Steaua lui Rădoi

Dincolo de rezultatul de la Belgrad, se vede atitudinea care a învins neputința din jocul campioanei

Steaua a ieșit la lumină, după săptămîni de panică. Acasă la Partizan, s-a simțit, în sfîrșit, în largul ei și a făcut cel mai bun meci din acest an. Viteza cu care revine în joc este remarcabilă. Ritmul cu care se înverșunează spre poarta adversarului încîntă ochiul. Și, mai ales, tupeul cu care trece peste propriile greșeli, de coordonare, de execuție, de Vali Cojocaru, îngheață și iadul. Nu doar că a trecut peste ratări, a și făcut paradă cu ele, de vreme ce Cojocaru cel surprins de minge a devenit căpitan în repriza a doua. Semn de forță, care-și dă singură măsura. În ciuda lui Papp.

Sîrbii nu s-au așteptat la acest adversar. Dacă știau, și-ar fi suspendat terenul din timp. Au deschis scorul, au ratat un penalty, au egalat. Dar de fiecare dată, cu om în minus, cu un Papp în plus, Steaua a rămas acolo, luptîndu-se, scurmînd smoala, după 10 milioane de euro. Publicul de la Belgrad, mulțimea cazonă, care vibra acolo, imperativ, a scos eroul din steliști, nu din gazde. Tribunele locuite au schimbat ceva în jocul campioanei. Au trezit fiara din atacantul domestic. N-a fost calificare, grație lui Papp, dar spectacolul de gheare și dinți pînă în ultima fracțiune, a fatalității, a fost splendid de privit.