În locul prim-sportivului, să vină un prim-ministru!

Ponta a stors tot ce se putea stoarce din sport, ca mijloc de propagandă. Următorul premier trebuie să-şi găsească alt obiectiv. De pildă, guvernarea ţării

Demisia lui Victor Ponta nu e un gest de conducător sincronizat cu poporul său, e doar o mişcare de stînga-mprejur, pe care trebuia s-o execute imediat după ce-a fost acuzat de plagiat. Imediat după ce a fost chemat la Parchet. Imediat după ce-a devenit urmărit penal. Ce a lăsat în urmă? Nimic original, o copie. O moştenire pe care a moştenit-o de la Adrian Năstase, care-a moştenit-o de la mentorii lui, care-au moştenit-o de la sovietici. Şi anume: sportul ca „berbec” al propagandei. Sportul ca politică de partid şi de stat. Ca premier, Ponta n-a făcut nimic pentru sport. Doar s-a folosit de el. A felicitat sportivii, a abuzat de imaginea lor în campaniile electorale, a ticluit tot felul de programe faraonice, nu pentru a dezvolta infrastructura sportivă, ci ramificaţiile partidului în teritoriu.

Toate lucrurile bune asociate cu sportul au fost deturnate şi manevrate pentru a masca ineficienţa Executivului şi problemele lui cu legea. În numele sportului, Ponta a încercat să strecoare o lege a amnistiei favorabilă nu atît lui Gică Popescu, cît marilor corupţi. Popularitatea Stelei i-a dat lui fostului premier prilejul să intervină în treburile justiţiei şi să le sugereze judecătorilor verdicte blînde în cazul Gigi Becali. După ce Liviu Dragnea a fost condamnat penal, a mers împreună cu Ponta să semneze contractele pentru construirea unor stadioane noi la Tg. Jiu şi Craiova. Campania candidaţilor PSD la europarlamentare a culminat cu un „selfie” în direct la TV: Ponta şi „gimnastele de aur”.

Tăieri de panglici la bazine didactice, lansarea candidurii pe stadion, amestecul în alegerile de la COSR, LPF şi FRF, dublarea premiilor pentru medaliaţi, festivităţi de deschidere şi închidere a JO, a Jocurilor Europene, a FOTE, Supercupa Europei – iată obiectivele atinse de Guvernul Ponta. Asta, aşa, în timpul liber dintre finalele Eurovision. Acum, în fine, după tragedia din Colectiv, Ponta a găsit un răgaz să dea legea care le permite pompierilor să închidă localurile în neregulă. Nu putea s-o dea mai devreme, toată vara a fost scutit de la ora de guvernare pentru a putea merge la sport. Singur şi-a scris scutirea: „Mă bucur că fetele de la spadă au voie să fie la Baku fără să le critice vreun analist”.

Acum e scutit şi de guvernare, şi de critici. Avea voie să fie nu doar la Baku. Avea voie să fie şi la Bucureşti, cu o candelă, în faţa fostei fabrici „Pionierul”. Nu i-a interzis nimeni să stea alături de oameni şi la greu, nu doar la victoriile Simonei Halep. Dar, cînd românii au o supărare legitimă, Ponta nu se mai simte aşa mîndru de ei.

A demisionat. A lăsat în urmă machete de stadioane, piscine în şantier şi nişte Like-uri subtilizate de la campioni adevăraţi. Fostul premier a golit sportul românesc de conţinut şi l-a umplut cu gogoşi tocate. A golit şi funcţia de premier de substanţă şi de prestanţă şi a umflat-o pînă la standardele unei mingi de baschet. Dar joaca de-a musca la arat pe cîmpul cu lauri altora s-a terminat.

Ceva a obţinut lumea ieşită în stradă. N-a obţinut schimbarea clasei politice. Nici înlocuirea „coardelor” din instituţii cu fibre morale. Asta e o misiune imposibilă, după ce-au trecut cei şapte ani de-acasă. Trebuie lucrat cu materialul clientului. Cetăţenii revoltaţi au reuşit să educe încă un pic clasa politică. Să-i educe reflexul de a ţine cont de oameni şi de aşteptările lor. În ceea ce-l priveşte pe următorul premier, ne aşteptăm să pună capăt Daciadei, Româniadei şi altor asemenea anacronisme, o dată pentru totdeauna.