Cel mai pesimist scenariu

"Tricolorii" sînt la mîna lor. Aveau mai multe şanse dacă erau doar la mîna arbitrilor scoţieni, a adversarilor sau la Mîna lui Dumnezeu

Nu vă lăsaţi păcăliţi! Opriţi-vă din calculat şi întrebaţi-vă: „Cine-a pus tabelul de logaritmi în drum?”. Vorbim de „naţionala” de fotbal, de iconiţe, sfori, scripeţi, pîrghii şi alte softuri de urcat în Top FIFA, nu de statistică matematică. E drept, adunările şi scăderile au farmecul lor. Pe deasupra, sînt mai antrenante pentru creier decît jocul „tricolorilor”, care-ţi opreşte mintea în loc, pîn-o restartează declaraţiile ermetice de după meci. Dar calculele astea ale calificării sînt un miraj, o capcană a deşertului dintre „finalizarea” noastră, vorba Generalului, şi poarta adversă.

Tot calculînd , n-o să ne dăm seama că ieşim pe străzi să sărbătorim victoria cu Feroe. O să ne bucurăm nemăsurat pentru ceva ce n-am pierdut, calificarea din buzunarul de la piept, nu pentru ceva ce-am cîştigat. Nu e înţelept! Aşa cum cădem în extaz acum, că „naţionala” a marcat un gol, o să aplaudăm în picioare cînd nu încasează un teren în cap. Exact ca Dănilă Prepeleac, cînd s-a dus la tîrg cu boii graşi şi s-a întors acasă cu o pungă oxo-biodegradabilă. Bine şi-aşa, o pungă reprezintă o bază de discuţie. Pe cînd aritmetica şanselor – nu, e praf în ochi, ea doar ţine loc de mitologie la „naţională”, în lipsa semizeilor care să dea pase cu călcîiul lui Ahile.

Aşa că fiţi vigilenţi! Nu daţi vaca de lapte a văduvei pe un pumn de fasole fermecată! Lăsaţi calculele! Că data viitoare vă ascultă Chiricheş la derivate, deja v-a prevenit: „Luaţi-le interviu la suporteri!”. Pare pornit să vă pice! Găseşte el un subiect de teză, o integrală, un sistem de ecuaţii cu 11 necunoscuţi, să n-o poţi rezolva în două reprize, plus prelungiri.

Nu mai socotiţi încă o dată cîte puncte ar face Ungaria dacă: a), b) sau c). Ar fi păcat să se piardă momentul de claritate, cînd din tribune s-a strigat: „Demisia!” şi cînd a fost huiduit jocul „tricolorilor”. Nu e „dreptul lor să te huiduie”, cînd joci atît de prost, încît te miri şi tu. Nu e „dreptul lor, pentru că au plătit bilet”, cum explică Hoban. E menirea lor, e rostul lor, al suporterilor, să te scuture dacă dormi în ghete. Că de aia li se zice „suporteri”, nu dădace.

Strigătul acela a fost, evident, un semn grijuliu de alarmă, un prietenesc tras de mînecă. Fireşte că nu se aşteaptă nimeni ca Iordănescu să-şi dea demisia. Asta iese din calcul! Cel mult, o să-i arunce pe cei trei iezi cucuieţi, unul cîte unul, în gura lupului. Să aibă mai mult spaţiu pe bancă, să-i încapă tot altarul sub chersin.

Fotbaliştii şi-au făcut şi ei socotelile. „Partea bună e că rămînem la mîna noastră”, s-a pripit să tragă linie Keşeru. Ei bine, nu, tocmai asta e partea proastă. Pentru că, se ştie, relaţia dintre „tricolori” şi mîna lor a fost marcată, de-a lungul timpului, de numeroase certuri, suspiciuni, gelozii şi răzbunări. E ca şi cum „naţionala” s-ar afla la mîna lui Othello.

Partea bună e alta, şi anume că în meciul cu Feroe pornim din postura noastră preferată, de outsideri. Adversarii i-au bătut de două ori pe grecii, cu care noi am remizat, în septembrie. Şi au un lot format numai din profesionişti, unul şi unul, din diverse domenii de activitate: pescari, tîmplari, avocaţi, casieri. Pe cînd ai noştri se ocupă doar cu fotbalul, dar aşa, de plăcere.