S-a stricat butonul care dă justiţia mai încet

Inculpaţii din Dosarul Transferurilor aveau dreptate: procurorii „sînt ai diavolului”. Ne fac să ascultăm numai zornăit de heavy-metal

Cînd stătea cuminte în banca ei şi-şi făcea temele, justiţia nu deranja pe nimeni. Acuzaţii intrau în tribunal, dădeau bună-ziua şi ieşeau […]

Inculpaţii din Dosarul Transferurilor aveau dreptate: procurorii „sînt ai diavolului”. Ne fac să ascultăm numai zornăit de heavy-metal

Cînd stătea cuminte în banca ei şi-şi făcea temele, justiţia nu deranja pe nimeni. Acuzaţii intrau în tribunal, dădeau bună-ziua şi ieşeau cu pas elastic. Acum justiţia deranjează. Produce prea mult zgomot. E vecinul problemă, care zilnic îşi renovează casa cu drujba.

Cînd judecătorii mai dădeau o amînare dintre cele peste 30 din Dosarul Transferurilor, nu riscau să fie criticaţi pentru că foşnesc enervant dosarele. Cînd premierul Ponta îşi exprima simpatia faţă de inculpatul Gigi Becali, faţă de „situaţia lui umană specială”, cu o zi înaintea verdictului, nu-i bătea nimeni în calorifer. A zis şi el, n-a dat cu parul.

Marele complot împotriva urechilor

Zgomotiştii arătaţi cu degetul sînt procurorii. Ei sînt sursa scandalului, nu smiorcăiţii din Parlament. „Eu cred că anumite aspecte ar fi putut fi atenuate. Să vedem mai puţin zornăit de cătuşe şi să aflăm prin comunicate seci ce s-a întîmplat!”, a propus preşedintele Iohannis, într-o apariţie televizată. Cînd Giovanni Becali striga la TV că este „victima unui complot al procurorilor”, nu s-a gîndit nimeni să-i dea sonorul mai încet prin lege.

Cînd selecţionerul Piţurcă a fost luat cu duba şi dus la DNA, toată suflarea fotbalului a scos aburi în jurul lui: „Nu este normal!”, „E un mare abuz!”, „Nici pe vremea lui Hitler nu se întîmpla aşa ceva!”, „Asta e ţara românească” etc, etc. Da, asta o fi ţara românească: trebuie să-i implori în genunchi pe suspecţi să se prezinte la audieri.

Toate comunicările astea spumoase şi calomnioase n-au iscat nici un fior de indignare printre legiuitori. Doar „zornăitul de cătuşe”, vorba şefului statului, din „republica procurorilor”, vorba şefului Senatului, stîrneşte dezaprobarea unanimă a capilor ţării.

N-avem destule tobe după atîta linişte

Pînă la urmă, unde „se vede zornăitul”? La TV. Nu e răspunderea procurorilor că televiziunile umblă de capul lor. Bat darabana pe anticorupţie, în loc să ne informeze pe larg despre utilizările laserului în demagogie. Aşa e mass-media, prost crescută, prost educată, copil de trupă al mascaţilor şi „măgar fără manere” al înaltei societăţi, cum ar spune un personaj al lui Caragiale.

Fireşte, este extraordinar laserul românesc. Este extraordinar că o româncă are şanse să ajungă pe Marte, în 2018, după opt ani de teste şi de antrenamente. Dar, de asemenea, este extraordinar că dosare aflate de peste opt ani în instanţă, plimbate, returnate, amînate, ajung la verdicte. Este extraordinar că, zornăind, scîrţîind, scrîşnind din toate încheieturile, urnim căruţa. Începem să ne luăm ţara înapoi de la baroni, voievozi, regi ai asfaltului, cu tot cu păduri, cu patinoare, cu echipe de fotbal, cu drumuri neterminate. Acum cîţiva ani părea mult mai probabil ca românii să colonizeze Planeta Roşie decît să aibă parte de un stat de drept.

Fostul ministru Elena Udrea, inculpatul-vedetă al acestor zile, are o propunere şi mai austeră: fără comunicate deloc, dinspre procurori, „acuzatori”, cum îi numeşte ea: „Deci ar fi corect să nu mai vedem comunicate oficiale ori documente din dosare date ««pe surse»», din partea anchetatorilor, care au rolul de a construi percepţia publică de vinovăţie a celui acuzat, înainte ca o instanţă să se pronunţe”. Păcat că politicienilor nu le vin idei din astea moderne şi înainte de a avea probleme cu legea!

Zgomotul e permis doar în campanie

Marea noastră problemă, ca ţară membră UE, nu mai este corupţia, ci modul nestrunjit în care justiţia comunică cu publicul. De unde avalanşa de indicaţii preţioase de sunet şi lumini. Aleşii poporului le dau „culcaturi” procurorilor şi îndeamnă justiţia să meargă pe burtă. Pe viitor, poate le scriu şi referatele! Ar fi corect ca DNA să dea „comunicate seci” sau să nu dea comunicate deloc? Iată urgenţa! Şi cît de seci să fie: scurte, ca pe Twitter, sau peste 160 de caractere, ca pe bloguri şi pe Facebook?

De fapt, problema politicienilor nu e cum comunică o putere a statului cu cetăţenii. Nu, problema politicienilor e că nu au încredere în cetăţeni decît pînă ajung la putere. După ce ajung la putere, se îndoiesc de discernămîntul alegătorilor. Dacă alegătorii îşi formează percepţii greşite? Dacă se lasă influenţaţi de televiziuni, de vederea cătuşelor şi de comunicatele procurorilor?

În campanie electorală, cînd televiziunile zornăiau slogane, cînd candidaţii mergeau la stadion, garantau graţieri, promiteau un alt fel de independenţă a justiţiei, era altceva. Era joc democratic. După alegeri, politicienii opresc jocul şi-i trimit pe cetăţeni la culcare.

Acuzaţii care dau acum prilej de zornăit la DNA au construit, cu tam-tam mediatic, nu percepţia publică a nevinovăţiei proprii, nu, ar fi fost prea frumos! Au construit şi au consolidat, pe spinarea cetăţii, percepţia publică a imunităţii lor, ca politicieni sau ca oameni de fotbal, în faţa legii.

Întîi trebuie atenuată această imagine sfidătoare, a „situaţiilor umane speciale”, apoi celelalte se vor atenua de la sine.