Minimiliardul lui Burleanu

Conform calculelor şefului FRF, fotbalul românesc e o industrie care bate politica şi agricultura

Păcat că preşedintele FRF nu e ministrul Economiei, să ne vorbească despre salariul mediu! Are un stil absolut relaxat de a calcula. Nimic nu-i tulbură Zen-ul […]

Conform calculelor şefului FRF, fotbalul românesc e o industrie care bate politica şi agricultura

Păcat că preşedintele FRF nu e ministrul Economiei, să ne vorbească despre salariul mediu! Are un stil absolut relaxat de a calcula. Nimic nu-i tulbură Zen-ul contabil. Cluburile din Liga 1 care intră în insolvenţă pe capete nu fac decît să-i alimenteze optimismul. Încă un faliment? Încă un zero în coadă!

Într-un interviu din „Ziarul Financiar”, a estimat că „fotbalul din România valorează aproximativ 300 de milioane de euro”. N-a precizat dacă sînt euro vechi sau noi. „Vreau ca pînă îmi termin mandatul, suma să crească de trei sau patru ori şi să ajungă la un miliard!”. Tot ce-i posibil. Mandatul de şef al FRF durează relativ patru ani, dar, cu ajutorul unui artificiu de calcul numit Adunarea Generală, Burleanu îl poate ajusta în aşa fel încît să-i dea exact durata necesară pentru a-i împlini pronosticul. Cele 300 de milioane de euro nu le-a scos din burtă, nu! Le-a scos din pix. Puse laolaltă, „Liga 1, Liga a 2-a, fotbalul feminin şi fotbalul în sală valorează 250 de milioane de euro”, potrivit şefului FRF. Nu-l contraziceţi, că-i o adunare simplă. Se ştie că fotbalul feminin singur face cam 93,56 milioane de euro, fotbalul în sală – 113,47 milioane de euro, iar Liga 1 şi Liga a 2-a acumulate – 42,97 milioane de euro. Nici nu-ţi trebuie penar cu numărătoare, e pur calcul mintal!

Restul pînă la 300 de milioane de minieuro vine de la „piaţa fotbalului judeţean”, cum o denumeşte Burleanu, în ton cu tematica „Ziarului Financiar”. „Piaţa”! Dacă vorbea cu o revistă de agricultură, ar fi utilizat alţi termeni: „terenul arabil, păşunile cu nocturnă şi fîneţele sintetice” din fotbalul judeţean. Ei, bine, piaţa ligilor inferioare valorează „aproximativ 60 de milioane de euro”, plusminus gîştele adiţionale, care baleiază terenul şi uneori ies în aut. Dacă punem la socoteală şi porcii sacrificaţi ritualic după meciuri, ne apropiem de 70-75,3 milioane de euro.

Panicard prin natura funcţiei, domnul Viorel Duru, de la Licenţiere, estima luna trecută că echipele din Liga 1 au „datorii totale de peste 100 milioane de euro”. Încă o dovadă că şeful FRF a calculat corect, în marja de eroare. Lui i-a dat 300 de milioane de euro şi a uitat să pună un minus în faţă. Să-i acordăm circumstanţe atenuante, a rămas obişnuit cu largheţea aritmetică de la minifotbal, cu cifra de afaceri a ONG-urilor de sufragerie. Ce contează dacă pui virgula înainte sau după şase zerouri? Tot zerouri sînt!

Despre balanţa contabilă a Federaţiei, „anul acesta vrem să avem break-even”, anunţă Burleanu. Adică vor face rost de „cash-flow” din mai multe surse: de la „cash-cow”, de la „milk-cow” şi de la „milk-shake”. Nu-i exclus nici un joint-venture cu MTS, pentru bunăstarea copiilor şi juniorilor tentaţi de o carieră de şef în AJF-uri.

De ce vine Burleanu cu astfel de anunţuri debordante, în plină depresie economică a fotbalului? Criza financiară, criza de credibilitate şi alte crize ale fotbalului nostru sînt mărunţişuri comparate cu criza de lăudători cu care se confruntă şeful FRF. Realizările în funcţie ar trece neobservate, dacă nu ne-ar semnala el că Federaţia se apropie de pragul de rentabilitate.

Sub şefia lui Mircea Sandu, fotbalul dădea „tun” după „tun”, sub şefia lui Burleanu dă „boom” după „boom”.
Printre meritele lui viitoare, Burleanu numără şi stadioanele care vor fi construite din banii Guvernului, pentru Euro 2020. „Vom moderniza patru arene din Bucureşti etc, etc”. În curînd, se va împăuna cu autostrăzile de firmă, pe care le vom importa din Germania. Că, la aşa eveniment, doar n-o să aducem drumuri-expres turnate în China şi asamblate pe vapor.
„Fotbalul din România are resurse, este o oportunitate de afacere”. Mă rog, a fost. Acum oferă facilităţi pentru îmbogăţirea cazierului. În loc să-şi irosească imaginaţia cu „break-even”-ul, Burleanu mai bine s-ar ocupa de „prison-break”-uri.