O poză mişcată

Scandal în familie, aşa a numit Copos tensiunile dintre el şi suporterii vişinii. În cazul ăsta, probabil se vede pe sine ca pe un tătuc providenţial pentru club, iar pe fani – ca pe nişte copii neascultători şi nerecunoscători. Interesant […]

Scandal în familie, aşa a numit Copos tensiunile dintre el şi suporterii vişinii. În cazul ăsta, probabil se vede pe sine ca pe un tătuc providenţial pentru club, iar pe fani – ca pe nişte copii neascultători şi nerecunoscători. Interesant modelul ăsta, care-l scoate pe patron drept singurul om mare de la Rapid. Or mai fi fost şi alţii?

Pe foştii jucători, cei care-au luat acum 40 de ani titlul, iar acum cîteva zile „materialul”, vorba lui Rică Răducanu, Copos îi consideră probabil un fel de bunici senili, care-i îngînă cu smerenie vorbele. Şi, ocazional, îi servesc de scut sentimental dinaintea tribunelor. Nici unul n-a îndrăznit să empatizeze cu publicul de azi al vişiniilor. Au făcut figură de domni bine crescuţi din secolul trecut, care i-au muştruluit politicos pe protestatari. O morală din alte timpuri, cînd libera exprimare era permisă doar în teren şi uneori nici acolo.

Iar ieşirea lui Răducanu, în apărarea patronului, a fost la fel de neinspirată ca ieşirile de pomină dintre buturile Rapidului. O reverenţă prost direcţionată. Banii lui Copos l-au făcut pe Rică să se simtă mai important decît atunci cînd galeria îi scanda numele? Da, erau alţi oameni, alte vremuri, dar culorile au rămas aceleaşi.

Copos ştie să transforme o mare aniversare a Rapidului într-o celebrare meschină a puterii lui de cumpărare. „Sînt un om sensibil”, zice el. Da, dar un afacerist insensibil. Care îşi conduce businessul cu mînă de fier. O mînă de fier cu atingere distructivă asupra miezului uman al acestui business. Investiţii inconsistente în transferuri, stadion şi materiale de promovare, asta îi reproşează fanii lui Copos.

Şi încă ceva: lipsa de implicare emoţională. Echipa e o fiinţă vie, are un spirit, nu înseamnă doar o clădire, nişte angajaţi şi un maldăr de hîrtii, spun suporterii. Da, dar ei nu sînt implicaţi financiar. Viziunea lor n-are nici o valoare, nu poate fi contabilizată sau cotată la bursă, răspunde calculat Copos. Galeria e doar o mulţime infantilă, mofturoasă şi urlătoare, care mai are puţin şi-i mănîncă urechile, inclusiv pe cea internă.

Aşa stînd lucrurile, de ce l-au afectat pe businessmanul Copos reacţiile tribunei? „Sînt un om sensibil”. Imaginea publică se confruntă, dar nu se confundă cu imaginea de sine a lui Copos. E ceva derutant, ca o poză mişcată, în această tînguire narcisistă. La fel cum derutantă e dorinţa dictatorilor de a fi iubiţi de popor. Nu, nu iubiţi, mai degrabă veneraţi, adoraţi. Toţi „tătucii poporului”, fără excepţie, sînt şocaţi cînd realizează că lucrurile stau exact şi ironic pe dos. Şi că vor rămîne la fel chiar dacă dau o sută în plus la pensia gloriilor.