De la turism electoral la turism federal
Cu Dragnea în delegaţia FRF, prezenţa în tribune la meciurile "naţionalei" va ajunge la peste 200 la sută
Liviu Dragnea a fost împreună cu „naţionala” la Belfast. Acel 0-0 din iunie, cu Irlanda de Nord, nu l-a descurajat, dimpotrivă. Interimarul şef al partidului la putere a făcut parte din delegaţia FRF şi în deplasarea la Budapesta, conform Activenews.ro. Tot 0-0, dar Dragnea a perseverat şi s-a dus şi la meciul cu Grecia, deşi îl mai văzuse o dată, în noiembrie 2013. Pînă la urmă, e de înţeles. Jocul soporific al „naţionalei” îi avantajează pe politicieni. E şansa lor să se facă remarcaţi în tribune.
FRF a motivat prezenţa lui Dragnea în charterul pentru Belfast astfel: „A fost prezent la partidă, avînd în vedere implicarea sa în proiectul de dezvoltare a infrastructurii sportive din România şi în organizarea Euro 2020”. Aşa pătrunşi de importanţa personajului, federalii i-au asigurat doar transportul în Irlanda şi l-au lăsat să-şi achite singur cazarea, scria „Gândul.info”. Nu-i exclus ca Dragnea însuşi să fi insistat să-şi plătească hotelul, să nu-i iasă vorbe, c-ar beneficia de fonduri din sectorul privat, să-şi strice reputaţia.
La Budapesta, fostul ministru al Dezvoltării a îmbinat plăcutul cu inutilul şi a dat o fugă la gara Kelleti, la un tete-a-tete cu refugiaţii. „Am fost în gară şi am vorbit cu ei”, a povestit el, citat de Hotnews.ro. Dacă a vorbit cu ei, atunci e bine. Precis i-a convins să se întoarcă în România, că le garantează el drepturile, libertăţile cetăţeneşti şi infrastructurile, nu e cazul să se înghesuie la coadă, la secţiile din diaspora.
Cu ochi de cunoscător, Dragnea a observat că unii dintre migranţi sînt „foarte bine organizaţi, pe grupuri, fiecare grup are coordonatorul lui”. Mai trebuie rezolvată doar problema microbuzelor. După ce şi-a exersat araba, de la dreapta la stînga sau, în funcţie de intonaţie, şi cu dreapta, şi cu stînga, Dragnea a revenit la atribuţiile de microbist. E un fel de datorie morală, dar şi electorală a lui, acum că a preluat şefia partidului de la un ultras al galelor de deschidere.
Liderul partidului la putere trebuie să se sacrifice şi să meargă costumat „casual” pe stadioane, ca mascotă a echipelor cu galerie majoritară. „Am foarte mare încredere în capacitatea managerială a preşedintelui Burleanu”, a spus Dragnea. De unde reiese că, la Budapesta, probabil federalii au pus mînă de la mînă şi i-au plătit şi camera, cu demipensiune. Oricum, e un compliment. Pînă acum, Dragnea avea foarte mare încredere numai în colecţionarii de tablouri din Slatina şi în Ponta, care nici el nu-şi acordă mereu credit. Acum l-a ridicat în rang de tovarăş de drum şi pe şeful FRF.
Pe 15 mai, Dragnea a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, în Dosarul Referendumul. În urma verdictului, a rămas doar în funcţia de microbist. Abia apoi a promovat în partid, ca preşedinte interimar. FRF a manifestat mereu o slăbiciune languroasă pentru mediul politic şi o aversiune zgomotoasă faţă de justiţie.
Dar, de data asta, în sfîrşit, FRF dă un semnal că-şi ia în serios propriul program anticorupţie şi „parteneriatul funcţional cu instituţiile abilitate ale statului”. Îl poartă pe Dragnea pe la acţiunile „naţionalei”, să-l poată monitoriza corespunzător. L-au plasat, cum ar veni, sub control federal.
De altfel, nu strică nimănui să aibă prin preajmă un fan al sforilor, care ştie şi a aplicat cu parţial succes zece metode de a frauda votul. Iar „naţionala” ar putea obţine unele cîştiguri de imagine. Că nu-i infractor să nu fi scris în viaţa lui o poezie sau măcar o enciclopedie. Deplasările cu „tricolorii” reprezintă un excelent prilej de documentare pentru un best-seller la urne: „Autocarul şi avionul FRF, în căutarea potenţialului pierdut”.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele