Nu plîngeţi, dragi miniştri!

Justiţia e blîndă, vă judecă pentru ce-aţi făcut, nu pentru ce n-aţi făcut, dar trebuia să faceţi, în ultimii 25 de ani

Condamnarea fostului ministru al Tineretului şi Sportului la cinci ani de închisoare cu executare a fost precedată de […]

Justiţia e blîndă, vă judecă pentru ce-aţi făcut, nu pentru ce n-aţi făcut, dar trebuia să faceţi, în ultimii 25 de ani

Condamnarea fostului ministru al Tineretului şi Sportului la cinci ani de închisoare cu executare a fost precedată de o scrisoare care asaltează raţiunea cu armele emoţiei. Pe blogul ei, Monica Iacob Ridzi a postat o pledoarie la modă printre politicienii cu probleme penale. Culmea sensibilităţii! După ce au provocat drame imense, cumplite şi ireversibile în această ţară, ei se aşteaptă să fim mişcaţi de melodramele lor.

Ridzi începe cu strămoşii şi încheie cu copiii, trecînd prin Dumnezeu, boală, suferinţă, trădare şi alte ingrediente zguduitoare. Invocă în apărarea ei povestea rudelor deportate. Un scriitor de Nobel, care a supravieţuit unor lagăre, observa că fiecare familie din România are cel puţin o victimă a comunismului. Asta face din noi, spunea el, o ţară-martir. După logica doamnei Ridzi, conform arborilor genealogici, ar fi trebuit să devenim o ţară de disidenţi, de luptători pentru drepturile omului. Ştim foarte bine că n-a fost aşa. Faptul că avem fiecare morţii noştri în totalitarism nu probează nimic despre altitudinea noastră morală. Arată doar că avem o datorie faţă de dispăruţi. Atît.

După strămoşi, fostul ministru îşi expune punctul de vedere asupra propriului caz. Şi e clar, din felul cum îşi prezintă dosarul, că n-a înţeles nimic din ceea ce înseamnă să fii politician, parlamentar, înalt funcţionar al statului. Asta e trist. N-a înţeles scopul pentru care au votat-o oamenii, pentru ce i-au dat mandat să-i reprezinte în fruntea ţării. Alegerile democratice par să reprezinte pentru ea şi nu numai pentru ea un fel de concurs de popularitate.

Ridzi regretă faptul că a ajuns să răspundă de soarta sportului şi a tineretului în Guvern. Nu se simte onorată, regretă. Crede că a fost sacrificată pe altarul superstiţiilor: „Am fost al 13-lea ministru al Sportului”. Pune responsabilitatea, cu graţie, ca pe o coroană de Miss Litoral, în cîrca foştilor subalterni „Am plătit politic şi personal pentru naivitatea mea de a fi crezut prea mult în oameni (…) Nu bănuiam nici o secundă în acel moment că într-un minister salariaţii pot face ce vor, peste capul ministrului”.

Ceea ce descrie ea nu e naivitate, e incompetenţă. Iar dacă accepţi o funcţie, deşi te depăşeşte, trebuie să suporţi consecinţele imposturii. Preţul real al „naivităţii”, cum o numeşte Ridzi, nu l-a plătit ea, l-au plătit cetăţenii. La fel cum au plătit şi plătesc pentru fiecare abuz în serviciu comis de cei care ar trebui să le reprezinte interesele în Legislativ, în Executiv, în primării şi consilii locale.

Monica Iacob Ridzi se înscrie în categoria tot mai încăpătoare a aleşilor care se fac luntre, punte şi gîrlă de lacrimi, să scape de justiţie. De ce? Justiţia e blîndă. Chiar şi cînd dă verdicte cu executare, îi pedepeşte pe înalţii demnitari ai ţării pentru faptele lor. Pentru ceea ce au făcut. Pentru ceea ce n-au făcut, dar ar fi trebuit să facă, nu vor da socoteală niciodată.

Să zică mersi, oricum scapă ieftin. De pildă, nu vor fi aduşi în boxă pentru fiecare oră de viaţă pierdută pe drumurile proaste, pentru fiecare pacient mort cu zile din spitale, pentru fiecare tînăr plecat din ţară, pentru fiecare „creier” şi fiecare braţ pe care-l exportăm, pentru copiii care-şi aşteaptă părinţii acasă de Sărbători, pentru pensiile de mizerie, pentru şcolile de mizerie, pentru sălile de sport scumpe, dar inutilizabile. Şi aşa mai departe, şi aşa mai departe. Nu există blog să încapă pierderile astea, nici instanţă să cîntărească răul şi să despăgubească victimele.

În dosarul fostului ministru al Sportului, Înalta Curte a dat un verdict pe baza legilor în vigoare. Dar pe aleşii neamului ca Ridzi îi vor judeca, peste ani, şi copiii de azi. Copiii lor, copiii noştri. Iar judecata lor va fi, cu adevărat, de temut.