de aplauze de la propriul public. Încep să arate ca o echipă, abia acum. Abia după preliminarii au strîns destule meciuri încît să se găsească între ei pe teren. Nu e suficient, dar e un semn bun. Semn bun e şi că stăm în aceeaşi urnă cu Suedia, deci l-am evitat pe Ibrahimovici, noul ministru al muncii din Danemarca. Dar, preventiv, trebuie scăzută media de vîrstă a lotului înainte de a da la Euro peste un alt adversar mai ambiţios din fire, care să pensioneze „naţionala” cu tot cu staff-ul tehnic.

În meciul de la Bologna, România a aliniat, în mare, aceeaşi trupă ca şi în meciurile de calificare. Puţine experimente, puţine nume noi, şi mai puţine nume tinere. Multe idei fixe. Cel mai nepotrivit lucru ar fi să ne facem panaş din această remiză şi să nu mai schimbăm nimic pînă la turneul final. E adevărat, „tricolorii” n-au ordin de sus să treacă de grupe. În programul de guvernare sînt trecute „cît mai multe medalii la Rio”, nimic despre „cît mai multe goluri la turneul final”. Dar şansa de a creşte cota fotbalului românesc apare o dată la opt ani. Iar imaginea de „cel mai urît meci de la Euro”, cu care ne-am pricopsit în 2008, nu se şterge doar cu prestaţiile spectaculoase din amicale. Sau cu eticheta de cea mai bună defensivă cucerită într-o grupă de neajutoraţi. E nevoie de o viziune mai încăpătoare la „naţională” şi, neapărat, de scouteri. Pentru că jucători de valoare se nasc şi la noi, iată, dar primesc telegrama de convocare cînd ajung în pragul retragerii.