Dumnezeul lui Popa nu dă cu parul. Din păcate!

La Belgrad, steliştii vor da peste alt Partizan şi altfel de tribune. Au marea şansă să nu doarmă pînă la primul gol

La Steaua vor veni jucători şi în timpul returului cu Partizan. Vor da ture de încălzire cu elicopterul şi vor fi paraşutaţi pe teren, cu contractele în dinţi, exact în momentul de graţie al schimbării. Dacă lumea a fost făcută în şase zile, cît să dureze să faci o echipă? Şase zile, între două manşe, e mai mult decît destul, iar într-a şaptea stai şi te uiţi cum plouă şi se duce vopseaua.

Campania asta de transferuri în graba mare seamănă cu pupatul crizei mistice de idei în văzul lumii. Poate atacantul ăsta face minuni! Dacă ăsta nu dă gol, e un semn că trebuie aduşi încă trei! Sau de trei ori cîte trei! Sau fără număr! Nu contează. Nu în achiziţiile pe ultima sută febrilă stau acum şansele Stelei la calificarea în grupele Champions League. Campioana României şchiopătează la nivelul relaţiilor de joc. Echipa nu funcţionează ca echipă, iar carenţa asta e mai presantă decît prea plinul de mediocritate din lot. În acest stadiu al preliminariilor Champions League, automatismele ţin loc de valoare. Iar cînd lipsesc automatismele, le ţine locul privirea antrenorului, inteligenţa ordonatoare, care citeşte adversarul şi transformă pionii în regine.

Dar privirea asta care vede soluţii lipseşte şi ea la Steaua. Despre Mirel Rădoi ca tehnician nu avem încă suficiente date de laborator ambulant să ne pronunţăm. Experimentul se află la început, pentru următorii patru-cinci ani. Rădoi stă pentru prima dată pe banca tehnică, jucătorii lui evoluează pentru prima dată în aceeaşi echipă. Prea multe premiere! Adăugînd, la delirul prospeţimii, canicula şi tribunele goale, dezavantajul terenului propriu adică, s-a ajuns la o remiză zgîrcită în revelaţii. Cine a avut ghinion şi cine, noroc? Cum arată, de fapt, Partizan? Ce vrea Steaua de la viaţă? Sîrbii au jucat mai asiduu, steliştii s-au topit pe drum, s-au prelins pe teren. Iar a fost nevoie să încaseze un gol, pentru a se trezi. Iar cînd s-au trezit, nu ştiau pe ce lume se află, în ce competiţie. În fine, probabil doar de la trei goluri primite în sus, se precipită suficient cît să cîştige meciul.

Returul va fi cu totul altfel, fără îndoială. Se schimbă şi decorul, şi calculele. Te duci în rai pentru climă şi în iad pentru companie, se spune. Steliştii se duc pînă la Belgrad pentru companie, clar! Se duc să joace cu spectatori. Publicul ostil e mai bun decît public deloc. Orice le-ar declama Rădoi la vestiare, cînd jucătorii intră pe teren dau peste o linişte de catedrală. Fireşte că îi prinde contemplaţia. Iar Dumnezeul lui Adi Popa îţi dă, dar nu aleargă după minge. Nici nu bate cu parul, dar ar trebui, preventiv! Să dea măcar cîte un lat de palmă peste ceafa apărării. Cu galeria lui Partizan urlînd într-o limbă necunoscută, deci inofensivă, trupa lui Rădoi va arăta mai vie, în bine sau în rău, decît la Bucureşti. Iar echipa lui Zoran Milinkovici şi-ar putea pierde din vervă. La urma urmei, şi sîrbii sînt balcanici, adică guvernaţi de emoţii. Şi lor li se taie picioarele, în stil Middlesbrough. Doar că blocajul lor durează cîteva minute, nu o repriză. Să nu ne mirăm foarte tare dacă vecinii noştri cu tehnici eroice vor greşi mai mult la ei acasă, sub presiunea încurajărilor din tribune. Ideea e să nu mai umble steliştii ca somnambulii pe marginea prăpastiei şi să vireze salvator abia după şocul deschiderii scorului.

Milinkovici nu exagera, „Steaua e o echipă de mare calitate”, are chiar şi sclipiri, iar postura de outsider ar trebui să-i priască. Nu prea mai aşteaptă nimeni nimic de la ea. Toate privirile rugătoare sînt îndreptate în sus, după ce multă vreme şi-au vegheat smerit buzunarele.