Daţi statul în judecată!
Fiecare român are dreptul la despăgubiri, nu doar la ajutoare din fondul de colivă al Guvernului. Pentru că fiecare român este expus corupţiei mortale din instituţiile statului autorităţilor

Rănile deschise de Cazul Colectiv nu se pansează cu bani. Dar, de 11 zile, de cînd a început numărătoarea neagră, autorităţile ne anunţă, prin grimase tot mai serioase, că statul decontează tot. Statul suportă cheltuielile tratamentelor. Statul plăteşte pentru transportul răniţilor în străinătate.
Statul plăteşte înmormîntările. Plăteşte preoţii. Primăria dă locuri gratuite în cimitir. Guvernul interimar a aprobat diurne pentru familiile pacienţilor din Colectiv: 200 euro / zi, dacă sînt trataţi în străinătate, şi 200 lei / zi, dacă pacienţii sînt trataţi în România. Viaţa e mai ieftină la noi. Poate prea ieftină.
„Există disponibilitate financiară şi nu sînt nici un fel de emoţii pe acest palier”, a precizat plenipotenţiarul Sorin Cîmpeanu, cu o gravitate din aia, asamblată în peşterile din Pakistan. Sigur că nu sînt emoţii. Că doar nu vorbim despre cazarea şi diurna de concediu a peste 500 de parlamentari.
Statul capabil se ocupă de toate. Face cinste cu obolul, doar să deschidă la ghişeu! Pune la bătaie din fondul de rezervă şi găinile de dat peste groapă, „în maximum cinci zile de la solicitare”, dacă formularele au fost completate citeţ. De fapt, statul nu se ocupă de nimic.
Doar a produs un nou specimen de ajutoare şi o categorie nouă de asistaţi. Acordă „un sprijin cu titlu de ajutor de urgenţă” pentru victimele tragediei din Colectiv. Nu vi se pare că lipseşte ceva? Iar au uitat să revendice atentatul. Pînă şi cu asta au făcut treabă de mîntuială.
Autorităţie ne-au anunţat, români, păzea!, şcolile nu sînt sigure, stadioanele nu sînt sigure, nici sălile de spectacol, nici cluburile nu sînt sigure. Un anunţ la care n-ar fi îndrăznit să viseze de-alde Ali Chimicul. Dar autorităţile nu şi-au asumat nimic şi nici n-au formulat cereri: să fie eliberaţi colegii de partid din puşcărie, să se dubleze pensiile speciale etc. Probabil la următoarea şedinţă de Guvern.
Dacă alunecă pe o coajă de banană nesemnalizată, americanii dau în judecată statul. Noi ne putem da în judecată „teroriştii”. Fiecare familie a victimelor din Colectiv merită nu doar compasiune şi ajutoare, ci dreptate şi despăgubiri de ordinul sutelor de milioane de euro de la statul român. Pentru că nu şi-a făcut treaba de stat. Pentru că, pe măsură ce înaintează ancheta, devine tot mai clar că nu mai vorbim doar despre corupţie, ci despre mutantul ei: neglijenţa criminală. Autorităţile au transformat ţara într-un cîmp de mine antipersoană. În teatrul de război al şpăgilor.
Cetăţenii care nu au pierdut pe nimeni în clubul morţii trebuie să se autosesizeze. Şi ei au dreptul, mai mult, au obligaţia morală să dea statul în judecată. Pentru că statul le-a trădat încrederea. Pentru că pompierii şi-au bătut joc de controale şi avize, pentru că Ministerul Sănătăţii îşi bate joc de modernizarea spitalelor, pentru că pune interesele personale mai presus de interesul bolnavilor. Pentru că ţine sub lacăt unitatea de arşi de la Floreasca. Pentru că a întîrziat să ceară ajutor de la statele UE. Pentru că a reacţionat de parcă ar fi fost vorba de un exerciţiu de imagine, nu de o catastrofă.
Poliţia locală trebuie dată în judecată, la pachet cu primăriile. Nu doar în Sectorul 4 există localuri nesigure. Toţi primarii care au semnat autorizaţii ca primarii sînt candidaţi la boxa acuzaţilor. Fiecare părinte care şi-a trimis copilul să înveţe într-o şcoală neasigurată contra incendiilor să dea Ministerul Educaţiei în judecată! Fiecare cetăţean care a mers în cluburi sau a participat la evenimente pe stadioane fără aviz ISU să dea statul în judecată! Fiecare român trişat de autorităţi, fiecare român a cărui viaţă a fost pusă în pericol de corupţia sistemică să dea statul în judecată!
Statul trebuie dat în judecată inclusiv pentru că nu obligă patronii de localuri să fie asiguraţi, de aceea preţul tragediilor e decontat integral din bani publici. Noi plătim. Nu Bănicioiu, nu Arafat, nu Oprea, nu Ponta, nu Cîmpeanu, nu Piedone. Noi plătim. Guvernul e doar distribuitor de bancnote.
În situaţia de faţă, doar procesomania salvează România.
Despăgubirile astea, stimabili guvernanţi, miniştri, secretari de stat, şefi şi şefuleţi de instituţii publice, nu vi le permiteţi! Nu ajunge fondul de colivă al Guvernului. Nici dacă aţi sta mai multe vieţi în funcţii, nici dacă v-aţi rupe parandărătul de la gură, timp de cîteva mandate, n-aţi avea disponibilitatea financiară. Şi, oricum, în comparaţie cu ce-aţi făcut sau, mai exact, cu ce n-aţi făcut, orice sumă e simbolică.