Patronii farselor

Dragomir admite că trecerea de la 16 la 18 echipe a fost o greşeală. Din care s-au ramificat alte greşeli: aglomerarea programului şi înmulţirea blaturilor. Tot o greşeală a fost şi numirea altui şef la CCA. Tot o greşeală şi […]

Dragomir admite că trecerea de la 16 la 18 echipe a fost o greşeală. Din care s-au ramificat alte greşeli: aglomerarea programului şi înmulţirea blaturilor. Tot o greşeală a fost şi numirea altui şef la CCA. Tot o greşeală şi acoperirea golăniilor lui Mutu şi compania. O greşeală – aducerea şi menţinerea lui Piţurcă la „naţională”. Pe cine sînt în stare să mai bată „tricolorii” în afară de chelneri şi albanezi? Trebuie să mai ratăm o calificare ca să aflăm?

Greşit este modul dubios în care se acordă licenţele. O infracţiune – transferurile pe bani negri. O greşeală – mutarea „naţionalei” la Constanţa. O greşeală – refuzul de a aduce arbitrii străini. Sandu s-a opus şi dreptul său de veto a contat mai mult decît dreptul echipelor româneşti la arbitraje oneste. Mutare proastă după mutare proastă. Şi nici o scuză, nici o jenă. Doar ţapi ispăşitori de ocazie.

După ultimul scandal de la CCA, şeful LPF „i-ar da afară pe toţi arbitrii, numai pe şeful lor nu”. Un gest demagogic, printre atîtea altele. Ca angajarea lupilor tineri în FRF. Dragomir şi Sandu iau măsuri numai la microfon. Reacţiile lor sînt întîrziate şi fără efect. Sau cu efecte nocive. Daunele le plătesc cluburile, jucătorii, suporterii, antrenorii, televiziunile, sponsorii, toată lumea, numai capii răutăţilor – nu. Pînă acum aşa a fost. Dar e greu de crezut că cei mari, care bagă bani, nu-şi vor proteja la un moment dat afacerile de prăpădul federal şi lepefist.

La urma urmei, Sandu şi Dragomir sînt doi preşedinţi de CAP care conduc o companie IT. N-au nici mentalitatea, nici pregătirea potrivite. Şi n-au nici capacitatea de a se adapta la contextul capitalist al fotbalului. Nu sînt manageri, ci factori de risc pentru investitorii din fotbal. Tot ce ating cei doi se transformă în impostură şi faliment. În minciună funcţionărească. În farsă legiferată. În industrie a binelui egoist şi a răului colectivist. 

În aburul profeţiilor, sub crusta jovială, onorabilă, pe care ne-o bagă sub ochi Sandu şi Dragomir, dospesc mizeriile strînse în 16 ani de domnie. Cum ar trebui să arate fotbalul românesc ca să fie apărat de conducătorii lui? Ca o terasă? Ca un grătar? Ca o firmă de turism? Ca un minibar?

„Cînd au aflat că pot cîştiga şapte milioane de euro a dat boala-n ei şi nu vor să piardă, şi de aici pleacă totul”, spune şeful Ligii. Nu, nu de aici pleacă totul, ci de la pierderile suferite de la o schimbarea la alta, de la milioanele pierdute pe drum, din cauza minţilor înguste de la LPF şi FRF. La un moment dat, nota de plată va depăşi răbdarea şefilor de cluburi. Dar cînd?

„De ce să-i ceară demisia lui Constantin, îi învaţă Constantin să arbitreze greşit?“– Dumitru Dragomir