Instinct

Sub pulpana lui Gigi, fîlfîie un Olăroiu în stare brută. Cam ca acela care nu mai încăpea de Zenga pe banca lui FC Naţional. Sau ca un funcţionar şters şi habotnic, care a nimerit în „Fight Club”. În organizaţia masculilor […]

Sub pulpana lui Gigi, fîlfîie un Olăroiu în stare brută. Cam ca acela care nu mai încăpea de Zenga pe banca lui FC Naţional. Sau ca un funcţionar şters şi habotnic, care a nimerit în „Fight Club”. În organizaţia masculilor supăraţi, Doamne, supăraţi pe civilizaţie.

Una din ocupaţiile principale ale clubului de „bătăuşi” era fabricarea dinamitei din săpun uman. Exact asta face şi antrenorul stelist, confecţionează declaraţii-bombă din preaplinul unui caracter alunecos. Îşi atacă jucătorii, îşi atacă foştii colaboratori, cu frenezia unei fiare încolţite de evidenţe.

Sare la harţă cu pumnii goi, cu dinţii strînşi, cu ochii zvîcnind, cu un fir subţire de paranoia la colţurile gurii. Loviturile sub centură nu numai că sînt permise, sînt obligatorii. În starea asta de surescitare, Olăroiu aduce mult cu masculii feroce din „Fight Club”.

Nu-şi pune întrebări şi nu-şi cere scuze. Obiectivul lui e să se adapteze la ierarhia pumnilor. Să-şi bătătorească terminaţiile nervoase pînă nu mai simte nici vină, nici regret, nici responsabilitate, nici jenă. Nu mai ascultă de nimic, în afara instinctului de conservare.

Instinct care-l face să-şi expună jugulara dinaintea şefului şi să sară la beregata celor care-i ameninţă siguranţa postului. Dacă ar mai avea şi alte instincte, Olăroiu ar fi un supravieţuitor aproape perfect. De pildă, instinctul de vînătoare, să plece în căutarea prăzii, nu să-l trimită pe patron. Şi instinctul teritorial, să-şi apere banca tehnică de intruşii de la oficială.