Hagi s-a descoperit singur

Cîţi ani, cîte decenii să fi trecut de cînd, ca nişte posedaţi cu lopeţi, săpăm printre betoane după noul Hagi? De parcă, dacă fotbalul nostru a dat un bulgăre de aur, trebuie să mai fie şi alţii, doar că n-avem […]

Cîţi ani, cîte decenii să fi trecut de cînd, ca nişte posedaţi cu lopeţi, săpăm printre betoane după noul Hagi? De parcă, dacă fotbalul nostru a dat un bulgăre de aur, trebuie să mai fie şi alţii, doar că n-avem sita adecvată să-i cernem periodic. Ar fi cazul să ne lămurim că această căutare nu serveşte decît vanităţii noastre. Pentru că vanitate este să susţinem: „De noi depinde! Noi l-am descoperit pe primul Hagi, noi o să-l descoperim şi pe-al doilea!”. Uite-aşa ne istovim aiurea, ne poticnim, ne simţim ba vinovaţi, ba neputincioşi.

Pe atletul britanic Mo Farah, dublu medaliat olimpic la Londra, l-a descoperit antrenorul lui de fotbal. Ca să vezi! Sportivii de excepţie sînt un fel de forţe ale naturii, nişte torenţi care năvălesc în prim-plan şi ne poartă cu ei. Colegii mei au reconstituit, pas cu pas, om cu om, drumul lui Hagi prin lume, de la începuturi şi pînă azi, la vîrsta de 50 de ani. E ca şi cum ai descrie traseul Dunării, pornind din Munţii Pădurea Neagră. Orice i-ar sta în cale, nu te îndoieşti nici o clipă că fluviul va ajunge la mare. Nu e doar o impresie minuţios documentată, e adevărul. Chiar dacă părinţii îl înscriau la atletism, Hagi tot fotbal juca. Şi devenea tot Hagi, cu sau fără Academia Luceafărul, cu sau fără sportul centralizat din România de dinainte de ’89.

Nu noul Hagi este descoperirea pe care o ratăm sistematic. Geniile se extrag singure din pluton. Tot ceea ce depinde de noi este să le asigurăm un anturaj. Adică să-i găsim şi să-i creştem pe jucătorii valoroşi care, puşi la un loc, într-o echipă naţională, îl fac pe un Hagi să strălucească la un turneu final. Prin urmare, dacă tot e să ne reproşăm ceva, atunci să ne reproşăm că nu l-am descoperit pe noul Răducioiu înainte de a deveni programator.

Să ne reproşăm şi să ne promitem: „Data viitoare, cu generaţia următoare, nu mai greşim, n-o să se mai repete!”.