Marea fotbalizare
Guvernul microbist Ponta nu mai plănuieşte investiţii masive în bazine, patinoare, polivalente, ci, aţi ghicit!, în stadioane
Broscuţelor din bazinul olimpic de la Otopeni, gata cu răsfăţul! Guvernul nu vă vede cu ochi buni, e cazul să vă mutaţi în […]
Guvernul microbist Ponta nu mai plănuieşte investiţii masive în bazine, patinoare, polivalente, ci, aţi ghicit!, în stadioane
Broscuţelor din bazinul olimpic de la Otopeni, gata cu răsfăţul! Guvernul nu vă vede cu ochi buni, e cazul să vă mutaţi în alte bălţi, pe unde ar trebui să treacă gropile expres din MasterPlan.
52 este noul 400
Complexul de la Otopeni, început în 2009, blocat în 2011, s-a întors spăşit ca fiul risipitor pe lista de proiecte a Companiei Naţionale de Investiţii. Lista asta nu e lungă. Ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, a avansat un număr psihologic, care se uită uşor: 52. Nu 400 de săli, nu 100 de polivalente, nimic rotund. Fix 52 de obiective vor fi „demarate sau finalizate în 2015”. Dintre acestea, fix 34 vor fi dedicate sportului de masă şi fix 18 – sportului de performanţă.
Cînd să zici, în sfîrşit, iată un plan rezonabil, exagerat în limitele bunului- simţ, Dragnea nu se abţine să nu înflorească aritmetica. Confundînd probabil prezenţa la urne cu prezenţa la bazin, ministrul Dezvoltării spune aşa: „Beneficiarii celor 18 obiective mari pentru sportul de performanţă sînt 2,6 milioane de cetăţeni”. Cum vor beneficia, în ce calitate? De telespectatori, de suporteri, de antreprenori? Conform unei statistici întocmite de MTS, avem abia 200.000 de sportivi legitimaţi, în toată ţara.
Hotărîţi-vă! Dăm din mîini sau din picioare?
„Ne interesează foarte tare bazinele de înot, sînt foarte cerute de tinerii din România!”, a precizat ministrul Sportului, în conferinţa de presă comună cu Dragnea. Dacă e s-o ascultăm pe Gabriela Szabo, Guvernul ne vrea buni înotători. Dacă e să-l ascultăm pe Dragnea, Guvernul ne vrea fotbalişti, „practic, în toată România să se joace fotbal!”. Practic, că teoretic, se joacă bridge la căminul cultural.
Cele în jur de 100 de milioane de euro, alocate pentru 52 de bazine, polivalente, complexuri şi săli de sport, reprezintă un genunchi de batracian pe lîngă sumele care vor fi înghiţite de pregătirile pentru Euro 2020. Contrar aparenţei modeste (doar 52 de obiective!), cheltuielile pentru infrastructura sportivă se menţin pe hîrtie la cote faraonice. Doar că faraonismul se va dezlănţui în fotbal.
Nu se ştie în ce capcane pentru urşi întinse de logică a nimerit Guvernul, de a tras concluzia că, în schimbul găzduirii a 4 (patru) meciuri de la un turneu final, UEFA ne obligă să ridicăm stadioane în toată ţara. „Este necesară realizarea, pe teritoriul României, a unor complexuri sportive care să corespundă cerinţelor de organizare!”, a explicat Dragnea. Serios? Unde anume, în dosarul de candidatură ne angajăm să ne fotbalizăm complet pînă în 2020? Parcă le promisesem drumuri. Te pomeneşti că ne-am luat vorba înapoi, după ce-am constatat că un kilometru de autostradă costă cît un stadion Elite.
Mormolocii de azi, tricolorii de mîine!
Prima arenă finanţată în cinstea Euro 2020 este cea de la Craiova, unde tocmai s-a încheiat cu succes operaţiunea de extragere a scaunelor de pe „Ion Oblemenco”. Craiova va primi 19 milioane de euro în 2015. Celelalte oraşe abonate la bani de stadion sînt Tîrgu Jiu, Iaşi, Timişoara, Constanţa. Trei stadioane din Bucureşti vor fi demolate şi reconstruite din temelii.
Euro 2020 reprezintă alibiul perfect pentru Guvernul microbist. Dragnea ia prudent în calcul şi varianta ca puterea să fie preluată de alte sporturi. „Sper ca aceste investiţii să nu le oprească nimeni. Dacă pică acest guvern, cei care vin la guvernare, dacă sînt oameni normali, le continuă!”. Ecosistemul olimpic de la Otopeni e dovada vie a normalităţii şi a continuităţii proiectelor de infrastructură sportivă, de la un cabinet la altul. În fundaţiile unde s-a strîns apa de ploaie, îşi perfecţionează talentul „cele mai fericite broscuţe din lume”, cum le numea un reportaj de la Kanal D.
S-au aruncat deja acolo 7 milioane de euro, ar mai fi nevoie de 19 milioane de euro, dar, ghinion!, fotbalul i-a luat faţa nataţiei. Practic, în toată România, cu excepţia bălţilor de la Otopeni, se va juca fotbal. Fotbal de masă, dar şi fotbal de performanţă. Celelalte discipline vor pluti, ca şi pînă acum, iar la Rio vom fi reprezentaţi de un Dream Team de mormoloci. Să te ţii veselie patriotică la intonarea imnului!