Dar alegătorii, au ei electricitate erotică?

Iar s-a descărcat diplomatul Theodor Baconschi! Pe funcţionarul MAE nu-l mai frămîntă "mahalaua ineptă", ci metoda de seducţie în masă a lui Hagi

„Am văzut fotografia unei doamne cu Hagi. Comentariul, previzibil, anunța «o legendă a fotbalului românesc» etc. Cum nu sînt femeie, mă întreb și eu: legendele astea au electricitate erotică sau sînt ca poza cu ursul împăiat, pe vremuri, la Sinaia?”. Dilema îi aparţine lui Theodor Baconschi, a fost postată de curînd pe contul lui de Facebook. Baconschi e, după cum se ştie, un diplomat fără inhibiţii. Judecînd după CV-ul său – fost ambasador la Vatican, la Paris, la Lisabona, ministru de Externe, trebuie să-i fim recunoscători că nu şi-a pus în public întrebări mai îndrăzneţe. „Mă întreb de ce se pozează lumea cu Papa etc, etc?”, „Am văzut poza Carlei Bruni. Cum nu sînt femeie, mă întreb şi eu etc, etc”, „Am văzut poza lui Hugh Hefner cu o femeie. Cum nu sînt iepuraş, mă întreb etc, etc”.

În sinea noastră cea resemnată, se cuvine să ne înfrîngem prejudecăţile pe care le avem despre diplomaţi şi să recunoaştem că am scăpat ieftin. Mai puţin Hagi. S-a nimerit să fie de serviciu, să încaseze ca un ambasador legendar de la un ambasador proverbial. Dar şi Regele a scăpat mai ieftin decît soţiile şi copiii celor plecaţi la muncă în străinătate, pe care i-a evaluat un fost ministru al Transporturilor. Măcar Baconschi n-a spus despre Hagi că are ochi de sticlă alunecoşi!

În ianuarie 2012, pe cînd era ministru de Externe, Baconschi i-a etichetat pe protestatarii din centrul Bucureştiului drept „mahalaua ineptă şi violentă”. Aşa e el, scrie pe blog ce-i trăsneşte prin cap! Cu electricitatea atmosferică nu-i de glumit!

A explicat ulterior că a fost „blînd” şi că pe el l-au „marcat mineriadele”. Cum nu sîntem politicieni, putem să ne întrebăm, şi noi, ce anume l-a marcat acum, de-şi exersează tandreţea pe Hagi? Meciul cu Suedia, barajul cu Slovenia, Viitorul – ASA, înfrîngerea la europarlamentare? Să ne lămurească, dacă tot îl frămîntă priza la public, fără împămîntare, a fotbaliştilor!

Şi, tot pentru că nu sîntem politicieni, ne putem întreba: electoratul român are el o electricitate erotică, un „vino-ncoa, în baia de mulţime”, un „nu ştiu ce”, care-i îndeamnă pe domnul Baconschi şi pe vecinii de turn de fildeş la promisiuni perverse? Sau, cînd domnul Baconschi se trăgea în poză cu fanii în campanii, nu simţea nici o fluturare în stomac, nici o furnicătură pe conştiinţă? Te pomeneşti că era un act pur mecanic, ca şi cum ar merge la bordel, pe banii altora, şi şi-ar face poză cu urna gonflabilă.

Dacă nu e vreo atracţie fatală între contrarii, trotuarul politic vs. mahalaua neasfaltată, de ce mai ocupă domnul Baconschi o funcţie în Ministerul de Externe? De ce face strategii pentru ţară? De ce a intrat în politică? O fi fost vreo fantezie de-a lui, să se tăvălească prin noroaiele din teritoriu, să adune voturi, flatînd vulgul pînă la obscenitate. Te pui cu plăcerile omului?

Diplomatul plănuia, acum cîţiva ani, să candideze la prezidenţiale. Dar şi-a dat seama la vreme că poporul e bun doar să-ţi descarci miştourile superioare asupra lui, asupra bucuriilor lui microbiste, asupra supărărilor lui mai puţin pacifiste. Şi-a dat seama, cum ar veni, la ce foloseşte libertatea de expresie. Nu şi-a dat seama că există o diferenţă între charismă şi taxidermie sau între ce-şi doresc femeile şi bărbaţii din România şi ce-şi doresc politicienii. Dar timpul nu-i pierdut. Îi plătim în continuare salariul, în speranţa că, la un moment dat, va da peste poza potrivită din dicţionar.