Degeaba jucăm în daci!

Şeful COSR a descoperit cine sabotează rugbyul românesc: cele şase naţiuni

Arbitrii ne fură pe unde ne prind. Iată antiteza la care lucrează şeful COSR, în pregătirea JO de la Rio. Alin Petrache s-a declarat „iritat” de arbitrajul din meciul cu Franţa.

După următoarele meciuri ale României la Cupa Mondială de rugby, există premise ca iritarea să se dezvolte armonios şi să treacă prin toate etapele: negare, furie, negociere, depresie şi teoria conspiraţiei. „Ne-au scos un om cînd eram peste Franţa.

Altfel era meciul dacă se juca de la egal la egal”. Asta a înţeles capul olimpismului din România – Franţa, 11-38. Că noi am jucat în daci, dar am fost „lucraţi”. Momentul cînd „ne-au scos un om” s-a văzut la TV. Momentul „cînd eram peste Franţa” nu-l sesizezi cu ochiul liber. E nevoie de o vedere bine antrenată, de fost rugbyst sau de liliac, adaptată perfect la obscuritatea culiselor, nu la luminile stadioanelor.

Meciul ar fi fost, într-adevăr, altfel, dacă francezii nu şi-ar fi odihnit o parte dintre titulari. Alin Petrache, fair-play, ignoră că ne-au bătut „cocoşii” de rezervă. Se ocupă strict de penele arbitrilor: „Sînt dezamăgit că echipele cu suflet mare sînt penalizate de nişte domni de fiecare dată cînd încearcă să scoată capul afară!”. „Nişte domni”, le-a zis-o ca un gentleman. Dincolo de ocara sublimată, se profilează ditamai schema sabotajului din exterior. Nici nu trebuie demonstrată. Nici nu trebuie chemat DNA-ul. Aşa stă treaba, încă de pe vremea dacilor persecutaţi de Traian.

În ţară, rugbyul nostru n-are nici o problemă. Un club vechi de peste 50 de ani tocmai s-a desfiinţat, din pricina unei legi proaste. Dar se va construi iminent centrul de excelenţă, de care Petrache a vorbit vreo patru ani, ca şef la FR de Rugby. Unde credeţi că se va construi? La Cornu, fireşte. Pentru că acolo e habitatul finanţărilor de la Guvern şi al faimoaselor găini care fac numai ouă ovale, numărabile.

Dacă „naţionala” României n-ar fi obligată „să scoată capul afară”, în turnee, am fi campioni mondiali. Dar, cum nu putem fi furaţi de domnii arbitri fără să ne deplasăm la locul faptei, trebuie să ne mulţumim cu tradiţia participărilor la CM, nu cu trofeul.

E drept, Petrache spera într-o victorie cu Franţa. La fel ca la alegerile COSR, conta pe charismă. „Avem sportivi charismatici, sportivi pentru care contează anumite valori de care societatea românească poate că a uitat, cum ar fi patriotism, dragoste de imn, iubire de ţară şi alte asemenea sentimente”, a spus el în „Ring”. „Alte sentimente” pleonastice îi vizează, desigur, pe Turaşvili, pe Van Heerden, pe Kinikinilau, cei mai recenţi dintre traci.

Că şarmul rugbyştilor români a fost sedus în prima repriză, apoi abandonat la scor, nu e de mirare. Surpriza e că Petrache a găsit o soluţie să ne creştem valoarea: „Ce-ar însemna România în Turneul celor Şase Naţiuni? Altul era nivelul nostru dacă jucam anual cu granzii”.

Alta era şi activitatea lui ca tarabostes al sportului, pe lîngă mînz, viezure, varză şi moştenirile din declaraţia de avere. Scotea mai des capul afară din grămada de cunoscători, cu astfel de comentarii pline de substanţă. Devenea un ilustru ideolog al eseurilor cenzurate de arbitri. Arăta de ce e capabil prin forţe proprii: nu doar să confirme teoria nepotismului dacic, „scapi de dac, nu mai dai peste banii lui tac’su”, dar şi să probeze că reciproca imposturii este valabilă.