Liga 1 rămîne „moca-per-view”

Noua ordine pe piaţa drepturilor TV confirmă ipoteza că fotbalul românesc nu e o marfă atît de căutată încît să plăteşti în plus pentru ea.

Acum, după ce marea răfuială a virat spre mica solidaritate, ce-ar mai fi de spus? […]

Noua ordine pe piaţa drepturilor TV confirmă ipoteza că fotbalul românesc nu e o marfă atît de căutată încît să plăteşti în plus pentru ea.

Acum, după ce marea răfuială a virat spre mica solidaritate, ce-ar mai fi de spus? Data viitoare cînd vom mai auzi de pay-per-view în fotbalul românesc, vom avea tabere de pionieri pe Lună. După contestaţii, reclamaţii şi alte „demersuri şicanatorii”, cum le numea Gino Iorgulescu, RCS-RDS a scos multe zerouri din buzunar şi a cumpărat drepturile TV pentru Liga 1. În ciuda tonului triumfător din comunicatele trustului, această tranzacţie nu e tocmai victoria unui „lider pe piaţa furnizorilor de servicii de televiziune”. E mai degrabă o capitulare în valoare de 12 milioane de euro, prezentată drept armistiţiu de dragul „clienţilor noştri”.

Într-adevăr, cîştigătorii incontestabili sînt telespectatorii de fotbal, care vor avea parte de mai multe reluări, din diverse unghiuri, pe mai multe canale deodată. Campionatul intern va ajunge în aproape toate casele abonaţilor la o firmă de cablu sau alta. Mai puţin bucuroşi de veste sînt, probabil, abonaţii care plătesc pentru „opţiunea extrafotbal”. RCS-RDS susţine că va difuza meciurile fără a percepe costuri suplimentare. Asta echivalează cu începutul sfîrşitului pentru sistemul original pay-per-view, implementat „din oficiu” de UPC. N-a fost, dacă vă amintiţi, un pay-per-view clasic: cine vrea fotbal plăteşte în plus. A fost un pay-per-view negativ, ca votul: cine nu vrea fotbal plăteşte în plus, apoi face o reclamaţie la Protecţia Consumatorului.

Nu-i exclus ca UPC, Telekom şi Focus Sat să renunţe la suprataxa pentru meciurile din Liga 1. Nu-i exclus nici ca RCS-RDS să crească preţul abonamentelor, pe motiv că s-a scumpit electronul şi e criză de pixeli în Japonia. Dar teoria că publicul de fotbal din România se mişcă precum salcia-n vînt după meciurile din Liga 1 a dat un răsunător, deşi previzibil faliment. Marfa numită campionatul intern intră în alt lot calitativ, mult mai modest, decît Premier League, Primera sau Ligue 1.

Intel Sky Broadcast, firma căreia LPF i-a cesionat drepturile în primăvară, n-a realizat profitul hegemonic la care spera. Doar şi-a amortizat paguba din bugetul pe 2014. Cluburile din Liga 1 şi-au asigurat mare parte din finanţare pentru încă un sezon secetos. Iar Gino „Sufletul Comerţului” Iorgulescu a scăpat de pericolul unui Flămînzi, 1907, în Adunarea Generală. Pe deasupra, şi-a vîndut la pachet şi copilul preferat, Cupa Ligii, care acum îi va deruta şi pe abonaţii RCS-RDS. Lui Iorgulescu i-a cam vîjîit pe la ureche mînia proletară a investitorilor din Liga 1! În ultimele luni, a invocat de atîtea ori, cu patos de tribun, garanţia bancară, depusă de Intel Sky Broadcast, încît aproape se convinsese singur că avea un contract beton cu maltezul Arpad.

„Prin transmiterea a două competiţii importante din fotbalul românesc, le oferim clienţilor noştri etc, etc”, raşchetează duios comunicatul RCS-RDS. Bine, dom’le, hai să nu exagerăm cu adjectivele, chiar dacă v-au costat nişte euro! Clienţii voştri n-au considerat competiţiile astea atît de importante încît să fie atraşi de ele ca iepurii sălbatici de farul maşinilor. Conform statisticilor, clienţii RCS-RDS n-au dat fuguţa cu portofelul să cumpere meciuri de la alte companii de cablu. Poţi să numeşti asta cum doreşti, „loialitate” care merită „răsplătită”, lene, inerţie, dezinteres, clarviziune. Dar, cînd publicul decide că spectacolul nu merită banii, nici Iorgulescu, nici Liga Rockefellerilor Profesionişti, nici cabliştii, nici Consiliul Concurenţei, nici Spielberg însuşi nu au argumente să-l contrazică.