Profeția lebădoiului baltic
Arlauskis a plecat la Watford, supărat ca n-a reuşit să-şi educe colegii portari

Dintre toate comentariile pline de năduf ale lui Arlauskis, la plecarea de la Steaua, există unul cu adevărat îngrijorător. Nu acela că șefii Stelei își pitesc jucătorii, să nu pună ochii pe ei cluburi străine și hrăpărețe. Asta e doar o manevră caraghioasă. Un fel de cărat soarele cu găleata în cămară. Fotbalistul lituanian al anului trecut nu ne-a dezvăluit nimic șocant legat de managementul retro al clubului. Stiam deja că „lumea de fotbal din România crede că poate face orice”.
Arlauskis a povestit însă impresii despre starea de fapt din vestiar: „Mai mulți fotbaliști de la Steaua cred că dacă au ajuns aici e suficient pentru ei. Cred că Steaua e gata, că o să joace aici 10-15 ani și vor fi multumiți toată viața”. L-a observat pe „moștenitorul” său Valentin Cojocaru și s-a minunat: are calități, dar n-are „atitudinea corectă față de antrenament, de muncă, de cum vede el fotbalul și tot”. Nu e atît dispreț, cît exasperare în vorbele lituanianului. Exasperare de lebădoi captiv în poiată: „Trebuie să muncească foarte serios!”. Despre eterna lui rezervă Niță a vorbit mai blînd, l-a și lăudat.
Arlauskis a semnat cu Watford, se duce să muncească foarte serios în Premier League. Noutatea pe care a formulat-o dezlănțuit, din scara avionului, este că, și văzute din interior, standardele Stelei au coborît. În peisajul Ligii 1, schimbarea asta de nivel nu iese în evidență. Dar Arlauskis spune clar: Steaua nu mai este un club care să scoată ce-i mai bun din fotbaliști. Nu-i mai obligă să se autodepășească. A devenit un loc călduț.
Comparînd-o cu prestanța Stelei lui Ienei, cu ambiția Stelei lui Olăroiu, Steaua de acum nu arată prea mîndru. Vechile standarde pică pe ea ca un costum Armani pe un dictator african. Dacă ne uităm mai atent, e un surogat de Steaua. Nici emblema nu e acea emblemă, nici numele nu e acel nume, nici antrenorul nu e antrenor, ci director sportiv. De fapt, Rădoi a fost instalat în postul de garant al autenticitații, de simbol consacrat, ca steluța de pe Mercedes pusă pe un atelaj îndoielnic. „Bombele” improbabile din perioada de transferuri nu mai sînt nici ele „bombe”, cel puţin la preț. Si, iată, ne încredințează Arlauskis, nici jucătorii Stelei nu mai au atitudinea de jucători ai Stelei.
E doar o observație și încă una lansată cu bagajele făcute. Dar merită arhivată, pentru că are potențial de profeție. Schițează un posibil parcurs mediocru, dar triumfalist pentru campioană. La urma urmei, oricît s-ar supăra pe Arlauskis, portar nebun, gură spartă, pricinos neguvernabil, șefii Stelei trebuie să decidă urgent ce înseamnă Steaua de acum. Deocamdată, vedem doar o echipă care pare mulțumită cu Liga 1, pentru următorii 10-15 ani. Titlul e de-ajuns pentru ea. Titlul și gata.